Revolutie si Capitalism ( partea 3 )

"Un copil nascut astazi nu va mai avea nicio conceptie de protejare a vietii private. Nu va sti niciodata ce inseamna un moment privat, un gand neinregistrat", a spus Snowden, in varsta de 30 de ani, care a primit azil politic temporar in Rusia dupa ce a dezvaluit informatii secrete despre programele americane de monitorizare a comunicatiilor.

Snowden a facut referire la George Orwell, explicand ca tehnicile de supraveghere descrise de acesta "erau nimic comparativ cu ce exista in prezent".

Revolutie si capitalism ( partea 2 )

Pana la urma ce este democratia? O notiune pe care romanul o crede tot mai putin, o idee mai degraba decat o realitate palbabila. Iti dai votul la cativa ani unor oameni care sa poata lua decizii in numele tau, al poporului, fara ca sa mai dea socoteala cuiva de deciziile proaste, dar asumandu-si mereu credite pentru deciziile bune sau mai degraba norocoase pe care le iau.
 A existat pentru mine un soc al ideii de democratie atunci cand primarul Brasovului, un ins care nu s-a nascut aici, dar a impresionat pensionarii orasului prin lipsa scandalurilor cu consilierii locali, cum facuse predecesorul sau, domnul senator Ghise pe cand era edil-sef in Brasov, si a scuarurilor pe care acesta le facea cu ajutorul unui amic de partid, patron al Vectrei, si care cumva parea ca improspateaza imaginea unui Brasov vechi, cu multa si inutila industrie, poluat, murdar si trist...

Revolutie si capitalism ( partea 1 )

Comunismul a fost o chestiune nenorocita! Sunt de acord! Dar parca nici capitalismul nu e foarte frumos! Cica sistemul capitalist este asociat cu democratia! Tind sa cred ca nu!...Nu acum, nu azi, nu de 24 de ani! Democratia inseamna ideea ca poporul are un cuvant de spus intr-o guvernare. Si totusi nici o dictatura nu s-a nascut fara un tiran ce a afirmat mereu si mereu ca e din randul poporului, un fiu al celor ce muncesc si isi castiga paine cu sudoarea trupului! Ca a afirmat mai tarziu ajungand pe culmile gloriei si puterii ca a fost cel mai bun si valoros fiu al natiunii, deja acest lucru devine secundar.
 Imi aduc aminte ca traiam la bloc. La un bloc de beton, iar cand tovarasii hotarau iarna ca nu avem nevoie de "atata" caldura  ne lasau in frig, povata Celui mai iubit fiu nascut prin zona Scornicestiului fiindu-le calauza: "M-ai puneti o haina pe voi!" Am dormit asa si la opt grade Celsius, trezindu-ma dimineata ca ma dor plamanii in camera rece...

Eu sunt Anna!... ( partea 7)

Anna intra in cubul ei...Ceva din ea, un strop de apa se cobora pe obraz. Il simti ciudat, oarecum apastor, intr-un fel aproape deosebit! Apa de pe obraz era mai intunecat decat cenusiul...sau ce o fi aia! Si-l sterse grabit, ca un lucru inutil si stupid...
  In cub avea cateva lucruri ale ei! O poza murdara cu ea insati, o imagine mai clara si mai mare cu Conducatorul, Vizionarul de sticla de stiri prin care Guvernul le arata lumea si impresiile din lume...O oglinda a lucrurilor celor de la conducere. Lumea asa cum o stim...

Prigoane!...

Am vrea poate un strop de linişte
Când liniştea devine o grea încercare...
Am văzut ninsori şi vânturi ce n-au frânt cedrii,
Şi am văzut veri şi zile senine ce au doborât stejari.

Orientari "geografice"

 

Azi mi-am "recuperat" tableta. Nu se mai incarca si acum o saptamana am dus-o la reparat. Magazinul era in capatul dinspre Predeal al Brasovului. Eu stau in Cristian in partea sud-vestica a Brasovului, spre Rasnov. Ieri m-au sunat sa vin sa o ridic de la firma de unde am cumparat-o, caci a fost reparata. Micro USB-ul nu mai facea contact si nu m-ai incarca acumulatorii.
 Am luat-o si repede am plecat spre statia de autobus de la capatul strazii Saturn.
 Apare autobuzul liniei 23 cu care doream sa ma duc cat mai aproape de casa. Inainte insa sa urc in masina, o doamna imi spune daca pot sa o ajut cu o informatie. Din pacate sau din fericire, nu mai stau in acest oras de circa 10 ani, iar el creste mult mai repede decat sunt eu capabil sa descopar si sa vad, in scurtele mele vizite. Aproape ca nu e nimic care sa ma atraga in el. Banci care nu iti mai acorda credit asa usor precum in urma cu cinci ani, magazine de telefoane "smart" pe toate strazile ce se respecta, marketuri, supermarketuri,

Divortul, un pacat de neiertat?

