Jan Tomaso (nuvela crestina)

Jan Tomaso

Partea  I

 Jan Tomaso incepuse sa fie un client obisnuit al localului Imperialul. Venea  aproape zilnic, in vechiul cartier unde copilarise, in barul prietenului sau, Jared. Acolo nimeni nu il intreba ce face, nimanui nu-i pasa ce anume ajunse sa fie. Iar asta isi dorea Jan. O bautura si o clipa de liniste. Obosise sa fie cine era. Obosise sa fie Jan Tomaso, cel mai apreciat scriitor al noii generatii...si viitorul senator. Cel putin asa isi doreau unii. Nu si el. El dorea sa uite si sa fie uitat.

 Venea des coborand din autobuzul aglomerat, el care avea o frumoasa colectie de masini sport, amestecandu-se in multimea care nu reusea sa-l remarce, imbracat obisnuit, dar elegant. Privea schimbarile  acestui cartier ce fusese inainte de Al Doilea Razboi Mondial un cartier al inaltei burghezi, transformat de sovietici dupa 1945 intr-un cartier muncitoresc, cu blocuri inalte, cenusii, cu apartamente inghesuite de doua sau trei camere. Acum se straduia sa redevina un cartier modern, cu case construite pentru clasa de mijloc, dar era o lupta ce parea ca o pierde.

 Dupa recapatarea independentei in 1991, capitala Kronelandiei, Tosen, se schimbase cu pasi marunti, dar fermi. Multe fabrici se inchisesera nefiind profitabile sau doar pentru a fi vandute la fier vechi. In cartierul 9 cum ii spusesera rusii, lucrurile erau asemanatoare. Unele zone fusesera demolate, iar vilele celor imbogatiti apareau ca ciupercile dupa ploaie. Asa era in toata tara.

 Jan era bogat. Fusese un muncitor sarac, dar care era mai fericit, atunci cand se luptase sa isi cumpere o masina de spalat sau un televizor. Acum cand orice banca i-ar fi dat in cateva minute chiar si 10 milioane de coroane, bani pentru toate extravagantele sale, statea in acest local vechi, darapanat,  pe care il prefera birourilor somptoase de la Asociatia Scriitorilor, ori de la editura Odin unde era vicepresedinte, iar socrul sau presedinte. Intrase cu cateva manuscrise, timid, fiind convins ca i se va rade in nas, cum se intamplase la celelalte edituri. Editura Odin era in prag de faliment si nimeni nu mai credea in miracole. Dar Johan Stark, patronul editurii Odin a avut curajul si inspiratia sa il publice. Stark s-a agatat de un pai...Dar a fost un bilet castigator. A fost un succes neasteptat pentru toti. Bani au inceput sa curga in contul lui Jan. Au urmat alte carti, care au crescut averea celor implicati. Jan a inceput sa “orbiteze”in jurul batranului Stark. A fost cea mai mare greseala. Dar Jan era naiv si ahtiat dupa o lume stralucitoare, a carei poarta era Johan Stark.

 Anna, sotia lui Jan a fost singura care ura succesul avut de sotul ei. Jan se schimba devenea rece.  Neintelegerile, apoi certurile din ce in ce mai dese au distrus casnicia. Jan devenea o fiinta rapace, cinica si nepasatoare. Anna era o fata simpla, cu mult bun simt, sincera , iubind adevarul, dar care era tot mai departe de lumea in care Jan incepuse sa traiasca. Nu stiuse sa fie o femeie de lume. Era reprosul principal al lui Jan, care era prea ametit de succesul sau, ca sa mai aiba timp de altcineva decat de el. Nu dorea decat sa scrie si sa fie in compania celor ce erau creama societatii Kronelandiei. Bancherii, sportivii, industriasii, intelectuali care apartineau doar politicului si desigur, politicienii, stapanii care tineau destinele micului stat baltic in mana... Oricine avea bani si influenta, constituia o atractie deosebita pentru Jan.

 Anna era catolica, mergand des la biserica, rugandu-se pentru casnicia ei. Incepea sa creada ca a pierdut! Jan nu mai era al ei, ci al unei lumi fara suflet.  Jan murea in fiecare zi cate putin...

 Anna statea, uneori, de vorba cu parintele Abel. Acesta dorea sa o ajute pe Anna. Se rugau impreuna, si el un crestin adevarat,  incerca sa ii aline poveriile si durerea. Dar nu putea ajunge la inima lui Jan. Jan era protestant...De fapt nu ami era nimic, imbatat de succes, ametit de incredibila realizare. Nu mai credea in Dumnezeu, pentru ca suferinta din lume,il determina sa refuze existenta vreunui Creator. Si mai ales in societatea “aleasa”in care traia acum, era periculos sa spui ca crezi in Dumnezeu. Religia creata de aceasta societate era adularea omului. Nu a celui virtuos, ci a celui care nu ami are suflet, nu mai crede decat in el, a carui speranta si credinta este sa se urce in varful unei lumii pe care apoi sa o poata domina. Era religia puterii, care nu avea nimic cu crestinismul, sau cu o alta religie. Era un ateism in care nu exista Dumnezeu, ci Omul. De fapt era un teism modificat, adaptat sa includa Omul ca singura fiinta care este in tot Universul. Crestinismul pierduse lupta.  Dincolo de stele nu mai era nimic...

 Parintele Abel se intalnise odata la Jan in casa. Iar acesta beat si furios il dadu afara pe preot si ii ceruse sa nu mai vina cu prostiile lui religioase. Eventual daca avea chef de un scotch era binevenit, dar sa nu vina cu Biblia. Pentru ca el ura Biblia, o carte care in viziunea lui era plina de minciuni, care inrobesc omul! Ajungeau cei doua mii de ani de ev mediu intunecat generat de ea si de slujitorii ei. Adevarul si stiinta biruisera! Pacea si fericirea nu trebuia sa le mai vina de la un Dumnezeu ascuns printre galaxii... Ci de la adevarul adus de stiinta! Ea mantuia, ea facea totul posibil. Prin Om!

 Auzindu-l sotia lui avea lacrimi in ochi. Brusc parea imbatranita cu 20 de ani. Se sfarsise!

- Cat timp e casa mea, eu hotarasc cine intra aici. Si desigur, cine sta aici, facand referire  la Anna. Daca iti place religia si nu iti place noul meu statut, nu ai decat sa iti urmezi vocatia crestina a inimii, taranco, si sa pleci la vreo manastire...Eventual pentru totdeauna! Si acolo sa te rogi cat vrei pentru sufletul meu pacatos!... Javre crestine ce sunteti! Mereu omenirea a stat in bezna din cauza religiei voastre! M-am saturat de voi! Lumea intrega s-a saturat! E finalul vostru!

 - Afara! racni Jan ca un apucat. Afara cu religia voastra!

Il apuca pe preot de haina si il zvarli afara. Acesta cazu pe alee lovindu-se la un genunchi. Ii lua Biblia si o arunca undeva cat mai departe.

 Privirea lui Jan avea ceva inspaimantator in ea. Era ca un demon iesit din iad. Jan ridica mana grea sa o loveasca. Se opri in ultima clipa. Anna gemu de parca o lovise o barda. Se retrase incet in camera ei. Dupa doua zile Jan isi dadu seama ca sotia lui nu mai era acolo. Il parasise. Jan se simtea liber. Era in sfarsit fericit exact asa cum isi dorise! Scapase de o pacoste religioasa si morala.

 Isi depusese actele de divort. Anna le semna si in cateva saptamani deveni oficial un om liber. Apoi dupa doi ani se casatorise cu fiica lui Stark, dupa ce o curtase cum curteaza un om de afaceri o afacere buna, care ii oferea noi oportunitati. Nu era iubire, erau doar calcule reci. Fiecare considera ca facuse doar o investitie. Stark dorea sa publice romanele lui Jan, sa il controleze in totalitate, iar acesta avea nevoie de Stark pentru a urca pe scara catre inalta societate. Si cu toate ca nu era interesat de functii in cadrul editurii accepta sa fie numit vicepresedinte al ei. Jan dorea mai mult! Mult mai mult!

 Helen era frumoasa, inteligenta, rece, educata, o fiinta cu care te puteai afisa in lume, dar care nu iti oferea in intimitate nimic, decat un gen de vulgaritate cinica. Se considera superioara sotului, doar pentru ca studiase Belle Arte. Iar acesta cu toata inteligenta lui, facuse o facultate de istorie la 37 de ani. Atunci si-o permisese! Si chiar daca Helen nu profesa, il trata ca pe un intretinut. Nici nu o interesa ceea ce studiase, isi mai dadea cu parerea la cate un vernisaj, invaluind priceperea sau nepriceperea, intr-un limbaj complicat si inutil, care i se parea lui Jan fascinant. El, un om al literelor, nu intelegea nimic. Era o limba pe care nu o puteau intelege numai cei care o “studiasera”timp de cinci ani in institutele de arta.

 In restul timpului Helen isi omora timpul cu prietenele ei, fiind ziua ocupata in cateva organizatii de binefacere si noaptea in cluburile selecte ale Tosenului, de data asta cu prietenii ei. Jan nu o intreba unde se duce sau de unde vine. Era un mariaj care nu avea nimic cu casnicia. Nici macar cu o prietenie intre doi oameni. Imparteau o afacere, atata tot.

 Jan devenea tot mai trist. Ajunsese in varful piramidei. Poate mai repede decat se asteptase! Ar fi trebuit sa fie fericit! Visul sau se implinise! Dar acolo unde ajunsese nu era nimic. Si nu era nimeni. Era singur. Era doar un obiect. Religia puterii era o minciuna. Era un cosmar. Folosea si era folosit de altii. Tot mai des isi aducea aminte  de Anna, de fiinta aceea plapanda, dar care il iubise. Stia ca nimeni nu il va mai iubi ca ea. Stia ca devenise o marfa, care atata timp cat putea fi vanduta, era apreciata. Un singur roman care sa fie un esec putea sa-l arunce din aceea lume din aur si diamante inapoi de unde plecase. Nu isi dorea sa dispara in anonimat, sa fie o fila din Wikipedia. Dorea sa fie viu, sa fie ovationat, sa fie in top. Degeaba! Ovatiile nu-l mai puteau seduce. Erau minciuni ca intreaga viata pe care o traia. Nu mai avea nimic, avand totul...Uneori si-ar fi dorit sa fie din nou cu Anna, sa fie din nou tineri si saraci, dar plini de speranta. Acum avea bani,multi bani. Dar nu o mai avea pe Anna si nu mai avea speranta. Bogatia devenise cea mai mare saracie a sa. Casa mare in care locuia i se parea ca il domina, parca il privea ca pe un intrus. Atatea camere in care nu intra niciodata. O menajera facea curat zilnic cateva ore, de multe ori platita inutil. Isi amintea de apartamentul micut, in care el isi petrecuse tineretea si incepuse sa ii duca dorul.

 “Ce caut, Doamne, eu aici?!” se intrebase intr-o seara de iarna in acel palat inutil. Venise de la un club unde cativa amici jucasera cu el bridge si bausera, povestind tot felul de barfe, ca niste femei care nu au nimic de facut decat sa disece toate mondenitatile saptamanii.

 Se mira de el insusi. Se ruga lui Dumnezeu? Acel Dumnezeu pe care il ura acum cativa ani mai inainte...Il ura si nu credea in El...Formula perfecta a ateismului...

 Nu se intreba ce logica are ura impotriva cuiva si negarea existentei acelei persoane in acelasi timp. Ateismul este stiintific, de aceea nu are nevoie de logica. Nu poti crede in soare daca mereu e noapte in tine...

 Privi spre o oglinda si in penumbra serii, la lumina slaba a unui bec aflat in celalalt capat al holului parea un batran  uscat, urat, de 70 de ani. Se infiora pentru o clipa. Avea aproape 45 de ani. Nu era atat de batran...Si totusi oglinda arata un Jan ce parea ca poarta in suflet o uriasa povara, o povara ce il nimicea din interior spre exterior...Privi nemiscat la acel batran. “ Ce lucru infernal mai este si acesta? Eu nu sunt asa!” isi spuse speriat si furios. Aprinse o lumina si batranul disparu, aparand un chip cunoscut, dar parca ceva din tristetea acelui om ramase. Ochii tradau ceea ce Jan refuza sa recunoasca: ca era un om care era infrant. Cateva zile se gandi doar la aceasta intamplare. Apoi isi relua vechile ocupatii. Alcoolul devenise principala problema, care parea sa rezolve celelate probleme. Dar inca scria si in mod ciudat aceasta suferinta ii transforma scrisul in ceva tot mai real. O cautare a sinelui...

 Romanele lui Tomaso erau patrunzatoare, penetrau atat de bine sufletul uman, ii redau viata adevarata din acel univers interior, plin de mister si de un farmec aparte. Tocmai acesta era atuul romanelor sale. Viata interioara, chipul adevarat al omului ce traieste altceva, mereu altceva decat la suprafata. Jan dadea jos masca omului. Jan deconspira omul. Pana sa devenise o bagheta magica care alunga minciuna din om. Devenise un pictor ce revela nudul sufletului.

  Editura Odin devenise cea mai puternica editura din tara. Desigur nu numai datorita romanelor lui Jan. Dar el era inca baza acestei edituri.

  Socrul sau se extindea. Cumparase ziarul Cuvantul si isi propunea sa cumpere si o mica televiziune care mergea de un an in pierdere, dar care avea un potential pe care batranul Stark l-a mirosit imediat.

- Stii la ce e buna mass-media, Jan? il intreba intr-o zi geroasa de iarna, apasatoare precum nori de afara.

- Sa iti faci publicitate? intreba Jan naiv. Stii ca nu ma pricep la afaceri...

-Nu? Ei bine, afla ca media este o forta ce poate atinge structurile politice, economice si sociale ale unei tari. E o arma!...A patra putere in stat...Sau a patra arma a unui stat!

- Credeam ca e un mijloc de informare, Johan.

