Priveam acum vreo câteva zile la o discuție într-o familie americană dintre doi soți despre tragedia care o traiau. Soțul polițist, dedicat total slujbei sale și soția asistentă într-un spital, neglijată, gândea ea, cu un copil superb, inteligent, dar cumva fără un tată de zi cu zi, acolo, pentru ea. Soția, îi spunea soțului ei, într-un prag de destrămare a familiei, că ea fiind o mamă bună, o asistentă medicală devotată, un vecin bun pentru tot cartierul lor, etc. merită să fie fericită, chiar dacă asta însemna să aibă o relație vicioasă cu antrenorul de fotbal al fiicei sale. Și uite, zic eu, că la bine sau la rău, însemnă, cumva, doar la bine, răul fiind dat la o parte...