 Intelegem din Sfanta Scriptura ca Dumnezeu priveste pacatul la fel: o razvratire impotriva Sa! Razvratire impotriva Lui nu poate lua, forme mari sau mici, de aceea orice pacat este o pata neagra, pe o camasa alba, daca pot sa ma exprim poetic legat de pacat...Negru nu poate fi mai negru sau mai putin negru, asa cum albul nu poate avea nuante...
 Am citit de la diversi autori crestini ca nu exista in ochii lui Dumnezeu pacate mari sau mici! Cum spuneam pacatul este o razvratire sau o chestiune legata de o trecere pe langa vointa lui Dumnezeu, un esec al dorintei Sale in viata mea, determinat de voia mea! Ba chiar acum cativa ani unui grup de misonari englezi adresandu-le o intrebare despre pacat ei au afirmat ca e posibil, dand un exemplu din regulile rutiere, ca unui sofer care trece pe rosu sa fie inchis pentru asta ani de zile, in timp ce un alt sofer ce din neglijenta ucide 12 oameni sa scape doar cu o amenda, ba chiar sa fie compatimit de magistratul care il judeca!...

Eu sunt Anna!...( partea 6 )

 Consilierul intra in Sala intunecata si uriasa a Profetilor. Erau doar cativa dintre muritori care stiau despre Profeti. Despre Cei Unsprezece! Traiau intr-un secret total, absolut, de secole. Contactele cu lumea exterioara era limitata. Nu aveau voie, decat in cazuri exceptionale sa mearga pe sus, sa paseasca pe suprafata Terrei, dar nici nu dorea sa iasa in acel crepuscul murdar ce era existenta umana. Urau omenirea, pentru ca era diferita, naiva, neintelegand adevarul acesta al vietii sacre, a lor. Dar fara ea ei nu puteau exista, ei nu erau decat o cochilie goala pe o plaja, departe de un tumultos Ocean. Era o simbioza. Necesara ambelor parti! Lumea exista in aceasta forma prin ei, ei existau in aceasta forma prin ea.

Eu sunt Anna!...( capitolul 5 )

  Si? Trebuie sa stiu totul? Fiinta noastra Suprema a fost imaginata pentru noi! Adica a fost creata ca noi sa intelegem tot ce este el....Cum eu am fost existenta pentru ca tu sa intelegi lumea prin mine!...Uneori simt pentru asta un soi de apasare....Sunt mica, atat de mica incat pasarile cenusii par ceva mai mult decat mine!

Eu sunt Anna!... ( capitolul 4 )

 Am invatat ca suntem aici pentru ca o forta a naturii, sau ce a fost ea vreodata, evolutia, forta naturii, puterea fiintei, ne-a creat...Nu e bine spus creat, ci ne-a adus aici si acum. Asa ne-au spus profesorii...Poate tu stii mai bine! Poate eu am uitat ce era mai important din ceea ce ne invatau profesorii...Dar acum cand au trecut mai multe cicluri solare imi privesc mainile, picioarele, cubul si tot ce e existent...Cand eram cu cateva cicluri solare mai devreme, priveam pietrele. O sa zici ca sunt nebuna, dar incercam sa inteleg de ce ele nu se manifesta, sa pulseze, sa spuna ceva despre nonexistenta lor in tot atatea cicluri solare in timp ce eu si altii eram si apoi nu mai eram...E nebunie! Ele nu au aproape nimic din ce avem noi oamenii. Nu vorbesc, nu se misca pentru ca as doresc la un moment dat, nu privesc lumea asa cum noi cei existenti o privim!...Noi am evoluat! Oamenii Stiintei spun ca am evoluat din materie nonexistenta. Ar fi interesant de vazut o persoana care tocmai isi da existenta pe o nonexistenta atat de aproape de ceva deosebit ar putea trece cu un salt al evolutiei in ceva aparte. In existente multiple!...Of! Sunt doar Anna ce care nu stie nimic!...

Eu sunt Anna!... ( capitolul 3 )

 Ar trebui sa ne oprim? Sa ne oprim si sa... nu mai conteze...Ni se spune mereu ca cumva contam, dar eu imi dau seama ca totul e o necontare. Respir, sunt existenta, muncesc, nu stiu pentru ce, apoi la urma, intr-o zi ma opresc...devin nonexistenta si cumva totul se stinge! Existenta mea a fost... aia! Doar aia!... Un strop de cicluri solare! Apoi pe strada cineva ma va vedea prabusita! Inca o nonexistenta! Inca cine care sa vina sa mature dupa mine! O murdarie...