- Asta pentru ca esti un scriitor si nu vezi in cuvantul oferit de media o forta ce modifica si impune...dorinta celui ce scrie, societatii. Cuvantul tau reflecta trairea ta interioara. Cuvantul din ziare , reviste sau televiziuni e altceva. Este ceea ce noi oferim societatii. Tu poate ca intelegi omul, dar nu intelegi totalitatea oamenilor. Este mai greu sa cuceresti un om decat o natiune! Un om izolat poate fi un adversar mai teribil decat o multime de oameni. Cand sunt mai multi functioneaza spiritul de turma, care devine cel mai feroce pradator pentru opiniile unui om. Pune un om care sustine sus si tare ca are o viziune proprie asupra vietii cu altii care au o viziune diferita sau nu au nici o viziune. Lasa-l un timp alaturi de altii care nu-i impartasesc ideile si vei vedea cum isi pierde viziunea. Nu-l lasa sa fie singur, sa aiba timp de propriile reflectii. Fiintele izolate, care au sansa sa perceapa exteriorul diferit de marea masa a oamenilor ne sunt dusmani. Da, Jan nu fi surprins! Rolul meu si al tau este sa conducem. De ce? Pentru ca noi vedem sufletul. Tu al individului, eu al societatii. Sufletul uman este important, dar comoara se afla in totalitatea sufletelor umane, care este societatea. Acolo este puterea. Nu intr-un individ, ci in totalitatea lor. In ceea ce poti obtine de la aceasta totalitate. Tu reusesti sa obtii dintr-un om un roman. Eu pot obtine mersul economic, politic si istoric. Nu un roman, ci ca sa spun asa o biblioteca. In aceasta "biblioteca" se afla adevarata putere... Iar eu vreau sa fiu bibliotecarul-sef...Sa decid soarta natiunii...Nu e cea mai mare natiune de pe pamant, dar poate fi a mea, a noastra!

 Ranji si dinti ingalbeniti de tutun ii aparura lui Jan. Stark parea un geniu al raului.

 - Manipulare, deci? Manipularea unei tari intregi? il intreba Jan incercand sa inteleaga ceva.

 - Manipulare? facu Stark ca si cum ar fi fost uimit de un cuvant atat de vulgar precum manipulare. Vorbim de miscarile unei piete libere, de viziuni libere, de capitalism si de democratie... Jan, ce faci? Despre ce manipulare vorbesti? Ai studiat istoria! Ce nu intelegi? Dictatura sau autoritarismul la un moment dat apar pe fata. Nu ai dubii. Aici pierde orice dictatura...Pentru ca nu reuseste sa se ascunda. Aici castiga democratia. Ea nu e niciodata sincera. Te face sa crezi ceva ce niciodata nu este.... Iti spune mereu ca esti liber. Iti injuri conducatorii tarii! Vezi? Esti liber! Apoi ii alegi din nou la urmatoarele alegeri! Vezi?... De fapt, nu mai vezi! Pentru ca nu ai voie sa vezi! Iti spun un secret: nu esti liber! Turma asta de oameni numita popor, crede ca stie ce face! Crede ca milioanele ei de membri conduc!... Daca oameni ar gandi singuri am avea o mare problema. Dar ei se intrunesc si isi enunta ideile auzite de la altii. La carciuma, pe stadion, la sevici, oriunde se intalanesc oamenii....Discuta! Nu gandesc! Ci discuta ideile pe care le furnizeaza cineva. Dar sunt convinsi ca analizeaza performantele politice si economice ale celor din frunte. Li se pare ca au opinii.  Dar noi suntem cei ce oferim opiniile. Inclusiv alternantele aparente de la putere. Ai vazut modificari esentiale in societate atunci cand noi sau conservatorii am ajuns la putere? Ori liberalii? Nu exista idei diferite sau actiuni aparte. Platformele politice sunt lasate de o parte atunci cand e vorba sa fie condus acest popor...Sau oricare alt popor din lume...Totul e la fel. Aceasi coruptie, aceasi minciuna, aceasi idee: “Vox populi, vox dei” ! O prostie, dar suna grozav , nu-i asa? Zeii sunt in dorinta poporului! Iar daca stim asta, vom face ca dorinta sa apara in functie de ce dorim noi, nu poporul. Poporul trebuie sa creada in mascarada asta numita democratie. Nu e ciudat ca aceleasi persoane revin mereu pentru a conduce? Din cateva milioane de oameni, poporul nu gaseste decat aceleasi persoane pentru al conduce de douazeci de ani, chiar daca l-au dezamagit de sute de ori...Mai crezi in democratie, Jan? Daca da, atunci esti un prost! Un prost talentat!...Dar un prost!... Ai fost la cursul de istorie a democratiei? Sigur ca ai fost! Dar nu la cursul profesorului Madras...Ala particular! Ala in care isi invata studentii, copiii celor care sunt in fruntea acestei natiuni...Si care vor conduce intr-o zi!

Brusc, Jan paru obosit. Ridica mainile a neputinta:

- Poate ca am lipsit la cursul acela! Rusii ne-au spus 45 de ani ce sa mancam, cum sa traim, ce sa credem, ce sa iubim, ce sa uram. Ne manipulau pe fata, cel putin.

- Si? Acum e democratie! zise Stark razand. Poti iubi sau ura ce doresti. Poti sa ai in fruntea tarii, omul dorit de tine. Este democratie! Nu te bucuri?

 Stark redeveni serios. Cu o voce din care razbatea o unda de ura spuse:

- Vom ajuta aceasta tara sa isi gaseasca drumul corect! Iar tu, Jan, ne vei ajuta pe noi! Esti al nostru. Ai devenit in momentul in care ai pasit pragul editurii, cu romanul ala al tau... Pe care nu dadea nimeni doi bani! Nu pentru ca era de doi bani, dar tu un simpu muncitor cu veleitati de scriitor erai de doi bani! Ai devenit bogat si fericit! Sa  nu uiti de unde vine bogatia ta... Crezi ca esti un scriitor inzestrat? Esti, Jan! Esti deosebit! Lumea te iubeste...Pentru ca esti Jan Tomaso, un mare scriitor. Nu? Iar lucrurile trebuie sa ramana asa. Ai o sotie frumoasa care te iubeste, bani multi, prieteni atat de influenti, cititori cu milioanele. Ai faima, ai un renume...Ai totul! Mai fericit de atat nu poti fi! Dar poti fi chiar mai mult decat atat...Nu e minunat?

 Jan se uita tulburat la socrul sau. Il auzea departe. Simtea ca se topeste. Intuia ca dincolo de tot ce era el, un scriitor respectat, devenise o unealta. A cuiva puternic. Om sau demon? Simti  fiori pe sira spinarii. Parca s-ar fi trezit dintr-un vis frumos intr-o lume de cosmar. Undeva ceva oribil i se pregatea.

Partea   II

- E buna? intreba Jared, amicul sau din copilarie.

- Cea mai buna! raspunse sec si ganditor Jan. Mereu e cea mai buna otrava...

- Pari suparat...Ti s-au terminat banii?  Ori nu esti cel mai in voga scriitor? incerca o gluma prietenul sau.

- Te-ai gandit la ce facem noi aici? intreba Jan fara sa isi ridice ochii de pe pahar, intreband parca bautura daca are vreo parere despre ei doi.

Amicul sau oprindu-se o clipa din curatatul tejghelelor si ridicand din umeri spuse jovial:

-Tu bei, iar eu iti iau bani pentru asta. Deci e foarte bine. In special pentru mine, ranji Jared.

Jan ofta si se juca cu paharul rotindu-l pe masa.

- Nu acum... Oricum e urat aici...Oricat ai lustrui metalul ala...Nu! Ce facem noi in general...De ce existam aici? Avem un scop altul decat sa ne zbatem ca sa supravietuim?

-Cred ca chestia cu supravietuirea nu ti se aplica si tie. Tu, spre deosebire de mine si de clientii mei obisnuti, nu supravietuiesti, ci traiesti din plin...Nici acum nu inteleg de ce vii aici!...

Jan ii taie vorba:

-Atunci de ce sunt aici stand langa cei care doar “supravietuiesc”. De ce nu sunt cu cei care “traiesc”?...

- Pai asta te intreb si eu... Pentru ca imbatranesti si devii melancolic.

- Poate ai dreptate...Iti aduci aminte de copilarie , de tineretea noastra? Aveam entuziasm in orice faceam...Credeam si speram...Acum am bani, influenta si nu mai sper si nu mai cred nimic. Inseamna ca nu o valoare avuta in buzunar imi face viata fericita, ci altceva....Ce Jared?

 Patronul ridica din umeri nestiutor:

- Tu esti scriitorul si filosoful...Tu castigi bani vazand ce e in om. Eu vand doar “analgezice” pentru creier si pentru viata asta de doi bani.

-Nu e vorba de bani sau de inca o carte, ci de adevar!

-Aha, adevarul!...Mereu el!...Cred ca ai baut cam mult, Jan! Adevarul nu il vei gasi niciodata la mine in acest local prapadit. Poate in universitati, sau in lucrarile filosofilor...Nu aici!

Jan era ametit usor. Mai lua o inghititura de coniac:

-De ce sa nu aflu adevarul aici?  De ce nu aici? se intreba mai mult pe sine. Filosofii tai habar nu au ce este adevarul! Iar daca ei l-au aflat, trebuie ca si omul de rand sa-l inteleaga si sa-l traiasca cumva...sa-l simta cumva...sa stie ca acel ceva e sincer, e real, e viu... si cu toate ca nu e parte din sufletul sau, e totusi atat de intim incat devine la un moment sine... se ataseaza de inima, de fiinta omului devenind parte din spiritul sau; si pentru asa ceva merita sa iti traiesti viata, in acel adevar care este o parte din tine... Si merita sa mori pentru acel adevar...

Jared se oprise din curatatul tejghelei si il privea pe Jan surprins si, oarecum, speriat. Dadu din cap ca si cum Jan era un nebun. Il ruga sa se duca acasa.

- M-ai vazut si mai beat de atat! ii replica nervos Jan.

- Da, dar atunci nu aveai ganduri ciudate ca acestea...Auzi la el! Adevarul sa devina parte din noi...Deja este! Uite! adevarul e ca ne nastem, traim, ne luptam cu viata, uneori mai bine, uneori mai greu, imbatranim si apoi murim. Acesta este tot adevarul. Aceasta e viata! O lupta cu ce este in jurul nostru. Moartea ne gaseste victoriosi sau infranti. Tu esti victorios, Jan! Dar pari mai infrant decat ultimul cersator care vine sa imi ceara un pahar de apa. Nu inteleg!...Scriind ai inceput sa traiesti viata ratatilor despre care ai scris... E o nebunie! Du-te acasa, fa un dus, bea un ceai si baga-te in pat! Maine daca te doare capul ia o aspirina! Te vei simti mai bine. Scrie ceva, o povestire, orice, dar spune-ti in mintea ta ca tu scrii, nu povestirea te scrie pe tine.

 Jan ii asculta sfatul. Chema un taxi si pleca usor impleticit din Imperialul. Soferul il lasa la adresa dorita. Ii dadu un bacsis generos. Casa era pustie. Facu un dus rece care ii mai alunga senzatia de sfarseala. Isi desfacu o conserva de carne de vita... Nici macar nu avea in casa asta ceva de mancare. Conserva era pranzul menajerei...Gasi cateva plicuri de ceai verde intr-o cutie... Stupid! Singur! Aproape fara mancare... Era casatorit? Cand a intrebat-o odata pe Helen de mancare aceasta i-a reprosat furioasa:

- Te-ai casatorit cu o bucatareasa? Daca iti e  foame comanda! Sau angajeaza-ti un bucatar!

A doua zi era mai linistit. Da, poate Jared avea dreptate. Poate ca acesta era tot adevarul necesar unui om sa stie ca apare in lume ca traieste o lupta apoi moare si asta e tot. Of! Mereu ne intrebam...Filosofia care o invatase la Universitate era ca nimic nu conteaza. Suntem prea mici pentru intrebari atat de mari...

“Ne nastem traim, iubim, uram, timpul trece, imbatranim si murim.” Jan era deprimat. Viata lui era o traire sub un drog care incepea sa nu-si mai faca efectul. Bani? Nu avea nevoie de mai multi, dar ceva il facea sa ii doreasca, tot mai multi, sa isi umple conturile cu milioane de coroane... Alcoolul pe care ajunsese sa il bea zilnic era tot mai ineficient in lupta cu viata asta. Dorea faima si in acelasi timp, o ura. Se adula si in acelasi timp se dispretuia. Dorea prieteni care sa nu-i ranjeasca mieros, marelui scriitor a Kronelandiei, cum il linguseau ei. Dorea un strop de iubire adevarata, dar stia ca in viata asta era condamnat doar sa se scufunde intr-un ocean de ipocrizie si minciuna...De iubire nu va fi vorba niciodata. Ii iubeau buzunarul, nu inima...

 Jan nu era filosof. Nici macar nu stia sa isi nege perceptia si sa isi spuna ca viata e frumoasa, sau daca nu, el este un luptator ce a demonstrat ca invinge mereu. Asa zisele lui victorii erau amare infrangeri ale spiritului. Se prabusea si intelegea asta. Nu era facut pentru faima...nu-si putea explica de ce simte asta. Orice om vrea faima, bani, adulatia maselor, iar asta sa fie vesnic. Dar vesnicia era un doar o noapte fara vise, era un hau, un neant din care toti iesim o clipa pentru a ne intoarce permanent acolo.

 Isi zvarli cana de ceai care se facu bucati facand o balta mica verde. Cum ar putea o cana de ceai sa te faca sa te simti mai bine? se intreba furios. Cum ar putea ceva sa te faca fericit si multumit? O sa stea si o sa bea doar ceai sperand in vreun miracol?

La ora 10 era asteptat la editura. Se imbraca, dar pleca la Imperial. Azi nu va face altceva decat sa bea. Iar maine? Maine? Va mai exista o zi de maine? Reputatia de viitor senator se va scufunda in alcool , iar oameni vor crede ca e un alcoolic. Vox populi, vox dei! rase suparat in sinea lui. Bineinteles ca era alcoolic! Dar ca o consolare peste vreo 50 de ani nimeni nu va mai fi suparat pe el. Nu ii va mai pasa probabil nimanui. Va fi amintirea unui ratat plin de bani si faima, care ar fi dat totul pentru un strop de iubire...Ha, ha! Ce poezie buna! Nu era poet si nu era interesat de versuri...Dar uite ca si viata aceasta oribila pe care o traim se imbina cu poezia...

Porni la drum cu una din masinile  sport. De intors se va intoarce cu un taxi. Sau poate nu se va mai intoarce...Mai este si maine o zi? 

Telefonul mobil suna insistent.

- Da? raspunse plictisit.

- Unde esti? socrul sau parea ca fierbe. Trebuia sa fi aici , la editura...

- Ma duc sa beau ceva...Si vin maine!

- Esti nebun!... Vino aici!... Acum!