Eu sunt Anna!... ( capitolul 2 )

 Nu stiu cum te privesti pe tine insuti! Eu incerc sa imi dau seama de ce sunt aici! Stiu ca sunt aici de ceva timp. Ce gand!...Intr-o zi, cred ca era seara, am inteles ca sunt! Aici, pentru tine acolo... Ca eram acolo in acel loc prafuit in timp ce ceilalti treceau pe langa mine...Eram acolo! Nu contam, dar eram privind existenta, pe ceilalti asemeni mie, trecand pe langa locul unde ma aflam! Era altfel decat fusese totul pana atunci. Intelegeam ce e dincolo de mine, intelegeam ca sunt! Nici macar nu conta locul, eram...Invatam sa exist, aici si intr-un fel cumva si acolo! Aceea existenta care in final se opreste intr-o nonexistenta! De ce inteleg, apoi nu m-ai inteleg?...Ce?

Eu sunt Anna!... ( capitolul 1 )

 Lumea!... Lumea! ...Asa cum o stiu!....Asa cum o stii!... Lumea!... Lumea asta in care traim!...
 Eu sunt Anna!... Tu cine esti?...Poate te cunosc! Poate am trecut pe strada pe langa tine...Poate ma stii! Sau poate ca nu!...Eu sunt Anna!... Probabil nu m-ai vazut pe strada! Sau poate m-ai vazut!... Pe strada!...Stii strada noastra: e aproape ciudata!  O strabatem. o simtim sub pasii nostri , gri, la amiaza, seara e aproape neagra...Am vazut nonexistenta pe ea! Stii nonexistenta aceea ciudata!...O fiinta nonexistenta pe ea! Era existenta, apoi nonexistenta a coplesit-o! S-a prabusit!... A ramas, acolo, oprita! ...Dupa cativa pasi. Se oprise...se oprise intr-un mod total, incredibil... Nonexistenta a facut aproape totul cu aceea finta! Ma gandeam ca eu as fi putut fi in locul ei! Adica sa nu m-ai spun azi nimic! Adica sa nu m-ai trec pe langa tine! Sa nu te vad, sa m-ai stiu! Adica tu, sa ma vezi si totusi sa treci pe langa mine si sa ma privesti!... Ce e existenta si ce e nonexistenta?

Eu sunt Anna!... (o nuvela crestina)

 Prolog

Poate ca a-ti citit despre ultimul profet a lui Yahweh: Ilie! Poate, cu toate ca e foarte greu de gasit carte sa: Urmarit de soldatii reginei Izabela, proorocul s-a ascuns intr-o pestera. Nu se temea pentru viata sa, ci pentru faptul ca odata mort Dumnezeu nu v-a mai avea nici un om care sa-l reprezinte...Ramasese ultimul om profund dedicat Celui Preainalt! Obosit si deznadajduit acest sfant, dupa uciderea preotiilor lui Baal, crezand ca Israel si omenirea va intelege mesajul lui Dumnezeu, fuge de amenintarile reginei furioase. Nu se schimbase nimic...Omenirea era pe moarte!... Ilie stia ca va pierii aici, intr-o pestera uitata de timp si oameni...
 - De ce, Yahweh, Stapanul meu? Nimeni nu Te va va mai propovadui acestei lumii... Nu sunt mai bun decat parintii mei...I-am Tu viata!...
Un sipot usor ii raspunse:
 - Nu, copilul meu, imi vei fi martor pana la capat!
 - Omenirea, Elohim...incerca Ilie aproape frant.
 - Omenirea nu e treaba ta! E doar a Mea!
 - Dar nimeni acum...nu te vrea! spuse batranul Ilie.

Doar Credinţa!

E atât de greu în cenuşia lume,

S-asculţi doar Adevărul şi să-l crezi,

Când noaptea cea pustie, fără nume

 Acoperă Lumina sub lespezi.

În numele religiilor de carne

S-au înălţat atâtea turnuri de Babel,

Dar piatra lor într-un nisip ce se aşterne,

Ne arată o religiune de rebel.

De ce nu vrem sa ne iertam, cand Dumnezeu ne iarta? (partea 1)

Exista oare pacate de neiertat? Exista ceva atat de rau in noi, in trecutul nostru si in care Dumnezeu sa vada ceva atat de odios si pentru care sa refuze a ne da iertare? Sau uneori reusim performanta sa luam decizia iertarii sau neiertarii din mana lui Dumnezeu pentru a hotara ce este drept a se intampla cu noi?...
 Am cunoscut un om care era un invatator la scoala duminicala si se ocupa uneori si cu tineretul crestin. Un om bland, dar chinuit de un pacat, care culmea nu era ascuns, ci doar nu putea sa treaca peste el si am senzatia ca acest crestin a emis atatea strigate de ajutor neintelese insa de nimeni... Si ce trist este sa strigi dupa ajutor si sa nu fi auzit de cineva.

O surpriză albă în Cristian!