- Johan, azi am alte planuri...Ar trebui sa stii cum sunt de rebeli scriitorii!..spus si inchise telefonul. Cu un gest furios il zavrli in strada. Telefonul se facu bucati la impactul cu soseaua... Nemernicul! Mereu sa faca ce dorea el! Dar nu azi! Rasufla usurat. Parea ca mare parte din problemele sale se terminasera. Intra in parcarea localului. Doua masini ponosite si murdare se aflau acolo. Jan parca langa ele. Le privi in timp ce iesea din masina. Masina lui stralucea. “Doi cersatori si un rege!” gandi el. “Ce diferenta e?” Intra in bar ganditor surprinzandu-si amicul patron:

- Macar ai ajuns acasa? il intreba acesta fara macar sa il salute.

Jan raspunse printr-un salut.

-Da! Am baut si ceai...Stii existenta mea nu  a capatat noi valente intr-un dus si o cana de ceai...Ba am avut timp pentru noi reflexii...

- Si Helen ce a zis?

- Helen? intreba mirat Jan, de parca atunci aflase ca era insurat cu o femeie cu numele de Helen. Si ca un om ce pare ca isi aduce aminte cu greu de cineva spuse:

- A, da, Helen... Helen....Roscata aia...Asta ar trebui sa fie sotia mea....Pai nu a mai dat pe acasa de vreo 4-5 zile...

Mirat Jared il intreba ce fel de casnicie mai era aia.

- Una moderna, Jared, amice, una super moderna. Poti sa crezi ca nu esti casatorit daca asta vrei. Nici nu mai e nevoie de un divort. Esti casatorit si divortat in acelasi timp!

Jared dadu din cap suparat:

- Daca Gabriella ar face asa ceva as...nu stiu...nu stiu ce i-as face...spuse manios patronul.

- Poate pentru ca tu mai crezi in valorile casniciei...Eu de cand m-am despartit de Anna, nu mai cred... nici in casnicie si nici in alte lucruri. Dar adu-mi ceva de baut!

- Nu e prea devreme? E doar 10!

- Corect trebuia sa fiu in alta parte, dar mi-am modificat programul. Azi voi bea de la ora 10...

- Jan bei prea mult, ii spuse cu tristete prietenul sau. In ultimul timp apari aproape zilnic si bei si bati campii cu filosofia asta, care ar deprima si cel mai vesel om de pe pamant. Nu e bine!...

Jan il intrerupse furios:

- Ce stii tu ce-i bine, Jared? Din carciumar ai devenit filosof? Toti astia care vand alcool deveniti filosofi sau, mai grav, deveniti psihologi! Daca vrei sa iti publici lucrarile sa imi spui! Sunt vicepresedinte la Odin, cea mai puternica editura din prapadita asta de tara! O sa te ajut! Sunt sigur ca vei avea mare priza la public. Parca iti vad titlurile: “Noi tratament ale alcoolismului” de crasmarul si amicul betivilor, Jared Lenski. Sau “Cum sa vindeci un suflet de alcoolic in timp ce speli paharele murdare”! Ori cea mai valoroasa lucrare a ta va fi: “Cum sa aduci pace in fiinta celor care se caftesc in  bodega in timp ce ai un ochi vanat!”. Asta din urma o voi pune alaturi de lucrarile lui Jung si Freud pe care le am acasa. Si nu le citeste nimeni. Sa nu uiti sa imi dai un autograf...Peste 200 de ani volumele tale s-ar putea sa valoreze greutatea lor in aur, asa ca nu vreau sa ratez ocazia ca sa imi fac bogati stra-stranepotii. Nu?

Jared tacu jignit. Ii aduse o sticla lui Jan:

-Fa ce vrei, istetule! N-ai decat sa bei tot ce am eu aici...Ce imi pasa mie! Cat timp platesti n-ai decat sa te sinucizi...Si inca ceva! Ultima data cand am verificat nu aveai urmasi...Cam greu sa faci bogat pe cineva care se pare ca nu exista!

Tranti sticla si un pahar si pleca. Jan regreta ca isi jignise prietenul si vru sa zica ceva, dar Jared ii spuse:

-Nu ma mai intereseaza, Jan! Du-te pe viitor si plange pe alt umar! A! am uitat! Tu nu ai prieteni, nu ai sotie, nu ai nimic...Ai doar bani si atat! Poate ei te vor ajuta mai mult decat pot eu... Poate o sa iti aduca un prieten adevarat. Cu toate ca sunt cateva lucruri pe care banii, daca stiu eu bine, nu pot cumpara... Daca vrei sa plangi iti sugerez sa te stergi la ochi cu coroanele ce le ai in buzunar...

Ii intoarse spatele si nu ii mai adresa nici o vorba.

 Jan se simti obosit, imbatranit, urandu-se pe sine, urand o viata pline de stralucire...Dar era stralucire? Era doar o spoiala peste rugina...Un cancer ce si-l trata cu aspirina. Totul era minciuna, vedea atat de clar. Nu era alcoolul. Era viata!...Pur si simplu, viata!...Sau ceva ce era intunecat in ea. Urat, monstros, un abis... Isi duse paharul de bautura la gura si sorbi. Il aseza incet. Pe un perete al localului era un tablou atarnat, murdar, ceva ce parea sa umple cu o chestie " culturala"  murdaria carciumii, o reproducere a unei picturi. O corabie fusese surprinsa de o furtuna. Valurile pareau gata sa o inghita. Marinari agitati, incercau sa se salveze, fiecare luptand cu marea. Unii trageau de un odgon, trei marinari incercau sa tina carma, unii aruncau apa din interiorul corabiei formand un lant uman... Un singur marinar era altfel. Statea ingenuncheat, cu mainile intinse, rugandu-se. Părea cumva singurul cu inima senina si increzatoare. Dar era rupt de orice activitate fizica. Artistul avusese ceva in gand cu privire la el, mai mult decat la ceilalti marinari.  Intr-un sens era centrul picturii. Nu corabia in sine, nu furtuna, nu lupta cu marea furioasa, ci omul care statea si se ruga. Un fulger indepartat parea ca se scurge prin mana stanga intinsa spre cer, care apara bricul... Norii din dreapta pareau furiosi si cumva blanzi! O mana spre Dumnezeu parea mult mai mult decat orice...Omul care nu contribuia cu nimic la salvarea corabiei...De fapt, cumva, autorul parea ca spune ca acest om ciudat era cu adevarat singurul care facea ceva adevarat pentru viata lor. Parea cumva ca era singurul care opunea furtunii o forta misterioasa si egala acesteia.

 Jan privi tabloul si un sentiment ciudat si de neinteles il cuprinse. Era alcoolul? Bause de atatea ori privind reproducerea, nepasator si ascultand muzica de la tonomatul vechi care parea mai mult o gluma, dar acum avea senzatia ciudata ca marinarul ingenunchiat era raspunsul la ceva , la o intrebare pe care nu o auzea, ci doar intr-un fel o simtea. Parea cumva ca omul acela stie raspunsul, nu doar la o furtuna, ci poate raspunsul la viata lor. Si a lui... Rugaciunea era un raspuns, nu doar la o intrebare, nu era doar chemarea divinitatii in ajutor...ci crea impresia ca divinitatea lupta impreuna cu acel om.

 Jan isi privi sticla golita pe jumatate. De regula se oprea aici. Dar nu si azi. Azi voia sa uite. Sa uite nu doar de problemele sale, ci sa uite ca exista. Isi mai turna un pahar.

Partea III

Brusc in spatele sau se porni o larma. Cineva striga la altcineva. Se mai intamplau si lucruri de acest gen. Pe Jan nu il interesau. Cei care beau, ofereau de multe ori cate un “show” gratis batandu-se. Uneori venea si politia, daca lucrurile se complicau. Pe Jared il deranjau astfel de lucruri asa ca fu nevoit sa isi angajeze un fost luptator din Omon, care de regula linistea apele repede.

Un glas iritat tipa:

- Numai tu esti de vina, netrebnicule! Vonk s-a lasat prostit de tine! L-ai drogat! Stai aici toata ziua si rostesti tot felul de descantece.

In sinea lui Jan zambi: ”Doamne, numai prostii din acestea nu am mai auzit...De regula se bat pentru politica, fotbal, femei, dar pentru descantece inca nu am mai auzit!” Se intoarse curios si ametit sa vada cine e atat de furios si cine era acuzat de descantece. “Parca am fi in evul mediu! Carciuma asta imi pare tot mai amuzanta. Ar trebui sa vin mai des aici!” gandi Tomaso ametit de coniacul baut. Da! Era batranul Zvoba! Loos clientul numarul unu, ca de obicei, era turmentat si pus pe harta! Bodyguardul interveni destul de repede. Dar Loos ii zvarli cartea batranului si il lovi peste fata. Primi si el un pumn de la Stein. Jared urla la ei:

- Ajunge! Loos daca vrei sa mai bei aici trebuie sa te potolesti! E ultimul avertisment...

Loos tipa intrerupandu-l:

- Asa ajungi la faliment! In loc sa-l dai pe netrebnicul de Zvoba afara, ma dai pe mine! Ticalosul asta l-a prostit pe Vonk. L-ai mai vazut de o luna?

Jared ridica din umeri nedumerit.

- Stii de ce nu mai vine? Azi dimineata i-am spus ca la ora trei terminam lucrul si ne intalnim la Imperialul. Ca bem ceva...Stii ce a zis? “M-am lasat de aceste lucruri! Domnul Isus m-a vindecat!”. Am ramas nauc...Auzi, patroane? Isus l-a vindecat! De ce trebuie sa fim vindecati de un pahar de bere nu stiu...Dar Vonk a fost vindecat!...Mi-a spus ca se duce la nu stiu ce biserica unde e Isus viu... Mi-am adus aminte ca Zvoba a tot discutat cu el vreo doua luni. Iti aduci aminte cum susoteau acolo in colt? Lui Vonk nu ii ajungea o lada de bere, acum nu mai bea nici macar un pahar. Iar de un timp nu mai dadea pe aici de loc. Am crezut ca nu are bani si m-am hotarat sa ii dau de cateva beri. Avea bani, nenorocitul. Cica Domnul Isus ii vindeca viata si chiar si punga!

 Jared parea surprins de ce auzea. Ridica din umeri nemultumit:

- Nu pot sa-l dau afara pe Zvoba...A fost prieten cu tatal meu. A avut deseori grija de mine cand eram copil si, uneori, imi spunea povesti, atunci cand tatal meu si mama mea se certau si transformau blocul intr-un ospiciu de nebuni...Daca va fi sa pierd barul asta pentru el...o voi face! Dar nu din cauza unui betiv ca tine, Loos!  Daca nu ai trecut printr-o copilarie ca a mea, nu stii ce inseamna sa iti stearga cineva o lacrima sau nasul...Asa ca daca te mai atingi de Zvoba, Stein o sa iti rupa mana! Si crede-ma ca nu glumesc! Iar tu, Zvoba, prietene drag, te rog, lasa prostiile! Nu am nevoie de necazuri. De ce nu te duci in camera ta? Poti citi si acolo!...

Batranul ii raspunse linistit:

-Aici e viata adevarata...

Jared pufni dispretuitor:

- Ce e viata adevarata in a vedea niste tipi ca beau si eu ca le iau banii?  Sau ca se bat? Nu cumva in biserici se da o lupta adevarata? Acolo unde se lupta oamenii "sfinti"? Aia... preotii...pastoriii...si ce or mai fi ei!

Privirea batranului avea ceva misterios si amuzant in ea in ea:

- Habar nu ai, Jared! Ce lupta se duce aici, nu acolo!... Aici trebuie sa fiu eu....Nu in alta parte!...

Jared plictisit dadu din mana:

- Bine, bine... Numai lasa-mi clientii in pace! Citeste si taci! Taci si citeste! Nu le spune nimic din ce citesti!
 Batranul avu un suras aproape tainic.
 - Aud toata ziua citindu-se etichete de pe sticlele cu alcool! De aia care doresc sa bea bea ceva "sanatos"...Tu le dai oricum ce e o minciuna. Dar daca eu le dau ceva din Cartea asta, Adevarat si Sanatos, devin un proscris!...

Loos nervos tipa:

-Ia-i cartea aia de farmece! Sa nu mai poata prosti pe nimeni. Uite! Iar citeste din ea!...Iar o sa te lase din cauza ei fara vreun client si o sa-l faca sa mearga la bisericile mincinosilor de crestini!...

- E Cuvantul viu al Domnului, nu o carte de farmece!...incerca sa spuna Zvoba impaciuitor. Trebuie sa intelegi!

Jared se incrunta. Urla ca fiecare sa isi vada de treaba lui. Loos impleticindu-se se aseza la masa lui Jan din greseala sau poate pentru ca crezu ca va gasi un tovaras de discutie. Carciuma era pustie. Era iarna si azi un viscol batea cu putere in oras facandu-i pe locuitorii sai sa nu se incumete sa iasa afara din case.

Cumva aburi din capul lui Jan se  mai risipira. Paharul era plin. Discutia il captivase incat uita de bautura. Il privi cu un soi de sila pe acest individ murdar, mirosind a alcool ieftin si transpiratie, care se trantise pe scaunul din fata sa.

- Ai vazut ce netrebnici tine Jared aici? Ce indivizi de ultima teapa!...spuse pitigaiat soiosul din fata sa.

Jan se amuza intr-un fel de mizerabilul din fata sa.

-Te referi la tine, prietene? intreba linistit scriitorul.

Loos nu paru suparat. Il “corecta” pe Jan:

-Ma refer la mosul ala nebun! Ce n-ai vazut ce probleme creaza?...Ala care citeste mai mereu din cartea aia mare si groasa!
 Il tot arata pe batranul care se pansa cu o batista la buza si caruia lui Loos i se parea o reala amenintare la adresa clientilor din carciuma Imperialul.

-Inteleg, zise Jan. Cititul dauneaza grav sanatatii! Nu-ti plac cei ce citesc...E o problema grava! adauga sarcastic scriitorul.

-Unuia ca el da! Uita-te la el...parca e un sfant pictat pe zidurile unei biserici, ranji Jared! Jigodia! spuse plin de ura.

Dar ceva din cuvintele lui Loos il infiorara. Nu stia ce! Era un alt sentiment ciudat...Pentru o clipa, gandul ii zbura la pictura aceea ciudata. De fapt, nu era ciudata! Era in ea ceva nelamurit, straniu, ceva ce parea sa se lege de batranul linistit care statea intr-un colt al localului citind. Si rugandu-se....Conta ceva?...Un om care se ruga in furtuna, părând cel mai plin de pace si un om care citea linistit, chiar daca lovitura data de Loos ii sparsese buza. Doua cuvinte ce pareau legate: furtuna si lupta! Era ceea ce traia Jan. Furtuni si lupte. Dar el suferea! Nu erau furtuni in care sa biruiasca. Privi tabloul din nou. Era atata agitatie, atata framantare... Marea dorea sa scufunde corabia si isi arunca valurile peste ea, iar marinarii se luptau ca sa o salveze pentru a se salva si ei. Si totuusi exista o alta reactie. Nu framantare, nu zbucium, nu durere, ci incredere, un curaj ce ti-l poate da doar acel “drog” numit rugaciune...Era magie? Intelegea Loos mai bine adevarul? Era acest om murdar, rautacios, betiv, un mai bun cunoscator al vietii decat marele Jan Tomaso, veneratul scriitor? Brusc se adresa noului sau tovaras:

- Ce spuneai ca s-a intamplat cu prietenul tau?

Loos era bucuros ca era in sfarsit bagat in seama de Jan.

-La mintit nebunul asta batran! Cica exista si altceva. Ca Dumnezeu si-ar fi trimis Fiul sa moara...Adica cum cineva zdravan la cap isi trimite fiul sa moara? Pentru niste rai, asa ca noi!... Vezi din start e o nebunie!..Iti dai seama ca Dumnezeu daca chiar are vreun Fiu, nu o sa-l trimita pe Pamant sa moara, ci sa ii spulbere pe ticalosii astia care ne conduc...Astia care fura de ani de zile...Doar nu o sa vina Fiul lui Dumnezeu pentru unul ca Loos sau pentru unul ca tine, chiar daca esti mai bine imbracat si esti parfumat... Cine e prost sa creada asta?...

- Dar pentru cine ar veni? il intrerupse Jan curios.

- Auzi domnule...cum te numesti...

- Jan Tomaso...

- Domnule Tomaso! Ce nume mai e Tomaso?

- Am avut un strabunic italian. El ne-a facut cadou acest nume!

- In fine. Numele meu este Loos Brazauscas...Si legat de Dumnezeu...Indiferent cine este El...Sa stii un lucru... Pe Dumnezeu nu il intereseaza ceva de la tine sau de la mine! El are preferatii sai...De aceea Vonk e un tampit daca isi inchipuie ca el si Dumnezeu vor fi cumva in aceeasi gasca...E total absurd!

-Poate ca Dumnezeu ne iubeste...surase trist Jan, spunand ceva ce nu credea, de dragul poeziei ce se regasea in pahar...

-Nu-i asa ca ne iubeste? zise cu amaraciune Loos. Poate il iubeste pe scumpul nostru presedinte si pe cei din jurul sau care sunt plini de bani...Pe mafiotii bogati care ne chinuie pe noi cei care ii imbogatim in fiecare zi...Dar eu stiu sigur ca nu sunt iubit...Si fiind ca nimanui nu-i pasa de mine, nici mie nu-mi pasa de cineva. Iar celor care ne conduc le-as taia beregata far’ sa ezit...Tu nu ai face la fel? Crezi ca daca esti imbracat mai bine esti ca ei? Ai vreo sansa in sfera lor nepamanteana? Probabil esti vreun maistru sau vreun functionar la banca...Parca te stiu de undeva... Esti vreun sef in uzina? Si ce? Crezi ca esti important? Crezi ca mia de coroane pe care o castigi in plus te face sa fi al lor? Uita-te la tine! Ai in sange mizeria! Si suferinta vietii pe care o traiesti...Vii tot timpul singur, bei pana te faci cui si pleci...Macar eu il aveam pe Vonk...Tu esti mereu singur. De cateva ori mi-am adus cucoana. Tu nici macar nu ai venit cu vreo femeie...Dar ce stiu eu? Sunt un ratat...Care traieste de pe o zi pe alta...Traieste pentru orele cand vin sa beau, pentru uitare...

Din tonul sau se simtea o adanca suferinta. Isi turna inca un pahar de votca proasta si il inghiti imediat.

-Ce stiu aia cu multi bani, de durere? De adevarata suferinta? Ei pot sa isi cumpere orice...De la neveste pana la cele mai luxoase masini...Totul e o marfa, chiar si sufletul omului! Iar noi ne-am vandut atat de ieftin. Pentru cateva mii de coroane. Ne-am ipotecat viitorul nostru si al copiilor nostri cu amagiri de genul prosperitate si libertate. Amandoua niste minciuni si niste porcarii. Macar cand erau aici sovieticii, eram toti la acelasi nivel, nu auzeai de delapidari, de falimente, de somaj, de uzine inchise pentru terenul de sub ele, lasand mii de oameni pe drumuri. Nevasta-mea cauta de trei ani un servici. Face curat prin casele unora mai instariti. Lucreaza pentru 70 de coroane timp de 10 ore pe zi. Iti dai seama, sa lucrezi pentru cateva paini, o zi intreaga? Asta e democratia? Sa fi furat zilnic?...Sa vrei sa muncesti cinstit, iar javrele astea care ne conduc, sa falimenteze o tara pentru ca ei sa traiasca bine, iar milioanele de oameni sa traiasca ca niste caini?

 Scuipa pe podea, de parca tintuite acolo se aflau toata democratia si capitalismul din Kronelandia. Apoi facu un gest larg cu bratul catre cer si spuse:

-Iar noi vorbim de iubirea lui Dumnezeu? Suntem doi betivi nebuni daca credem ca lui Dumnezeu ii pasa de noi. Ti-am zis ca El e prieten doar cu hotul imbogatit peste noapte, cu “specialistul” in tunuri financiare si cu politicianul care ne aduce din patru in patru ani "fericirea". E prietenul democratiei si a capitalismului...Bogatii sunt fericiti si doar ei si-L “permit” pe Dumnezeu! Astia care au furat din 1991 incoace...Cand democratia si capitalismul vor dispare poate atunci omenirea va fi in sfarsit libera! Macar libera sa spere si sa viseze! Iar bogatii vor intelege ce este durerea!

Jan nu reactiona imediat. Privi fata omului din fata sa care era plina de o ura cumplita ce ardea in sufletul acestui om distrus. Spuse cu un glas scazut mai mult pentru sine:

- Si cei bogati sufera, iar banii nu-i ajuta intodeauna!

- Ce stii tu despre cei bogati si despre banii lor? intreba muncitorul furios.Asta o spui pentru ca nu îi ai! Daca ai avea cateva milioane de coroane... Ai mai sta cu mine la masa band coniac prost?  Normal ca nu!  Daca ai avea bani nu ai intra aici sa te fure unul ca Jared la gramaj... Netrebnicul! Cu mosul ala nenorocit pe care il protejeaza!...Dar nu ai bani...Asta e! reactiona Loos.

- Am destui! Dar poate prea putini pentru a cumpara pace! Cât costă pacea, Loos? intreba brusc, dar ganditor Jan. Ca imi pari ca le sti pe toate...

- Ce? Pace? Vrei acum pace? Ce pace mai vrei? Asta e pacea care o poti obtine pentru 50 de coroane. O sticla de votca proasta. Acolo e pacea. Crede-ma, amice, niciodata nu vei obtine mai multa pace...

Se ridica cu greutate pentru a mai comanda o sticla. O clipa il privi pe batranul Zvoba care citea din cartea lui. Se opri si intorcandu-se spre Jan ii zise ragusit:

-Uite! Batranul asta nebun s-ar putea sa aiba pace! Daca ii dai zece coroane, poate ca ti-o imprumuta si tie vreo doua ore.

Incepe sa rada zgomotos, parand mai degraba un grohait.

Partea IV

Jan se intreba cum a ajuns acasa. Probabil Jared i-a comandat un taxi. Acasa cumva reusise sa se bage in pat. Nici macar nu se descaltase. In casa se auzi zgomot. Probabil era menajera, care venea in fiecare dimineata. Mancase ieri ceva?  Nu. Se ridica cu greu in capul oaselor. Usa dormitorului se deschise si Helen cu o fata acra intra:

- Jan, scumpul meu sot alcoolic, ce bine arati in dimineata asta! zise ea ironica. Pe unde ai mai umblat tu si cu prietenii tai ratati? Tot la Imperialul? Prapaditule! Uite ce nebarbierit esti! Poate ti-ar trebui o sotie! Sa iti faca de mancare si sa te rada! Ratatule!

Jan simti cum furia si ura il potopeste. Nu era un om violent,  poate doar cand era baut, dar in cazul sotiei lui ar fi facut o exceptie.

-Iubito, cred ca in tine s-a concentrat tot ce poate fi mai “deosebit” la sexul frumos! ii spuse cu un ranjet dispretuitor.  Sunt sigur ca taticul tau scump te-a trimis pana aici. Altfel nu ai fi stiut ca ai un sot si o casa. Apropo, sa imi dai noua ta adresa! Sa te chem sa vii sa ma iei de la Imperialul cand ma fac praf!... Tot la Mark locuiesti? Ala stie ca te-ai casatorit sau poate inca nu i-ai spus?

                                                     *****

 Johan Stark statea la biroul sau urias din lemn de nuc privind o poza din care Helen ii zambea. Isi aprinse un trabuc si sufla fumul catre poza ca si cum dorea sa o inabuse cu el. Chipul sau capata o grimasa infioratoare:

-Copil prost si rasfatat! Doar un idiot te-ar putea dori!

Ii mai arunca o privire intunecata apoi scoase dintr-un sertar un dosar. Il avea de la un detectiv particular. Ajunsese sa isi urmareasca familia. Dorea sa stie zilnic ce facea familia asta dezaxata.

 - Iar cu Mark Alben! Ce o gasi la pacaliciul ala? Sau Mark la ea?...Iar Jan ce o gasi la Imperialul? Doi ratati!...Si cu astia doi sunt nevoit sa construiesc o cariera politica...

 Mark Alben era fiul unui industrias, prieten cu Johan, socrul sau. Orice excentricitati ii erau permise, inclusiv sa fie amantul Helenei. Johan avea nevoie de banii lui Alben. Asa ca constient sau nu, isi lasa fiica intr-o relatie de semiprostitutie. Incerca sa vaneze mai multi iepuri dintr-un foc. Pentru Johan Stark morala era importanta. Morala altora. Cu ajutorul temerilor ce izvora din ea incerca sa ii fac pe oameni sa ii dea ce dorea. Nu era vorba niciodata de morala lui, caci el nu avea morala, ci morala altora....Sau acel ceva care seamana cu ea, atunci cand in suflet nu mai ramane nimic. Acea teama de scandal. care are doar efectul scaderii profitului. Ori in inima lui Stark exista un singur dumnezeu: Banul! Fals! Puterea adusa de ban! Puterea era singura entitate care il punea in miscare si pentru care ar fi sacrificat totul. Familia si chiar pe sine insusi. Dorea puterea mai mult dacat aerul pe care il respira. Era ceva ce nu intelegea nici macar el, dar conturile care ii asigurau aceasta forta! Si care se mareau, cea ii dadeau o satisfactie pe care nici un alt drog nu ar fi putut-o face. Orice pierdere de bani il zvarleau intr-un sevraj care il afectau fizic. Datorita ginerelui sau reusise sa evite un faliment rasunator. Nu ii era recunoscator lui Jan. Jan era  doar  o unealta catre bani si putere. Nimic altceva.

 Se extinsese. Cumparase cateva ferme care mergeau din plin, vanzand produsele agricole foarte scump, acum in toata aceasta nebunie “bio”, cu toate ca nici macar un singur produs nu era bio, dar cateva  mii de coroane amplasate unde trebuia, ii aducea “recunoasterea” autoritatilor din domeniu.

 Apoi terenuri cumparte la preturi derizorii si vandute cu preturi exagerate ii adusera o multime de bani. Dar i se parea putin. Cu toate ca era pe locul 15 in topul bogatilor din tara. Cumpara. vindea, specula...Afacerile ii mergeau excelent. Era un Midas modern. Se orientase apoi catre politica. Avea 70 de ani, spre regretul sau. Cam tarziu pentru a incepe ceva el aici. Dar aici intervenea ginerele sau - unealta perfecta- cum ii spunea in cercul sau intim de prieteni. Nu-l iubea pe Jan, dar nici nu-l ura. Il dispretuia.  Nu-l interesa valoarea literara a romanelor lui Jan. Doar valoarea financiara. Iar de la un timp nu mai era atat de citit. Era criza! Asta insemna mai putini bani. Criza financiara care lovea lumea afecta si Kronelandia. Oameni citeau mai putin, isi cheltuiau mai putin bani pe mancare, bautura sau distractii. Doar produsele lui “bio”mergeau inca bine. Caci ce nu fac bogatii pentru sanatatea lor? Stark ranji. Stia ca ii insela si totusi, asta ii placea. Nu simtea ca apartine vreunei elite. El apartinea puterii banilor.Atat...

 Johan era un om cu viziune pe termen lung. Stia cine are bani in perioade de crize si care, daca avea inteligenta necesara, putea sa aiba acces la ei...Nu industriasii, nu marii fermieri, nu bancherii, ci statul. Acolo era comoara. Contractele cu statul! Care puteau pagubi tara, dar sa il imbogateasca pe el tot mai mult. Grecia era o tara care fusese falimentata. Si ce? Se scufunda? Bineinteles ca nu! Sistemul idiot al Uniunii Europene o tinea pe linia de plutire, chiar daca era un bolovan care in mod normal s-ar fi dus la fund intr-o clipa. Cu ce trebuia Kronelandia sa fie mai breaza? De aceea avea nevoie de politica. Ca sa ii faciliteze drumul catre visteria nationala. De aceea avea nevoie de “unealta perfecta”. Jan trebui sa devina senator. Era popular, era perceput ca apartinand poporului. Excapadele de la Imperialul la inceput amuzante, erau tot mai periculoase pentru statutul lui Jan. Lui Stark in conditii normale nu i-ar fi pasat nici de el, nici de Helen, dar acum avea nevoie de ei. De imaginea lor ca familie. Pentru Stark Jan era un scriitor cu probleme, iar fiica-sa o stricata. Era constient ca lucrurile nu pot evolua la fel. Cand va face anuntul intrarii lui Jan in cursa pentru un loc in Senat, toata mass-media il va urmari. I se va monitoriza fiecare clipa din viata. Nu era nebunia din Statele Unite, dar trebuia sa fie atent. Era o lupta personala. Se lupta cu cea mai mare provocare a vietii sale. Nu stia sa piarda si nu dorea sa inceapa sa invete acum gustul amar al infrangerii. Va invinge! Trebuia sa invinga! Insa pentru inceput sa rezolve problema cu Mark Alben. Helen trebuia lasata in pace. Era greu! Va avea nevoie de banii tatalui lui Mark. O campanie electorala era scumpa. Dar era vorba mai mult de conexiunile pe care le avea batranul Alben si influenta in Partidul Popular. Va fi o lupta grea, dar era hotarat sa invinga. Se gandi o clipa apoi rase scurt! Bineinteles! Cum de nu se gandise de la inceput...Viata era simpla...Trista si vesela...Alternand....Viata si moarte, alternand...Moartea era simpla...Dar fara nici o oscilatie dupa aceea!