  Exista oare o zi în care Domnul Isus ar putea să vină și cumva să ne surprindă pe toți? Dacă stai să te gândești e greu de crezut...Cineva s-ar putea să nu fie surprins, nu-i așa? Eu mă așteptam la ninsoare cu toate că nu o credeam nici eu...
 NINGE! Afară ninge! Stau în acel Cristian, acel loc ce poartă numele minunat de Creștin cel puțin așa îl pronunță misonarii străini cu un zâmbet luminos, într-un loc de lângă Brașov, dar care îl uita pe El tot mai mult! De pe la ora opt dimineața ninge! Cristianul e alb, iar eu nu atât de înfrigurat cât de uimit privesc cum se poate ca la câteva ore după ce ceasul a trecut din septembrie în octombrie să ningă! Nu am văzut nici macar brumă, dar văd zăpadă! Pozele alăturate sunt făcute de mine în Cristian, langa gară, pe data de 01.10.2013 ora 16.05.

  Domnul spune că într-o zi va veni când nu ne vom aștepta! Adevărul e ca mintea mea sau a dvs. ar putea să-I de-a de furca Lui (oare?) și totusi NU! El va veni cumva când nu ne așteptam, într-o zi ciudată, paradoxală, imposibila, aceea când nimeni, dar absolut nimeni nu îL va mai aștepta!... Și asta pentru ca cumva. toți creștini vor fi convinși probabil că El deja a venit!!! Ar putea fi o explicatie! Sau poate nu.
 Cum să ningă în data de unu octombrie?! Știu că a nins în 2009 pe 13 octombrie, lucram atunci și eram acoperit de nea, lucrând mai mult afară, dar nu pe Unu, pe Unu a Zecea, nu cred să îmi aduc aminte!...Și știți de ce? Pentru ca e doar...Unu! O să mă întrebați și ce dacă e unu?! Habar nu am!...Dar cine poate știi? Poate va fi un altfel de alb imaculat, nu al unei ninsori, ci al unei minuni divine...Mi-aș dori aceasta!...

Politica Legii - Legea Politicii (partea 2)

Din cate citesc eu Legea data de Dumnezeu nu a facut pe nimeni desavarsit! Ori fara oameni care sa aiba o fiinta interioara transformata lumea in care traim nu poate fi diferita de ceea ce vedem si traim azi. Politica cat de sincera ar fi facuta nu v-a schimba oameni, ci doar Dumnezeu prin Duhul Sau o poate face! Legea, asa cum o vad este buna in sensul ca poate restrictiona raul, dar nu a aduce binele... Ba inca auzisesem ca o educatie bazata pe respectul legii si a valorilor morale pot aduce un plus societatii, o valoare pozitiva. Iar din 1990 in Romania de la filosofi, istorici, sociologi sau politicieni ne-au arata cu degetul Occidentul unde, dupa parerea lor legea era respectata, oamenii traiau intr-o buna convietuire datorita ei si poate chiar mai mai mult datorita cultului repectului fata de cel de langa tine invatata de la cresa pana la finalul vietii.

Politica Legii - Legea Politicii (partea 1)

Anul trecut, in 2012, a fost un an plin de evenimente politice. In ianuarie au fost protestele violente din Piata Universitatii din Bucuresti impotriva presedintelui Romaniei, care facuse gafa monumentala ca sa se ia in direct la o televiziune de un profesionist bine-intentionat ca Raed Arafat, si care a dezgustat o tara satula de vorbarie si scandal politic perpetuu. Ceva mai tarziu premierul Emil Boc demisiona, fiind mai degraba o victima colaterala a unei conduceri prea putin capabila de solutii viabile din punct de vedere economic, social si politic. Ce a urmat se stie: un guvern Ungureanu de nici trei luni, apoi unul care l-a adus pe Victor Ponta in fruntea Executivului. Apoi in acel fierbinte iulie incercarea nereusita a liderilor USL de a-l demite pe Basescu intr-o actiune de gen blitzgrieg, oprita de urmasii celor care au inventat notiunea aceasta.

Povestea Celor doua Regate (partea 12 - Final si Inceput!)

Era finalul si inceputul! Printul Salem castiga inimi in timp ce Dragonul castigase teritorii...Printul era din alta lume, traind in aceasta lume...Neagra, cenusie, de plumb...De nori intunecati...Dragonul castiga pierzand, Salem pierdea castigand...Inimi nu zone, nu spatii...Fiinte, nu dimensiuni fizice, Spirite, nu materie...Murea si invia intr-o dimensiune a fiintelor ce nu traiau, ci mureau in urmatoarele clipe ale nasterii lor, chiar daca se intamplau dupa cativa zeci de ani.
 Era o victorie atat de minunata, de perfecta!

Povestea Celor doua Regate (partea 11 - Invierea Printului si planuri noi de lupta)

 Ceva era putred in Regat. O stia Dragonul si o stiau si cei ce-l urmau. Trecusera cateva saptamani de la moartea Printului si cativa oameni curajosi sau nebuni ori ambele afirmau ca Printul era viu. Cum sa fie viu? se intreba Ducele...Moartea era cea care era suprema arma, lovitura unuica si finala in fata careia nici macar zeii nu puteau face nimic. Cerul putea fi ingenunchiat doar prin moarte. Nu exista decat finalul. Orice inviere ar fi existat era inevitabil urmata de moarte. Din nou!