Partea V

Cand batranul Stark intra in casa lui Jan, il gasi pe acesta scriind de zor la un laptop.Se salutara mai mult in sila.

- Te-am asteptat ieri, spuse Stark infranandu-si cu greu furia.

- Am fost ocupat!...

- Inteleg. Iar ai baut la carciuma aia sordida...Acolo unde originea ta muncitoreasca se simte atat de in largul sau.

Jan il privi cu ura pe socrul sau.

- Cel putin eu nu ma ascund de ce am fost. In timpul sovieticilor tu ce erai? Un delapidator.  Care fura visand pur si simplu...Daca nu se retrageau in 1991 ai fi sfarsit in puscarie. Pntru multi ani. Asa ai devenit unul dintre cei mai mari “luptatori” antisovietici pe care tarile baltice l-au avut. Cunoscand cativa politicieni ce au avut nevoie de serviciile tale inainte de 1991...si pe baietii buni din noile servici secrete ale acestei tari...

Batranul nu se supara. Jan era infrant! Nu era nevoi sa dea lovitura finala. Durerea lui  Jan se transforma in obedienta. Trebuia doar sa astepte! O secunda sau un trimestru. Conta? Raspunse provocari, mai mult de amorul artei:

-Cel putin eu am stiut mereu ce vreau. Am fost mereu un capitalist pur sange. Asta poate fi cel mai mare pacat al meu, dar nu am de gand sa imi cer scuze fata nimanui, cu atat mai mult in fata unuia care inca miroase, a mizeria uzinei...

Jan deveni palid. Facea eforturi supraomenesti sa se stapaneasca. Batranul se afunda intr-un fotoliu si ii privi laptopul. Rahat! Nu mai avea chef sa intinda coarda mai mult decat era nevoie. Cu un glas aproape neutru intreba:

-Despre ce mai scrii acum?

Jan inca furios ii raspunse cu venin:

- Despre un tanar bogat, dar nefericit, care are un tata ce trage sforiile ca sa il vada pe acesta in preajma califului...

- Ce e asta 1001 de nopti? pufni dispretuitor batranul

- E un roman istoric care se petrece in timpul domniei lui Harun Al Rasid...

- Continua...facu Stark ranjind in sinea sa.

- Tanar ajunge unul dintre preferatii puternicului stapan din Baghdad. Dar se incheie tragic. Tanarul se indrogosteste de una din sotiile califului...Intelegand ca traieste ceva imposibil, se sinucide...Tatal este arestat sub acuzatia de conspiratie pentru inlaturarea califului...

- Si cu aiureala asta vrei sa castigi ceva?

- Se aseamana cu anumite lucruri care se intampla in Tosen saptamanile acestea. Jan ranji catre socrul sau. Nu am dreptate?

Batranul Stark nu era impresionat usor.  Marioneta inca nu se dadea batuta. Era un pic impresionat. Unul  ca Jan avea acel ceva acea energie care putea schimba multe in viata unei tari......Pacat! Era o unealta, Niciodata mai mult. Nu avea voie sa simta, sa vada, sa traiasca...Era o unelata... Tara asta trebuia sa fie a lui, chiar daca nu oficial. Oficial ramanea a poporului...Si a prea iubitului conducator Petros Stonias...Betivul si aplaudatul conducator. Pentru ca toti cei ce beau o bere si mancau un buiak din carne de porc si vita pe gratar, simteau ca presedintele e a lor. Asta facea si el... In asta statea cea mai mare parte din popularitatea presedintelui...Un buiak si o bere...Si aparente discutii cu oameni din popor...

 -Maine voi convoca din nou comitetul regional al Partidului Popular. Sunt cei care te vor sustine in campanie...

 Jan incepu sa rada.

- Iti dai seama ca nici macar nu sunt membru al acelui partid.

- “Acel partid” trebuie sa devina partidul tau, zise deranjat Stark. Sau poate preferi sustinerea Partidului Muncitoresc!... Jan era cam prost!

- Acel partid miroase ca mine: a mizerie din uzina! De aceea m-as incadra mai bine acolo... In aceea atmosfera.

Batranul se simti  brusc rau si nu mai dori sa continue discutia. Inima ii era obosita. Avusese deja un infarct. Se ridica cu greutate si iesi din camera, ajutat de soferul sau, neuitatand sa ii arunce o privire pline de furie si sa rosteasca printre dinti:

- Te astept maine la editura. Sper sa vii!...

Dupa plecarea socrului sau isi inchise laptopul. Mintise! Nu scria nimic altceva decat un e-mail unui prieten. Nu avea in cap nici un roman, nici macar o povestire. Dorise sa il faca pe socrul sau sa se simta amenintat. Isi dadu seama ca reusise. Se tranti pe un fotoliu. In fiinta lui ceva intunecat lua proportii. Raul devenea ceva palpabil. Ii simtea forma, ii simtea gustul.  devenea ca Stark...Orice amaraciune, orice furie, ii dadea chip, il sculptau. Orice pacat il facea tot mai puternic, un spirit iesit din Tartar care adauga mereu un lant sufletului omenesc. Isi dadu seama ca raul din el nu ii distrugea doar pe cei din jurul sau, ci mai ales pe sine. Poate avea dreptate acel filosof care spunea ca suntem legati atat de puternic intre noi, incat raul care il producem ne afecteaza pe toti, mai ales pe cel ce il produce...Iar daca omenirea se scufunda era vina fiecarei fiinte, vina fiecaruia dintre noi atunci cand am ales raul si nu binele...”Dar suntem noi liberi, ca sa alegem altceva decat raul si murdaria?” se intreba Jan. “Daca suntem liberi de ce nu alegem binele? Daca nu suntem inseamna ca la un moment dat liberul arbitru nu a mai functionat...Undeva pe drum am pierdut compasul. Dar mereu ni s-a spus ca putem alege...Ca suntem puternici tocmai in capacitatea noastra de a alege...Si totusi omenirea e tot mai plina de rau. Daca dai cu banul de 1000 de ori, va cadea cam 500 de ori cap si pajura. Dar raul din lume intrece cu mult binele. Asa incat nu mai e o intamplare ca suntem atrasi de rau. E o certitudine ca nu alegem, ci ca suntem alesi pentru rau, ca ceva din noi alege ceea ce suntem: raul!”

 Jan se mira de gandurile sale. Nu fusese un filosof, iar in facultate nu excelase in filosofie, ba chiar luase note destul de mici. Insa acel simtamant ciudat de ieri era prezent si azi, parand ca-i vorbeste chiar si filolsofic. “Si atunci ce rost mai au toate acestea? Daca trebuie sa traim cu povara raului, singura alegere reala si corecta ar fi disparitia omenirii...Sau intoarcerea in punctul unde ne-am pierdut capacitatea reala de a alege. In punctul unde exista o libertate reala, iar influentele exterioare se estompeaza...Libertatea nu poate exista decat din interior spre exterior. Omenirea nu e libera pentru ca indivizii care o compun nu au o reala libertate interioara.

 Dupa caderea Zidului Berlinului, oamenii politici au vorbit mereu de ivirea unor zori noi, a unei lumi diferite, unde libertatea si democratia au ajuns sa ia locul dictaturii si opresiunii. Dar faptul ca poti sa votezi sau sa iti injuri conducatorii nu era o libertate reala. Libertatea trebuie sa insemne mai mult decat o stampila pusa pe o hartie, sau niste rautati tasnite din acel interior intunecat ce e in fiecare om...Liberatea trebuia sa fie ceva deosebit de raul din noi. Ceva ce nu era rau, ceva ce nu era rezultatul durerii si framantarii sufletului uman. Raul era o boala. Raul nu putea fi libertate. Dar atunci ce este libertatea? Si de ce nu o gasim in noi, oricat de mult o cautam? Nu exista, de fapt, libertate? Atunci de ce avem ideea ei, de ce tanjim dupa ea?

 Brusc Jan avu imaginea unui Zvoba linistit. Fusese lovit, tranti la pamant... Dar in clipa acea cand privirile se intalnira, vazu mai multa pace decat a vazut Jan in privirea miilor de oameni pe care ii cunoscuse pe parcursul vietii sale. Ceva remarcase si Loos...Pacea din fiinta acelui batran sarac, ponosit, care nu avea nimic, traind din firmiturile lui Jared si care totusi parea ca poseda ceva ce nimeni nu poseda...Nu erau aiureli religioase...Era un adevar, care parea ca inmugurea undeva in Jan...Sau incerca...

 Scriitorul isi dadu seama ca se afla in fata unei taine pe care nimic din mintea si sufletul sau nu putea sa o inteleaga. Si totusi avea sentimentul ca era mai important decat orice din lumea asta.

O clipa simti o deznadejde totala...Parea ca in inima ceata s-a coborat rece, umeda, de nepatruns. Ce-i lipsea? Bani? Femei? Faima? Avea tot ce isi dorea. De ce credea ca un mos nebun o sa ii dea raspunsul despre pace sau libertate? Cum putea ratatul acela sa stie sau sa traiasca altceva decat nefericire. Privirea lui? Omenirea marsa pe lucruri concrete, adevarate, nu pe privire sau iluzii. Era un nebun daca credea ca cine ii va da alte raspunsuri decat cele pe care le avea deja! Era viata urata? Asta pentru ca era reala. Vieti frumoase sunt doar in basme, unde Feti-Frumosi si Cosanzieni traiesc un paradis toata viata. Viata e grea, e dura, e individuala, e egoista. Pentru ca asa e viata! Nu exista calitati sau defecte. Exista doar putere sau slabiciune! Fiecare om o transforma nu atat legat de ce poseda in exterior, ci atat cat poseda in interior. Asta e viata reala. Restul sunt fantasmagorii filosofice sau religioase...

 Era o furtuna in inima lui Jan...Un taifun care amesteca si sfarama tot. Se linisti o clipa. Ii aparu in minte iar intrebarea despre libertate...Dar parca nu era izvorata din inima lui...Parea ca aude mai degraba gandul al cuiva: “Daca asta e tot, de ce omul tanjeste dupa libertate? De ce artistii cauta sa creeze tabloul perfect, poezia perfecta, melodia perfecta, chiar daca stiu ca nu o pot face?... Cum reuseste fiinta umana sa vada crampeie din perfectiune, daca aceasta nu exista?”  

Partea VI

Zvoba retras in coltul sau citea din Unica Carte vie, cum ii placea sa numeasca Biblia, avand in fata sa un pahar de apa. Sorbea din cand in cand cu inghitituri mici. Iar il durea stomacul...Toate pareau in dupa-masa asta sa-l doara. Nu le baga in seama, dar azi durerea era sfredelitoare. Il durea ata de tare...
Medicamentele ce ar fi trebuit sa ii calmeze durerea incepeau sa nu isi mai faca efectul. In curand va trebui sa treaca la morfina. Ofta suparat. Ura ideea asta. Stia ca morfina il va face sa fie un alt om, sa nu mai fie el insusi cu bunele sau relele sale. Sa nu mai fie crestinul din Imperialul. “Of, Doamne! Doar Tu esti Stapan adevarat! Nu-mi pasa de mine, dar mai vreau inca un rod pentru Tine...Un ultim rod inainte ca sa vin acasa! Oare gresesc ca nu vreau sa plec inca? Cer prea mult? Sunt egoist?” Era mahnit. Durerea il deprima. Si totusi o prefera din iubire pentru semenul sau. Ce era ciudat, era ca Zvoba nu era constient de cata dragoste ii pusese Dumnezeu in inima. Credea ca e doar un batran incapatanat si nimic mai mult.
Batranul se ruga in tacere in timp ce localul se umplea de petrecareti. “Isuse! Ai mila de bietii tai copii care inca nu Te cunosc!”
O privire inveninata urmarea cum buzele batranului rostea aceasta rugaciune. Era privirea lui Loos. Nu stia daca il ura pe batran sau il ura pe Dumnezeul acestui om. De fapt, nu conta. Batranul devenise in mintea lui Loos sinonim cu Dumnezeu.
- Iar se roaga nenorocitul asta! suiera printre dinti amicilor lui.
Acestia izbucnira in ras:
- Ai o obsesie! Doar tu esti interesat de un sclerozat religios. Ce ti-a facut, de fapt?
- Il stiti pe Vonk? Datorita mosului asta acum merge la biserica...Nu mai bea... Nu mai e prietenul meu cel mai bun...Sau, de fapt, este! Mereu imi spune ca Isus ma iubeste...
Amicii lui Loos izbucnira in ras din nou. Loos rusinat tacu. Privirea sa cobora in pamant. Simtea ca il ura pe Zvoba cum nu a urat nimic, niciodata in viata lui atat de intens. Pentru o clipa se mira de acel sentiment care ii rodea fiinta. De ce il ura atat de intens? Ce daca Vonk isi gasise ceva ce ii alina viata trista? Ce ii pasa lui daca Vonk nu isi mai cheltuia bani pe alcool...Era atat de rau lucrul acesta? Ca avea bani mai multi pentru familia sa? Era atat de rau daca credea ca Isus il iubea pe el si pe toti oamenii? Era iubirea, linistea, o viata cumpatata, lucruri atat de rele care trebuiau urate?
Loos se scutura ca de un vis straniu. Nu conta. Ura din inima ardea din nou...Si il ura pentru ca batranul acela nebun poseda ceva atat de straniu si de puternic incat putea rupe un obicei. Chiar un stil de viata. Si mai mult decat atat: putea crea o noua mentalitate. Era normal sa urasca asa ceva. Un om imbracat in niste haine ponosite, cu o carte care si-a pierdut demult credibilitatea, putea sa schimbe viata cuiva in mod profund. Era ceva ce Loos nu putea intelege.
Ca de obicei, in ultimul timp, aparu Jan. Imbracat elegant, dar fara sa bata la ochii. Dar nu aici se putea ramane in anonimat, unde salopetele invingeau numeric orice costum. Colegii lui Loos se holbara la noul intrat pana cand unul dintre ei zise catre ceilalti;
-Ia uitati-va baieti! ce personalitate ne onoreaza! Jan Tomaso, scriitorul! O fi innebunit. Aici in carciuma lui Jared intra doar cei ce sunt oleaca tacniti... Maiculita, numai presedintele nu a mai intrat in spelunca asta, mai ales ca si lui ii place sa bea si e cam dus cu pluta. Loos, uita-te un pic afara, poate il vezi pe presedinte!...Daca nu, tre’ sa ne multumim cu un viitor senator!
Loos facu ochii cat cepele:
- Ce tot vorbesti, Vasili? Ce senator?! Asta parca e maistru in sectia 18...Sigur l-am vazut acolo. Ba ieri am stat de vorba dupa ce l-am plesnit pe mosul ala...
Vasili izbucni in ras.
-Esti nebun!...Ce crezi ca te baga ala in seama pe tine, ba, un zdrentaros? Iar fabulezi de la atata vodca. Probabil ca erai beat si ai vazut vreun ziar cu poza lui si ai visat ca statea la masa cu tine. Sau poate citeai vreo carte de a lui si credeai ca e un dialog. Maine o sa imi spui ca ai stat la masa cu Sidney Sheldon sau Sandra Brown. De fapt, tu oricum nu citesti, pentru ca ai constata ca toate cartile sunt scumpe...
Amarat Loos spuse:
-Cand ai un copil bolnav nu ai bani de carti...Si nici timp de televizor!...
Vasili se intoarse ranjind:
- Oh! bietul Loos cel lipsit de cultura din cauza banilor si a timpului sau limitata...Dar ai timp si bani pentru bautura? Esti nefericit de aceea esti aici, prietene?
Loos parca primi o lovitura in stomac. Ar fi vrut sa se certe cu desteptul asta de Vasili, dar nu gasea nici un argument. Furios se ridica si in rasetele batjocoritoare colegilor se retrase la o masa libera.