Povestea celor Doua Regate (Partea 10 - Moartea Printului)

Ne suntem lacrimi, amăgirile din neagră noapte,
Privind în noi la norii înghețați de ceață,
Acolo unde-i vânt, pustiu ș-atâta moarte...
Mândrie, tu loc întunecat și fără viață!...

Ne suntem piatră, fulgerul ce se prevale
Din Cer de sus în smârcuri otrăvite
Trăind apoi dureri în a umbritei Vale...
Tu, Suferință! haina ființelor ce-s pedepsite!...

Religiile crestine ale secolului XXI

 

 Citesc in dimineata aceasta un articol interesant al profesorului Razvan Theodorescu despre faptul ca romanii nu au fost de la inceput ortodocsi, ci uneori mai mult din considerente politice au acceptat romano-catolicismul ca prima varianta religioasa. In special, desigur liderii lor.
 Nu sunt specialist in domeniul, dar stiu ca functia unui istoric este sa prezinte faptele asa cum ele s-au petrecut, nu sa judece si sa comenteze asupre realitatii, conform unui principiu lansat in urma cu circa doua sute de ani de istoricul german Leopold von Ranke.

Adevarata darnicie

 Nu mă pot lauda că sunt un om darnic. Nu pot spune că viața mea a fost plină de evenimente în care finanțele mele au contribuit cu ceva la propăsirea Bisericii. Totuși când am dăruit am făcut-o cu o bucurie fragedă dacă mă pot exprima așa, cu multumirea firului de iarba care alaturi de alte fire astern un covor proaspat primavara, si parca cerul este mai albastru in oglindirea verdelui crud de pe pe Pamant.
 Doresc sa spun cateva cuvinte despre darnicie, nu pentru a convinge pe cineva ca trebuie sa dea ceva bisericii, daca nu stie ca in primul rand trebuie sa isi dea siesi...Dati si vi se va da! ne invata Domnul Isus, si cand spune trebuie sa ne gandim ca a darui nu este un soi de troc care il facem cu cerul, ci poate deschiderea unei porti a inimii noastre in care nu atat revarsarea din ea este evenimentul central, cat binecuvantarea Cerului ce se revarsa in ea.

Povestea Celor Doua Regate! (Partea 9 - Ultima zi)

Cel Imbatranit de Zile, Regele Minunat privi armata Sa slaba si apoi privi armata imensa a Dragonului, ce inconjura zidurile Cetatii sale. Milioane de osteni cu o foame groaznica in priviri, cu o ura colosala priveau la el si la fosta Capitala a regatului, ultima reduta care nu fusese nimicita! Nu era nimeni in cetatea sa care sa nu simta acel suvoi groaznic de nefericire, de durere, de suferinta...De ce?...De fapt aceasta intrebare nu era intrebare , ci raspuns...Totul se prabusise, totul era durere...Batranul Rege simti un junghi in inima sa. Lumea!...Gresise cand lasase Turnul sa existe? NU! Turnul era loc al supremei alegeri, al incercarii al drumului ce se desparte...

Cel mai mare grad, cea mai mare functie

Imi aduc aminte ca in primele zile de armata, prin septembrie 1987, cand la Crangul lui Bot unde era unitatea mea militara, am cunoscut un tanar ce a afirmat fara sa se laude, in cadrul divizionului nostru, ca doreste sa faca armata la modul adevarat, adica fara sa fie in nici un fel protejat, cocolosit, el care era fiul unui important ofiter superior din Securitate. Toti am fost surprinsi de naturaletea si rapiditatea cu care acest om de 19 ani se adaptase regimului cazon din unitatea militara de langa Ploiesti, unde am inceput sa inteleg si sa stiu ce era armata in vremuri trecute de acum, sper pentru totdeauna.

 Toti au pus adaptarea la acel regim dur si restrictiv pe o acceptare simpla, banala a stilului nou de viata a acestui militar.

Cine e de vina?

Stiati ca i-am cunoscut pe cei mai experimentati soferi din Romania?...Se pare ca acesta este adevarul. I-am cunoscut pe toti acei ce au mers perfect pe strazile patriei noastre, Romania, Va dati seama ce onoare am avut? Unii erau conoscuti de-ai mei, amici, rude chiar!...
Erau cei mai buni soferi din Romania! Perfecti in toate cele!... Probabil nu o sa va vina sa credeti si totusi acesta este adevarul sau aceasta a fost concluzia mea urmarindu-i de-a lungul timpului.

E viva la Revolution!

 

Cum era chestia aia comunista: invatati, invatati si iar invatati?...Ok! Sau haraso! Ni se spunea acum vreo 25 de ani ce trebuia sa facem! Cat si cum, unde si de ce...Mai putin de ce...Adica ni se spunea sa tocim toate materiile alea de liceu, toate prostiile fara functiuni in viata normala, in timp ce creatie putea fi anhilata, ideea faurita in suflet si inima nu avea valoare, probabil ca sa nu cumva in liniste sa faurim ganduri revolutionare adevarate. Caci tineretului i se cerea sa fie revolutionar, fara macar ca o data sa i se explice de ce lucrurile prezente, bune sau rele trebuiau sa fie schimbate...