- Va mai aduceti aminte cand a luat foc aprtamentul lui Loos? Acum vreo doi ani... Cica a ars si biblioteca unde Loos isi pastra cartiile. A fost o tragedie! Una dintre cele doua carti ale bibliotecii nici macar nu reusise sa o coloreze!...

 Cei patru muncitori erau lesinati de atata ras.
- Sa facem o cheta sa-i cumparam lui Loos o carte... Sa o inlocuim 50% din pierderile suferite de prietenul nostru, ca sa se culturalizeze, bietul de el.
Localul se zguduia de rasetele celor de la masa lui Vasili:
- Aoleo! Trebuie sa ii cumparam si creioane, zise altul.
- Si trebuie sa il invatam cum sa le foloseasca...Altfel te pomenesti ca le roade ca pe sticksuri...adauga Vasili. Si nu il mai culturalizam niciodata pe Loos...Mai pierde si timpul pe care zice ca nu il are...
Radeau cu lacrimi, iar veselia lor molipsi si pe cei de la mesele vecine. Jumatate de local radea de glumele pline de rautatea ale amicilor lui Vasili.
 Loos ii ura si era furios. Dar mai mult se ura pe sine. Sau pe Vonk. Sau pe Zvoba. Ei erau cei mai vinovati de tot raul ce i se intampla.
Se retrase intr-un colt al localului. Nu dorea sa para un las si sa plece... Ar fi trebuit sa fie acasa sa isi ajute copilul si sotia. Se simti vinovat si rusinat. Era un sentiment atat de neplacut, amar, dar acesta era adevarul...Era aici cu oamenii acestia, cu o sleatca de betivi. El nu era ca ei, nu era un betiv. Ii placea sa uite cateva ore. Atata tot. Nu va fi nicidata ca Vasili sau ca colegii lui. Ce stiau ei de durerea lui? Ticalosii! Inghiti un pahar intr-o clipa, de parca cineva il alerga. Ce stia mosul ala cu Biblia lui care se simtea atat de bine, citind linistit din Scripturi? Ce stia de durere? Reusea sa faca din carciuma, biserica... Reusea sa fie preot aici...Era de-a dreptul halucinant...Tranti furios paharul. Acesta se sparse....
 Ar fi facut un pariu ca asta nu se va intampla niciodata. Scriitorul care urmarise toata scena fara sa zambeasca la glumele idioate ale colegilor lui Loos se apropie de acesta si ii ceru voie sa se aseze la aceeasi masa. Vasili surprins ii facu cu ochiul lui Loos si facandu-se ca scrie cu un creion imaginar. Nebagandu-si colegul in seama, plictisit si necajit il pofti pe Jan sa se aseze. Il privi pe Jan pentru o clipa."Eu stiu de ce sunt aici...Ca sa uit! Dar el de ce sa fie aici?"
 Jan era inca un barbat frumos, ingrijit, cu o atitudine eleganta innascuta, dar care parea ca poarta o durere interioara...O durere pe care o ineca in alcool...Ca oricare client al acestei bombe. Era alcoolul un panaceu universal? Trata eficient nefericirea? Lumea pe care reusea bautura sa o creeze era cu adevarat frumoasa? Era in ea ceva din ce ar trebui omul sa aiba pentru a fi fericit? Era un drog? Loos nu stia prea multe despre droguri. Isi inchipuia ca erau ceva precum alcoolul, ceva mult mai intens, dar care nimiceau sufletul si doar apoi trupul, cu o iuteala fantastica.
- Esti tacut in seara asta, prietene Loos!... Probleme?
- Cine nu le are? raspunse morocanos Brazauscas.
- Da, presupun ca ai dreptate... spuse scriitorul gandindu-se la discutia cu socrul sau. Tacura.
- De ce radeau bolovanii aia?
- De lipsa mea de cultura...
- Aha! Presupun ca ei sunt acum sunt adunati la o serata culturala, zise scriitorul zambind. In fine lasa-i sa se amuze.
Apoi Jan il intreba brusc:
- Te-ai mai gandit la chestia aia cu pacea? Cine are pace pe acest pamant?
- Domnule Tomaso... spuse Loos suparat, abia acum cateva clipe am aflat cine sunteti...M-am saturat sa mai rada cineva de mine...Nu sunt filosof! Si nu inteleg de ce dati tarcoale mesei mele. Nu doresc sa ajung urmatorul dumneavoastra personaj de roman... Nu doresc sa castigati bani pe pielea mea...
Iritat de acesasta idee Jan ii spuse:
- Ultima data cand am discutat TU te-ai asezat la masa mea. Ba chiar neinvitat! Mai degraba tu esti cel ce cauti ceva, nu eu.
- Adica domnule Tomaso, eu doresc sa scriu un roman despre dumneavoastra? Loos era uluit.
In gluma Jan spuse:
- De ce nu? Oricine poate scrie ce doreste despre oricine...Cand mi-am dus manuscrisul primului roman unei edituri, redactorul a ras si mi-a spus ca pila este unealta pe care o manuiesc, probabil, mult mai bine decat o voi face vreodata cu stiloul. Asa ca orice e posibil!
Atmosfera se destinse si rasera amandoi. In fond de ce nu? De ce sa nu uiti macar doua ore ca exista o lume a durerii?
- Pace? Ti-am zis, Jan! Mosul are pace. Nici cand l-am lovit nu a parut tulburat...Ciudat! Putea cel putin sa ma injure...A icnit, cand l-am atins. Si sters sangele de pe fata. Buza o avea sparta... Si-a ridicat Biblia si a continuat sa citeasca. Dincolo de ura pe care i-o port, trebuie sa recunosc ca are ceva...Ceva ce voi scriitori intelegeti!
Se astepta ca un om inteligent ca Jan sa poata sa ii dea raspuns. Dar acesta se multumi doar sa ridice din umeri, a neputinta.
- Crezi ca o facultate iti poate aduce raspunsul? Sau daca ai un spirit atent, patrunzator, poti intelege tot ce e in om, si mai ales dincolo de el?
- Dar poti vedea dincolo de un om simplu ca mine...Poti intelege lucruri pe care eu nici macar nu stiu ca exista!..
Loos spera ca Jan sa aiba un raspuns. Trebuia sa aiba un raspuns...Un om inteligent atat de cult, in mod cert avea raspunsuri.
- Si daca totusi, OMUL nu are raspuns? intreba scriitorul ganditor. Daca nu exista un raspuns? Daca ne inventam raspunsurile, tocmai pentru ca nu le avem? Eu personal am invatat un mare adevar legat de istorie: ca ea – istoria - e scrisa intotdeauna de invingatori! Daca omul nu a facut altceva decat sa se vada biruitor, sa-si aclame biruinta, apoi sa isi scrie manualele de invingator? Nu a invins omul de stiinta pe omul religios? Nu a biruit stiinta religia? Cu toate ca probabil, singurul loc unde a biruit, a fost ca Soarele nu se invarte in jurul Pamantului, ci invers, Pamantul se invarte in jurul Soarelui. Culmea e ca religia nu a sustinut niciodata sistemul ptolomeic, dar a fost acuzata ca a facut-o. Sistemul ptolomeic a fost sustinut de niste preoti, niste cardinali, niste papi, care la fel de bine isi sustineau viata murdara contra a ceea ce, de fapt, cerea religia lor...Si atunci e normal ca sa ni se spuna despre ipocrizia lor ca despre o infrangere a religiei! Dar este adevarata religie infranta, sau doar tace astepatand sa se reveleze sufletului care o doreste? Biserica a bagat masele sub poala sa, fara ca acestea sa aiba ceva cu Dumnezeu. Oricine ar fi iesit devenea un eretic...Iar frica i-a tinut acolo. Cand iluminismul a inceput sa rupa lanturile fricii oameni au inceput sa iasa afara, tot in masa...Iar niste baieti cu doctorate in buzunar pe care si le dadeau unii altora pentru ca toti sa fie fericiti, au decretat infrangerea religiei si disparitia ei. Problema e ca religia va dispare doar cand nu va mai exista nici un om in viata pe Terra. Culmea eu nu cred in nimic...Tocmai in acest punct  care  pare a crede...As vrea sa cred...pur si simplu sa imi gasesc refulare in credinta...In speranta, indiferent cum arata ea...
Loos il asculta pe scriitor, furat de “prelegerea” asta!
- Ce inseamna sa fii un om destept! Probabil ca te-ai gandit mult la aceste lucruri...
Loos il privea cu o admiratie nedisimulata. "Ce viata frumoasa are acest om. Inteligent, frumos, bogat! Cult, mai ales cult!...Cred ca femeile sunt vrajite de indata ce deschide gura! Mi-as da 10 ani din viata sa fiu macar o luna atat de fericit cum e el, sa fiu in locul lui...Dar totusi ce cauta aici?",se intreba muncitorul
- Nu, prietene! raspunse Jan trist. Chiar nu m-am gandit deloc!..Ar fi, presupun, o pierdere de timp...La fel cum vad in tot felul de teorii evolutioniste o pierdere de timp... Nu pentru ca cred in altceva, ci tocmai pentru ca nu am in ce crede...Ca sa zic asa, oferta pietii e prea subtire. Pentru ca nici ei, cei care le "inventeaza" nu sunt convinsi de ele si le tot schimba. Uneori pentru banalul profit. Alteori pentru "banala" faima. Pentru a fi in centrul atentiei altora, atunci cand tu insuti nu mai esti in centrul atentiei tale. Omul care pierde mereu jucand la ruleta, devine, de fapt, cel mai inversunat jucator al ei...Nu e ciudat ca suntem construiti parca din lucruri opuse naturii de unde provenim? Exista un antagonism evident intre noi si lumea exterioara noua...
- E ceva rau? intreba muncitorul.
Jan era el insusi un nestiutor:
- Poate ca da, poate ca nu! Dar invatam de aici ca nu numai Universul este mai mult decat stim noi, ci si ca noi suntem mai mult decat ne "stie" Universul...
Cand voi auzi un om care sa creada in mod total, intr-un mod real in ceva, atunci il voi asculta...Dar in oameni care ceea ce rostesc ziua, nu mai are valoare noaptea, nu am sa ascult. Indiferent daca imi va vorbi despre neant sau despre Dumnezeu. Despre iubire sau despre ura. Mai mult decat atat, exista atat de des un dezacord intre ce spune cineva si ce traieste aceea persoana. Mai mult decat afirmatiile pe care le face de-a lungul vietii. Daca ai gasit un om care traieste ce spune, chiar si cand nu-l vede nimeni, atunci ai gasit un om adevarat...Si poate odata cu el si adevarul. Nu poti fi un om adevarat daca mereu faci ceva fiindu-ti teama ca esti privit de alt om sau de un Big Brother, de o forta superioara tie, care va rade de tine sau te va pedepsi daca gresesti...Acela nu e un om adevarat...acela este doar o papusa pe care teama sa interioara e sfoara de care este miscat, animat. Teama devine forta motrica a fiintei umane...
Cand eram tanar am auzit niste prelegeri filozofice cum ca totul era o iluzie. Profesorul nostru de filosofie aderase la aceste idei si era tare entuziast sa ni le spuna si noua...Probabil credea in ele. Dar intr-o zi plimbandu-se cu cativa studenti a vazut o gropa. Stii ce a facut? A ocolit-o. Eu l-am intrebat aproape suparat: “Daca totul e o iluzie, de ce ati ocolit acea iluzie de gropa?”S-a uitat la mine furios: “Pentru ca puteam sa mor cazand in ea!” I-am replicat: “Viata dumneavoastra e o iluzie! Ce conteaza daca aparea si iluzia mortii?”
Loos rase:
- Ce s-a intamplat apoi?
- Mai nimic! Am repetat anul, zise Jan cu naduf. Dar am invatat sa fiu atent la ce mi se ofera. E lectia cea mai importanta de pana acum din viata mea.