Povestea celor Doua Regate (partea 8 - Moarte si Ura)

 - Mai ai foarte putin timp ca sa te decizi, Abel! Poti sa fi al meu privind din avangarda armatei mele finalul acestui vis si acestui batran rege, sau poti alege sa ii urmezi soarta stapanului tau. Indiferent ce vei alege tu vei fi stapan peste destinul tau...De fapt cred ca m-ai judecat gresit...Nu eu si nu Turnul a adus umanitatea unde este acum, ci ea insasi...Nu am legat in lant nici un om ca sa il sui in Turn. Iar de acolo de sus fiecare care a vazut aceasta lume s-a decis brusc ca trebuie sa-i apartina. De ce nu au inteles frumusetea ei si sa il laude pe Regele Minunat pentru ea? De ce, Abel? De ce nu au vrut si ei din nebunia ta, sa aleaga sa rada la aceasta gigantica sarada? Dar vezi, chizr si tu care ai inteles mai mult decat altii ai dorit sa fi sedus la scurt timp...Cine a facut-o, caci nu mai erai in Turn? Eu? Sau erai tu acela ca toti ceilalti care a luat lantul in mana si apoi au strigat ca sunt robi? Cei care au inteles ca viata asta, da, poate e sclavie...Dar cum poate fi sclavie ceva ce in adancul sufletului iti doresti? Cum poate fi aurul un stapan nemilos daca nu poti sa te eliberezi de el din mandrie sau din frica?

Povestea celor doua Regate (partea 7 - Iubire si Adevar)

O tacere de mormant se lasa in sala tronului ducal. Flacarile focului din semineu mistuiau cu zgomot lemnele nepasandu-le de o drama de langa ele ce o luminau feeric. De data asta ducele fu cel infrant facu o ultima incercare. Privindu-l in timp ce ganditor se plimba prin sala de o bogatie desavarsita il intreba cu un glas aparent plin de intelegere fata de aceasta biata faptura care ii tulbura lucrarea sa de dominare a umanului, a sufletului omenesc:
 - Dar azi te-ai oprit prin a mai oferi diamante...De fapt cred ca nu esti sigur refuzand aurul ce poti sa-l ti in palme, daca ai reusit sa mangai minti si suflete cu diamantele tale. Ai trait cumva si noi, ceilalti nu stim, viata altui om...Ai fost in ciubotele altuia macar pentru o zi ca sa stii ce simte altcineva, luand pe oricare dintre lucratorii tai ca un bun exemplu?

Povestea celor doua Regate (partea 6 - Amintiri)

- Ce doresti? intreba Dragonul, privindu-l intens pe acest actor in zdrente, aceasta fiinta inferioara care il deranja mai mult decat mii de oameni ce se credeau superiori unii altora. Dragonul continua:
- Aur, argint, o viata plina de onoruri, un rang la Curtea mea, putere, bogatie...Ce vrei, scriitorule?
- Nu stiu, fu raspunsul sec si scurt al lui Abel. Dragonul fu surprins ca acest om inteligent nu venea cu un raspuns clar si concret, ca nu se lanseaza intr-o tirada acuzatoare la adresa ofertei sale.
- Nu vrei nimic? As putea sa iti ofer imortalitatea pieselor tale dragi, desigur dupa ce le vei face anumite modificari... Cateva, nu multe...E ceva ce nici unui om n-am oferit niciodata. O eternitate a valorilor sale, nu ale mele. E ceva ce nu am daruit nimanui... Sa nu dai socoteala nimanui niciodata, ci doar atat: eu sa fiu singurul prezent la avanpremiera, sa iti gust opera primul, iar tu sa pleci mult mai bogat de fiecare data, fata de cum ai venit. Nu asta isi doreste orice dramaturg - ca in public sa aiba regi, nu zdrentarosi care nu stiu sa-i aprecieze arta?... Dar tu spui ca nu vrei nimic, facu cu o prefacuta dezamagire Dragonul.
- Am spus ca nu stiu ce vreau...

Povestea celor doua Regate (partea 5 -Temnita si minciuna)

Temnita... Negru... Frig... Iarna... Intuneric... Singuratate... Voci ce tipa... Voci, altele, ce isi urla durerea... Noaptea spiritului omenesc... Atatia calai, atatea mijloace de a  umili nu doar trupul, ci fiinta interioara a omului... Uratenie... Atata uratenie incat orice fiinta isi simte inima ca un pumn cenusa... Lacrimi... Suferinta... Durere... Si un intuneric al calailor si al victimelor acestora... Minciuni, doar minciuni si doar adevarul nascut din teroare...
 Ce-i viata? Exista viata cand viata de aici e a celor ce sting viata... Aici filosofia piere! Viata se stinge in insasi ideea ei...Viata se naste moarta, caci moartea e insasi esenta a tot ce este aici, exprimarea atat de limpede a unui regat condus nu doar de porniri umane, ci de un rege Dragon , calare pe o fire ce isi ucide  esenta pentru a castiga tarana si nisip, cu nuante arginti si aurii!

Povestea celor doua Regate (partea 4 - Versurile Condamnarii)

Ce-i o dorință decât foc năpraznic
Ce arde inimi și în cenușă-i darnic?
Voim atâta-n viață noastră seacă,
Robie grea în lanțul ce ne pleacă.

Și nu e om sa nu-și dorească lumea...
Dar câte lumi să fie astăzi oare
Sub stele, nori și dulce soare
Ca să ne umple, spirite avare?...

Povestea celor doua Regate (partea 3 - Actorul)

 

 Pe strazile unui orasel de provincie, care pana nu demult nu avusese o insemnatate deosebita, un om de vreo 50 de ani tragea dupa el o teleaga veche facand un zgomot mare printre pietrele de cubice din bazalt cu care era pavata strada principala, trecand printre trasurile impodobite ca pentru sarbatoare. Toata averea acestui om era in vehiculul cu doua roti pe care acesta il tragea dupa el, avand un aer trist si ganditor. Vazuse multe in acesti ani in care razboiul parea ca nu se mai termina, cu toate ca victoria era aparent de partea acestui duce nemilos...crud...dar intr-un sens, neputincios de a obtine o maretie adevarata asa cum o dorea.

Crestinism bogat, crestinism sarac

 O stire despre o nunta penticostala a iscat controverse pe Internet, nu datorita ceremonialului cu care s-a desfasurat nunta, ci datorita masinilor celor care au participat la acest eveniment. Se pare ca o parte din crestinii penticostali prezenti aveau masini care ar starni invidia oricarui pasionat al automobilelor. Aici gasiti articolul respectiv. Desigur parerile comentatorilor au fost impartite. Unii se bucurau ca acesti oameni sunt atat de binecuvantati de Domnul, incat banii rezultati in urma convertirii binecuvantarilor in moneda euro au fost investiti in automobile precum Audi A8, Mercedes S-Klasse, BMW seria 7 si alte masini de lux. Cealalta tabara in care m-am situat si eu este cea a celor care nu sunt convinsi ca necesitatile de transport ale acestor oameni nu pot fi indeplinite cu automobile fara pretentii aparte precum Volkswagen, Skoda si de ce nu, Dacia.

Povestea celor doua Regate (partea 2 - Turnul)

 In mijlocul Regatului, destul de departe de orice oras sau targ, dar langa un important drum comercial, se inalta un Turn inalt si subtire care atingea norii. Nimeni, niciodata nu patrunsese in el, nimeni nu se catarase pana sus ca sa zareasca de aici, frumoasa Imparatie. Dar nimeni niciodata nu putuse sa inteleaga de ce Regele Minunat dorise construirea unui Turn care parea totalmente inutil. Turnul era inconjurat de un gard din fier forjat, iar portile gardului erau zavorate cu un lacat vechi si ruginit, care nu ar fi impiedicat pe nimeni cu o sfortare mai serioasa sa-l faca bucati. Langa intrarea Turnului pe o tablie din argint era scris avertismentul regal: Cel ce va urca in turn nu va mai cobori niciodata. Numele acestei ciudate constructii era Turnul Lumii.

Povestea celor doua Regate (partea 1- Planul)

 A fost odata, demult un Regat stralucitor, in care domnea un Rege bun, cu numele Minunat. In imparatia sa toti supusii Sai erau fericiti, toti aveau hrana si cele de trebuinta, chiar si cei mai putin bogati. Nimeni nu auzise ca vreodata cineva sa fie bolnav, cineva sa sufere...Ogoarele isi dadeau rodul la vremea cuvenita, din cer nori picurau ploi doar atat cat sa ude pamantul insetat, niciodata mai mult. Natura insasi se supunea Regelui Minunat si nu indraznea sa aduca suferinta oamenilor. Nu existau furtuni, cutremure, incendii, boli. Oamenii erau cinstiti si corecti, nu se auzise ca cineva sa fure, sa minta sau sa insele.

Litera si spiritul Sfintei Scripturi

 Am descoperit un site nou care cred eu ca poate fi de folos multor oameni care au intrebari despre viata de credinta. Site-ul este www.sfaturicrestine.info . Din pacate ce am putut observa a fost ca cei care dadeau raspunsuri (iar aceastia putea fi oricine credea ca stie raspunsul) pareau ca citeaza precum avocatii, niste raspunsuri dure, scurte, precum articolele din Codurile Civile, Penale etc.
 Sentimentul meu de-a lungul timpului a fost ca de multe ori crestinii cunosteau litera Sfintei Scripturi, dar nu si spiritul ei. Eu am vazut in Biblie pana unei Fiinte ce ar vrea nu doar sa ii luam spusele precum niste Legi dure implacabile, care nu fac altceva decat sa-l faca pe credincios un gen de rob, care nu are voie sa se planga, ci mereu sa accepte zambind deciziile venite de Sus...Chiar daca acestea ii aduceau durere.