Partea VII

- Stii care e definitia pe care o dau eu ipocriziei?
- Sa spui ceva si sa faci altceva?
- Pe aproape, dar nu! Ipocrizia este sa ceri oamenilor sa faca ceva ce tu spui ca e adevarat si in sinea ta sa te temi ca oamenii ar putea face tocmai ce le spui tu ca e adevarul!...
- Pai ce spui e o nebunie! zise Loos ganditor.
- Exact. Mare parte din istorie apartine orgoliului. Ganditorii din toata istoria umanitatii au avut revelatii. Nu le-au numit intotdeauna asa pentru ca intrau in conflict cu religia, iar ei erau deja in razboi cu ea. Asa ca au afirmat ca inteleg adevarul. Iar adevarul le descoperea mersul istoric al oamenilor. Fara sa se intrebe cand ajunsesera filosofii la un consens privind adevarul pur. Stii ce au facut mai departe? Tu ce faci cand nu vrei sa spui adevarul la o intrebare, dar nici nu vrei sa minti?
- Cred ca incerc sa ma eschivez!...
- Exact! Improvizezi. Asta face umanitatea cand nu stie raspunsul: improvizeaza! Isi duce ideile pe planuri total diferite: biologie, chimie, fizica!...Daca cineva este intrebat daca crede in Dumnezeu, poate recurge la biologie! Dumnezeu nu poate exista pentru ca omul se trage din maimuta! Dar asta e o chestiune biologica, nu teologica sau filosofica...Unii spuneau ca matematica ar putea sa ne dea un raspuns la intrebarea daca Dumnezeu exista sau nu. De ce insa matematica nu ne da raspunsuri la chestiuni mult mai putin metafizice de genul cum am putea hrani toata populatia lumii? Sau cum am putea pune capat conlictelor care saracesc si aduc atata nenorocire in lumea asta...Dar astat e! Intelegi? Improvizam. Ducem o idee in speculatie. Pentru ca intrebarea sincera este alta: cand s-a descoperit fara dubiu ca ne tragem din maimuta? Cand eram tanar aparuse ideea revolutionara ca ne tragem din porcii. Absurd, dar asta e! Speculam pana ajungem sa speculam chiar si speculatia!
Creăm un gen de adevar paralel, pe care il introducem in ideea noastra ca si cum ar fi natural si obiectiv asa ceva. Dar nu este.
Sau afirmam ca Dumnezeu nu exista pentru ca antenele noastre indreptate spre Univers nu ne-au facut sa prindem ceva ce pare o conversatie dintre Dumnezeu si vreun inger. Nu vedem ingeri, nu-L vedem pe Dumnezeu. Pe Luna nu am gasit sfinti. Pe alte planete vizitate de navele noastre spatiale nu am gasit nimic legat de Dumnezeu...Atunci El nu exista!
-Domnule Tomaso sa ma gandesc ca credeti in Dumnezeu?
-Nu! Nu spun ceva ce nu stiu... Parintii mei credeau in Dumnezeu. Erau credinciosi. Sovieticii au inchis si distrus o multime de biserici. La scoala aveam de cateva ori pe saptamana ore de ateism stintiific. Dar poate fi o speculatie considerata ca fiind stintifica? Desigur, daca speculezi speculatia! Stintiific poti sa spui ca 1+1=3! Mai ales cand nimeni nu are curajul sa spuna ce e 2! Nu e stiinta adevarata, dar ce conteaza! Daca afirmatia ca 1+1=3 e crezuta de o masa cat mai mare de oameni acela devine fapt! Adevar! Stiinta!
Matematica e greu de combatut, mai ales daca o poti face ajutandu-te de degetele de la maini. Dar inchipuieste-ti ce greu e sa dovedesti contrariu, atunci cand cineva iti umple o tabla intreaga de cifre si litere grecesti despre care nimeni aproape ca nu intelege nimic. Si cu atat mai mult cand omul de stiinta "intelege" are revelatia mersul istoric al omeniri sau chiar al Universului, fara sa mai aiba nevoie de calcule si folosind ca argument suprem doar propriul I.Q. ...
Noi am ajuns sa nu ne mai bazam pe acel adevar nativ pe care il simtim in interiorul nostru, cu care ne nastem, pe care il traim in copilarie cand ni se spune ca nu intelegem ce e viata, ci gandim altul, mai tarziu, care sa se muleze pe interesul nostru. Sau pe ce credm ca este interesul nostru... Acela adevar copilaresc din inima noastra tace! Avem un nou adevar, pe care il urmam orbeste. Creatia isi ucide creatorul si nici macar nu stim ca suntem zdrobiti. Ne face robi si asta credem ca e adevarata viata! Asta suntem... Robi improvizatiilor noastre. Chinuiti de niste stapani care slujesc minciuna.
In coltul sau Zvoba era chircit de durere. Isi duse mainile la stomacul sau unde serpi de foc pareau ca il ucid. Se prabusi de pe scaun...simtea ca moare. "Atat, Doamne?" gandi inainte ca sa lesine.
Loos il vazu primul si il arata lui Jan:
- Mosul ala cred ca a murit!
Fara sa vrea deveni palid. Dar nu isi dorise asta? Nu era Zvoba tot ce era mai rau in viata sa? Nu era suma tuturor nenorocirilor pe care le trecuse Loos? Vazandu-l intins acolo crezand ca a murit, simti un regret. Il batuse ieri...Pentru ce? De ce il lovise? Pentru un Vonk ce parea ca e in sfarsit fericit, detasat de nefericirile din aceasta viata. Pentru acest lucru trebuia sa fie batut acel om. Ce era in acel om? De ce nu se revoltase sub pumnul masiv al lui Loos? Nu e normal sa urasti pe cel ce te uraste? Sa lupti impotriva celui ce se lupta cu tine? Auzise de la Vonk ca Isus a murit fara sa se impotriveasca celor ce ii doreau moartea. Atunci nu-l bagase in seama pe Vonk...Dar daca era ceva adevarat? Daca Jan care nu credea in nimic, avea dreptate sa creada ca ne modificam adevarul si perceptia in functie de ce vrem... Sau poate in functie de a fi in gratiile celor din jurul nostru...
Jan se repezi grijuliu spre batran. El ramase pe scaun ca paralizat. Ramase impresionat de ce ii spusese Jan. Nu erau chestiuni religioase...poate nici filosofice...poate era doar adevarul pe care omul il sufoca in inima sa.
O ambulanta veni destul de repede si il ridica pe batran. Jared vorbi cu paramedici si pleca cu ei insotindu-l pe batran. Gabrielle prelua bombanind atributiile sotului ei. jan schimba cateva vorbe si se intoarse la mas unde Loos stetea nemiscat. Pe fata era doar tristete.
- Batranul are cancer in faza finala...Nu a murit cum ai crezut. Dar nu poti sa nu te infiori cand auzi de asa ceva...
Loos scutura din cap
-De ce nu a zis nimic? intreba de parca dorea sa se disculpe.
-Inainte sau dupa ce l-ai lovit? intreba cu voce de gheata Jan.
Loos simti a doua oara o durere in suflet, dar mai cumplita decat cea care implicase rautatiile lui Vasili.
- Nu am stiu...
- Desigur! ii raspunse Jan. Ofta. Cred ca multe nu stim si nu intelegem...Iar asta ne da dreptul sa facem cam orice vrem in viata...Daca nu stim, suntem absolviti de orice rau pe care il facem! Corect!
Seara devenise sobra. Batranul adusese in mod mistic o adiere de tristete. Glumele si rasetele incetara. Parca nimeni nu mai avea dorinta sa stea acolo. Era ceva sumbru. Loos se ridica, plati si salutandu-l pe Jan iesi in frigul de afara. Cumva gerul parea sa ii calmeze supararea. Se indeparta de Imperialul si se gandi la Vonk: "Oare Isus asta a lui Vonk chiar ma iubeste?" Si intelese ceva atat de straniu si nebunesc: ca fara a acea iubire omul nu are valoare si fara acea iubire in lume, in viata cuiva nu pot straluci alte iubiri, ca in mod de neinteles aceea e totul. Totul!...
Privi cerul noptii pe care straluceau stele. In ciuda frigului Loos simti ceva ce poate nu simti nicodata: pace. O liniste parea sa ii invaluie sufletul cu o caldura ce topea totul. O lasa sa patrunda in fiinta lui. Nu ii mai era frica... Era ceva nou, nelamurit...Isi pierduse mintiile? Ce daca! Dar de ce nu se mai temea? Dar de ce trebuia sa se teama? Iar acum nu mai trebuia...
 Jan ramase in fata paharului de vin inca o ora. Era o vijelie in mintea lui. Simtea ca ceva se rupsese in viata lui. Ca pierduse ceva, poate o sansa... Sansa la ce? Exista sansa in viata asta? Minciuni! Totul era un malaxor...Lumina cu intuneric, adevar cu minciuna...
Tresari nervos: adevarul? Pana la urma ce este adevarul? Inghiti paharul de vin.
Afara un alt om incepea nu sa inteleaga adevarul, ci sa-L traiasca...Jan nu stia de uriasa distanta. Intelectul sau care cauta adevarul doar intr-un anumit fel, era dusmanul Adevarului...

Partea VIII

- Tati tu esti? intreba baietelul slab din pat. Intinse mana in intuneric si cumva ii  prinse mana batatorita a lui Loos.

- Ma bucur ca ai venit. Stii ce dor mi-a fost de tine? De ce nu vii la mine cand scapi de la uzina?

Baiatul impaciuitor adauga:

- Nu-i asa tati ca ai treaba si in alta parte? Muncesti ca sa aduci bani pentru tratamentul meu.

Lui Loos i se puse un nod in gat. Simti ca se inabusa. Cu greu putu sa spuna:

- De acum incolo o sa vin direct acasa! Iti promit!

Din bucatarie iesi sotia lui aruncandu-i o privire furioasa plina de reprosuri, dar nu spuse nimic. Era satula de omul acesta pe care il iubise candva. Acum doar baiatul lor care se stingea pe zi ce trece o mai tinea legata de Loos. Era un jug pe care il traia din iubire fata de copil. Fara sa-l salute ii spause ca are mancarea calda pe aragaz. Venise mai repede si nu parea atat de baut. I se paru trist si abatut. Dar era prea satula de el incat sa ii mai pese. Nu mai spera. Loos devenise o bruta care se gandea doar la el si la bautura. Uitase de sentimentele ei. Si incepuse sa uite ca are un copil bolnav, care tanjea dupa iubirea lui mai mult decat dupa orice altceva.

Il ducea zilnic la spital pe baiat. Avea leucemie si in aceasta perioada sarmanul copil facea chimioterapie. Era greu pentru el si greu pentru ea in special pentru ca Loos venea noaptea manca se spala, dormea, apoi dimineata pleca la seviciu, si rar mai gaseau timp sa fie o familie reala.

Loos stia ce face. Stia ca devenise un om rau, de un egoism monstros si care isi chinuia astfel familia. Dar in aceea seara o furtuna matura sufletul murdar al acestui om lipsit de raspundere.

-Baiatul are nevoie de un tratament cu celule stem. Dar nu aici. Undeva in Elvetia...E o clinica. Ne trebuie cam 500.000 de coroane!

Loos isi servea cina in liniste, dar auzind aceasta veste nu mai putu sa inghita nimic.

 Disperat spuse:

- 500.000 de coroane? Cine sa imi dea atatia bani. Nimeni nici macar o banca nu ne-ar da banii astia. Apartamentul nu stiu daca mai valoreaza 100.000 de coroane.

Isi stranse tamplele cu furie si disperare. Reusi dupa un timp sa isi revina.

- E o pedeapsa divina! Dumnezeu ma pedepseste pentru ca sunt un netrebnic. Of Doamne ucide-ma pe mine, dar nu imi chinui baiatul!...

Se prabusi in genunchi plangand:

-Sunt un netrebnic, un om rau care merit toate pedepsele din lume. Dar daca existi asa cum spunea Vonk si daca chiar ai un strop de iubire, indura-te de copilul meu. Nu cer iubirea Ta pentru mine, pentru ca stiu ca nu o sa mi-o dai...Dar cer iubirea Ta pentru o fiinta nevinovata care nu a gresit cu nimic!...

Se opri din rugaciune, plangand in hohote intins pe covorul zdrentuit din bucatarie:

- Iarta-ma, Doamne! Voi face tot ce imi ceri daca imi salvezi copilul. Daca vrei o sa stau in locul lui Zvoba in carciuma cu Cartea Ta, daca el moare. O sa ma rog...

Sotia lui statea langa Loos privindu-l inspaimantata si neintelegand nimic. Era ingrozita ca Loos a innebunit. Macar aducea niste bani in casa pramatia. Dar daca isi pierdu-se mintiile nu stia daca va mai rezista. Se va sinucide. Era prea mult iad in lumea aceasta pentru a mai avea curajul si puterea de al infrunta.

                                                             *****

Jan inca era la Imperialul. Dadu un telefon la Spitalul general interesandu-se de starea lui Zvoba. Nu murise, dar durerea aproape ca-l rapuse. O injectie cu morfina ii mai calmase durerea. Gabrielle ne avand ce face in localul gol se aseza la masa lui Jan:

- Nu pleci?

- Vrei sa inchizi mai devreme?

- Nu neaparat. Putem sa stam de vorba...Helen ce mai face?

- Sincer, nu stiu si nici nu ma intereseaza. Probabil e pe la prietenele sau prietenii ei.

Femeia se uita nedumerita la el.

- Se pare ca aveti probleme! Nu vreau sa ma bag, dar cunosc un consilier familial....V-ar putea ajuta.

- Cu ce sa ma ajute? Dac ar fi reala aceasta caznicie, as spune si eu ca ma probleme...Dar nu e! E o fictiune! Un tata bogat dorea un sot pentru fiica lui cea neastamparata. Un tip talentat la ceva, care sa aiba oaresice priza la un tip de public, un tip usor de manipulat...M-a gasit pe mine....

- Si totusi era in prag de faliment cand ai aparut tu! A facut o afcere buna cu tine!

- Exact sunt doar o afacere buna pentru el!

- Nu asta am vrut sa spun!...Imi pare rau daca a sunat asa...

-Stiu Gabrielle, nu trebuie sa te scuzi! In ultimii ani nu mai sunt un om viu, o persoana reala, ci o afacere! Afacerea socrului meu, afacerea sotiei mele, afacerea editurii, afacerea Partidului Popular... Sunt ceva in care investesti pentru obtine profit. Bani, reputatie, onoare...Ma rog, cata onoare are sotia mea fiind casatorita cu mine si traind cu altii e de discutat!

Mai traiesc prin scris, in rest totul si-a pierdut demult sensul. M-am saturat de mine insumi, intelegi? Cand ma voi satura si de scris nu o sa mai fac umbra pamantului degeaba. Sunt destule poduri in Tosen pentru a uita de omenire si ea de mine!

Sotia lui Jared se infiora pentru o clipa langa acest om cu sufletul inghetat.

- Dar ai creat lucruri atat de frumoase...Nu ma dau in vant dupa citit, dar pana si mie mi-au placut romanele tale. Cred ca le-am citit pe toate. Sa-l vezi pe Jared ce mandru e cand cumpara cate o noua carte. Zice ca pleaca in oras pentru afaceri. Dar de fapt se inchide in camera lui si sta si citeste.