Povestea unui Mieluț

 

 Într-o noapte întunecată o haită de lupi pătrunse rapid în staulul oilor, lovind năpraznic biata turmă fără apărare. Oița pestriță își trezi puiul, pe Mieluț și îi strigă poruncitor:
 -Fugi, Mieluțule, fugi! Lupii au intrat aici și suntem fără apărare!
 Întelegând într-o clipă pericolul, Mieluțul, fără să mai aștepte să i se mai spună ce să facă fugi sărind peste gardul ce ar fi trebuit să le asigure protecție, dar care era rupt în mai multe locuri, pentru că păstorul nu avea niciodată timp să-l repare și prin care intraseră lupii cu atata ușurință, și care acum era pentru oi o capcană din care puține reușise să mai scape.

Despre mine ca hoț, despre deziluzii, dar și despre adevăratul Păstor...

 Vin de la o seara de rugaciune, trist si deziluzionat; m-am dus cu bucurie, dar m-am intors....sunt un hot, zgircit, il fur pe Dumnezeu si daca nu dau bisericii acestea cota de 10 la suta, este inutil sa dai la orfani, vaduve, saraci. Nu, nu...Noul Testament nu ne invata asa, adica numai la organizatie sa dai...Eu credeam ca numai aici in Italia sunt asa probleme doctrinare...Multumesc lui Dumnezeu ca am frati care vad peste legea zeciuielii. Cine o da nu-i de condamnat, bine face, dar cine o forteaza sa para o obligatie a Noului Testament facindu-i hoti si zgirciti pe cei ce n-o considera o obligatie...ce sa zic...vin de la o seara de rugaciune....trist si deziluzionat...
 Primesc acest mesaj trist de la Un frate in Christos, cum se semneaza el si il inteleg, de atatea ori am pornit spre biserica cu bucurie si speranta si acolo cineva neinspirat sau poate chiar rauvoitor,  a reusit sa ucida in sufletul meu bucuria...Am iesit apoi din biserica golit de sentimente, frustrat, necajit. Nu e acest frate primul, asa cum nu sunt eu primul si nici macar nu vom fi noi ultimii, care se simt asa de deznadajduiti dupa partasia din biserica.

Povestea Ciocanitorii

 Se povesteste ca dupa Marea Cadere, atunci cand Regele Pamantului, Omul se prabusise in rau, in mandrie si minciuna, o parte din animale care fusesera ierbivore au devenit carnivore. Nu ma intrebati cum si de ce! Leul, Tigrul sau Lupul erau cateva din animalele devenite de atunci dornice sa se hraneasca doar cu carne altor vietuitoare. Toate fiintele isi intelesesera noua menire. Trista, dar clara! O singura fiinta nu stia de ce traia pe acest pamant, care era scopul ei...Acesta era Ciocanitoarea.  Cand vanturile strabateau Padurea facand sa cante frunzele si floriile ei, aceasta infiorata de simfonia natura, incepea sa se alature unei muzici divine si cu ciocul ei batea ritmul cantecului. Dar parca nu ajungea. Toata primavara si vara batea ritmul in copaci, dar intelegea ca va veni iarna, cu frigul ei, cu lipsa de hrana. Nemultumita isi propusese sa-si caute sensul existentei sale. Inainte de iarna cea trista in albul ei!

Nimic si Inutilitate - partea 2 - Un Fiu ni s-a dat!

 Uneori dorim lucruri dar fara esenta lor, dorim sa avem fara sa intelegem tot ce implica acel lucru. O intrebare pe care mi-a pus-o Dumnezeu in urma cu cateva luni era despre obtinerea unui lucru pe care uneori mi-l doream, fara sa realizez dimensiunea nu doar in al avea, ci mai ales dupa. Ce se intampla dupa ce obtin ceva: sunt mai aproape de Dumnezeu sau mai aproape de firea mea?
 O afirmatie interesanta a lui Petru ne face sa ne intrebam pe undeva daca noi am facut la fel: Iata ca noi am lasat totul si Te-am urmat! (Marcu 10:28)...Am lasat eu totul? Daca am lasat totul am facut-o pentru El? L-am urmat apoi cu adevarat, sau la fel ca tanarul bogat cel de la care a pornit afirmatia oarecum laudaroasa a lui Petru, am vrut lucruri, am vrut ceva, dar fara sa fiu nevoit sa pierd bogatiile lumii, faima ei, am vrut viata vesnica, dar fara sa renunt la tot pentru a primi pe Christos...Adica sa primesc ceea ce lumea nu vede, dar este Totul.