Jan rase usor:

- De aceea nu-l cad nicidata cand apar cartile vreo doua sau trei zile...Ce figura de om! Iar mie imi spune ca nu a citit nimic din ce scriu eu...

- Stii ce mandru e! Sa nu-i zici ca ti-am zis eu ca nu mai am zile bune cu el.

-Nu-i zic nimic, stai linistita! Hm! Uneori crezi ca cunosti un om si poate trec ani pana sa iti dai seama de el cu adevarat cine este si ce face!...Si uneori descoperi atata tristete! Da, cred ca ne grabim sa judecam. Uite cum e noul meu amic Loos! Pare mai de treaba decat atunci cand l-a lovit pe Zvoba....

-Era beat. E suparat cu copilul ala a lui...Are leucemie intr-un stadiu avansat....Ma rog, nu ma pricep! Parca zicea Loos ca face chimioterapie, numai ca nu prea are efect. Dar imi e teama ca nu mai are mult. El sta si bea ca sa isi mai uite necazul...dar uita sa fie tata asta e mai rau. Copii au nevoie intotdeauna de tatii lor. Am si eu copii mei, ma iubesc, dar Jared parca le aduce ceva asa o stralucire. Ii vezi cum se bucura de el....E altfel fata de cum sunt eu. Eu sunt cu gura pe ei toata ziua, dar cand intra Jared devin blanzi si linistiti. Mie cred ca mi-au prins slabiciunea.

 Jan nu o mai asculta pe femeie. Se gandea la Loos. Ii parea rau de necazul lui. Toti avem necazuri, dar parca e nedrept ca si copii sa sufer. Iar cel mai ades ei sufera cel mai mult.

 Nu avea de ce sa-i pese de un om pe care chiar daca il stia de ceva timp abia de cateva zile intrasera in vorba. Cine era pentru el un tip ca Loos? Un amic cu care sa schimbi o vorba la un pahar. Nimic mai mult. Dar gandul ii zbura la acel copil.

Cand fusese copil cel mai bun prieten al lui de atunci avea leucemie. Bunica lui Jan ii mai aducea cate o supa si il invelea. Era singur acasa lupatndu-se cu o boala cumplita. Iar batrana bunica a prietenului sau il tinea strans la piept cand acesta urla din cauza durerilor. Plangand de chinul acestui copil...In timp ce tatal baiatului era plecat cu amanta la schi iarna si in drumetii montane in restul anotimpurilor. Demne preocupari pentru acest om, care se numea tata, in acte cel putin... Apoi intr-o primavara, la doar 16 ani,  baiatul s-a stins. Spre usurarea domnului Gusbeth, tatal de nimic al prietenului lui Jan.

 In ochii lui Jan se ivira lacrimi. Nu stim altceva decat sa traim urat si apoi incercam restul vietii sa uitam cat rau si murdarie am adus in viata noastra si a celor din jurul nostru, incercam sa acoperim cu noroi tot ce nu ne face cinste. Si cream pentru asta alte fapte murdare. Sau pacate, cum le numeste Cartea Vie din care citea Zvoba...Iar dupa toate acestea ne asteptam cumva ca viata sa ne fie frumoasa si sa traim binecuvantari...

 Jan stia ca trebuia sa se implice. Ii venea in minte imaginea lui Harry. Nu mai putea sa-l ajute, dar putea sa ajute ca sa aduca o speranta cuiva in lumea asta urata.

Partea IX

 Pornise acasa pe jos in gerul noptii. Spera cumva ca tristetea amintirilor sa se estompeze in aerul inghetat. Stelele ardeau la ani-lumina departare, insingurate, intr-un Univers ce azi i se parea mai crud ca niciodata. Era liniste, parca prea multa liniste... O tacere stranie se lasase peste oras invitand sufletul omenesc sa mediteze. Cand si cand cate un automobil trecea pe langa el, rupandu-i pentru o clipa firul gandurilor. Traversa incet podul Malcovsky.
   La jumatatea lui se opri si privi sloiurile de gheata care pluteau usor pe apa intunecata. Pe marginea raului gheata isi intinsese o plaja alba. Pe malul raului copacii tristi stateau fare frunze, masivi, fara putere in iarna grea... Doar in mijlocul raului, apa ce parea ca un hau, datorita beznei noptii, inca nu pierduse lupta cu iarna, curgand incet, lin, catre un punct ce se pierdea undeva departe, dand o senzatie stranie trecatorului. Se putea asemana cu timpul ce se scurgea si el undeva, departe dincolo de intelegerea vreunui om...Mainile ii erau arse de balustrada inghetata, de fier forjat. Vantul adia cu o suflare taioasa. Parul sau lung se unduia sub adierea rece. Frigul ii ciupea obrajii rosii.
   De ce? De ce nu acum? De ce sa nu se opreasca in clipa urmatoare? Ce conta? Ce contau inca cativa ani? Cine era el ca sa insemne ceva pentru Univers? Elenii credeau ca cei ce adusesera ceva frumos in aceasta lume: un cantec, o poezie, o sculptura, avea un loc in Campiile Elizee...Dar noi suntem prea convinsi ca nu mai exista frumos, uratindu-ne lumea cu raul din nou... Ne-am privit sufletele ticaloase. Am privit in adancimile fintei umane si am vazut cat de diform ne era spiritul... caci el devenise mai urat decat materia - si am crezut ca divinitatea este ca spiritul nostru! Ne–am creat biserici tot mai frumoase pentru ca sa acoperim raul si sufletul urat din nou cu capodopere, cu stralucire...inchizand acolo o divinitate ce o simtim ca fiind urata.
   Ce adusese Jan frumos in lume?...Castigase bani pentru romanele sale...Nu era o contributie dezinteresata la bogatia culturala a lumii...Isi primise rasplata aici si acum...
   Ce glas divin i-ar fi strigat sa se opreasca daca ar fi pasit dincolo de balustrada? Pentru ce? Cine era el?
    Harry murise la 16 ani... Sorr un alt prieten de-al lui pierise la doar la opt ani... Si ? Conta? Pentru cine?  Pentru vreo fiinta cu puteri demiurgice ascunsa undeva intr-un colt al Universului? Pentru cineva in care ardea iubirea in inima, in timp ce tot ce era mai pur disparea ucis de boli sau foame, iar acest demiurg nu intervenea niciodata. Conta Jan mai mult? Un om care era orice numai pur nu? Dreptate, adevar? Iata dreptatea si iata adevarul! Acela ca nimeni nu sufera pentru nimeni. Ne stingem singuri... Totul era doar o ruleta...o ruleta ruseasca...in care puteai sfarsi in orice clipa. Avea 45 de ani. Poate numele lui va ramane in istoria literaturii tarii sale...Dar Harry? Dar Sorr ? Ei contau? Daca copilul lui Loos va muri conta? Pentru cine? Pentru cei cativa care l-au cunoscut...doar atat. Peste 50 de ani nimeni nu va stii ca Harry a fost un copil ce a murit de leucemie, iar Sorr de meningita.
   Jan avea o ultima imagine cu Harry. Fusese la spital pentru o operatie de polipi si atunci il vazuse ultima data pe Harry. Se salutara bucurosi. Harry era internat de mai multe saptamani. Rontaia la un stiulete de porumb fiert si cand il vazu pe Jan il oferise bucuros. Dar Jan il refuzase pentru ca nu ii placea porumbul fiert. Parea ca se simte mai bine...Era vesel, imbracat in pijamaua acea cu dungi, chel, parea un puscarias... Era vesel...Era vesel...
  Harry a fost transferat intr-un spital din Republica Federala Germania. Si cat de greu era in aceea perioada un transfer din lagarul comunist intr-o tara capitalista cum e Germania. Dar se putuse pentru ca parintii lui Harry erau de etnie germana. Degeaba! cateva luni mai tarziu a murit!
Sorr a murit fiind bolnav in doar doua saptamani...La opt ani! Jan ofta indurerat.
   Ce rost are totul? Trebuie doar sa ne doara si apoi urmeaza finalul? Doar un suspin suntem nimic mai mult...O framantare...De ce nu acum? De ce sa nu inceteze aceasta mascarada acum? De ce aceasta comedie groteasca a vietii sa nu se opreasca aici? De ce sa nu existe un curaj, o sfidare intregii uratenii cosmice si sa piara demn...Nu un mos infrant de senilitate, cu un trup degradat, un gunoi ce se taraie...
  Exista o demnitate uriasa intr-un om ca James Dean, care nu a fost impresionat de moarte si nici de varsta sa de numai 24 de ani. A trait in doua decenii si jumatate, rapid asa cum isi dorise, mai intens decat o fac cei ce ating 80 de ani. Lasand in urma nu doar un corp care sa arate bine, cum spunea ades, ci maretie pura...un mit adevarat, o legenda, ce sfideaza timpul.
   Cati oameni inteleg asta cu adevarat? Prea adesea frica ne chirceste viata sufletele si asa incovoiate de uratul din noi si prea adesea moarte e zidul in care ne lovim cu inima, cu gandurile...Prea adesea noi cei ce stim sa iubim si sa uram, sa visam si sa cream, sa plangem si sa radem, ne stingem in fiinta noastra de frica, ucisi cand inca suntem plini de viata...Si nu avem macar cu un ultim gest sa salutam si sa zambim mortii, intampinand nu un dusman, ci un amic...Si chiar daca dincolo nu e nimic, sa credem ca puterea de a fi om a invins. A trecut de neagra moarte...Dar suntem prea mici si omenirea prea pitica pentru curajul de a nu mai fi cei ce ne nastem din tarana, ci cei ce se biruiesc pe sine.
   Un pas mic inseamna uneori un mare curaj. Poate adevaratul curaj!...
   Mainile se albira pe balustrada, si fata ii ardeau lui Jan. Lacrimile ce ii suroiau pe fata inghetau. Ce trebuia sa aleaga? Moartea nu trebuia aleasa, caci ea venea oricum....Trebuia ales doar momentul ei. Inca cativa ani in care altii, acele urate fiinte fara scrupule sa incerce sa il folosesca ca pe un obiect, iar in final sa il arunce la gunoi ca pe o lamaie stoarsa de esenta? Macar daca ar fi avut pe cineva, cineva caruia sa isi deschida sufletul sau. Erau oameni langa el atat de des, dar nici alaturi de fiinta lui. Era ovationat la seratele lui, la tot felul de intruniri unde se adulau unii pe altii, intr-un mod gretos...Injurandu-se in minte... Jan ura aceste intalniri...Si uneori se ura pe sine insusi. Singura fiinta care isi daruise tineretea, frumusetea, inima o indepartase amagit ca viata aceasta stralucitoare putea fi minunata doar fara ea! Ceva ce trebuia sa fie ca un vis de aur, dar fara povara numita Anna! Ofta! Cat de mult gresise! Era doar un prost amagit de poleiala...Nu exista aur sau diamante, ci doar iluzii sub care se ascundeau scursuriile iadului.
   Daca viata inseamna doar minciuna si durere cat trebuia sa mai continue? Pana cand o intamplare sa aduca sfarsitul? Vechii greci simtisera viata ca o povara si considerau ca ea trebuie sa se sfarseasca cat mai repede. Nebunie? De ce nu adevar?
  Oare Anna mai traia? Se gandea la aceea fiinta micuta care ii facuse viata frumoasa, dincolo de orice bogatie amagitoare de mai tarziu si de ce va avea vreodata el... Se ingrozi ca nefericirea pe care a adus-o in inima ei gingasa poate a doborat-o.
  Stranse plin de durere si furie balustrada neagra si inghetata a podului. Nu merita nimic! Oamenii il tratau cum tratase si el ce era delicat si frumos. Rupsese o floare fara sa se gandeasca la consecinte. Cu Anna poate nu ar fi fost atat de bogat. Nu ar fi frecventat cercurile inalte ale societatii. Nu ar fi fost cel mai bun scriitor din ultimii ani...Poate nu! Poate nu ar fi fost nimic. Si ce? Dar poate ar fi trait o viata dulce...Anna stia cumva sa fac viata simpla placuta. Era o zana care cu putin stia sa faca minuni...Daca existau ingeri, cumva, trebuiau nu ea sa le semene, ci ei sa ii semene Annei!
Mai traia Anna? O va gasi daca o va cauta? Sau va vedea la capatul cautarii un mormant avand sculptat, poate un inger trist care plange? Asa cum erau ingerii tristi de marmura de pe mormintele copiilor, acele fiinte cu inimi pure?
  Dar daca ea traia? Vor uita 10 ani de despartire...Se vor preface ca nu a existat vorbele si otrava din inima lui? Se vor saruta si isi vor zambi fericiti ca despartirea a fost de doar 10 ani?...Ce prostie! Suntem atat de neinteleptii! Nimic nu mai putea intoarce inapoi timpul...Raul care il producem ne urmareste vesnic! Anna nu mai era a lui...Nu avea cum sa mai fie! Asa cum cei 10 ani erau o bariera peste care inger sau demon nu putea trece! Cu atat mai putin un om, fie el si mare scriitor... Anna nu ii apartinea...Jumatatea lui care fusese odata, fusese rupta de el. Nefericirea lui putea avea raspunsul aici...Era doar jumatatea unei fiinte umane...
Era cineva sau ceva care sa ii dadea raspuns sau doar neantul...Omul - o spusese chiar el - nu are probabil raspunsuri. Sau?... Sau e totusi cineva?... Parca... Cineva... Cine? Mintea sa primi ceva ca o raza prin intunericul norilor. "Zvoba! Zvoba!" striga ca un aiurit in noapte. Ceva din infinit parea ca se revarsa peste el...Nu! Divinitatea? Pai divinitatea stia parerea lui Jan despre ea. Divinitatea trebuia sa-l urasca! Un sentiment nelamurit se ridica in fiinta lui coplesindu-i mintea.
   Se opri din meditatiile sala atat de dureroase! Mosul ala...Stai! Ce facea el? Citea aceasi carte!...Jan ramase o clipa inmarmurit. Intelegea ceva ce nu avea insa putere sa spuna. Mereu citea o carte cu coperti negre jerpelite. De ce? Cine era acel autor? Ce autor nemaipomenit e acela care e citit o viata si de a carei opera nici mormantul nu te poate separa! Jan simtea raspunsul cu inima, dar cumva nu reusea sa-l auda in minte. Biblia era cartea...Desigur, dar...Isi adusese aminte de lovitura dat de Loos...Sangele ii curgea pe obraz, dar nu schitase o privire de ura, de repros...Vazuse doar pace...Avea cancer in faza terminala si, totusi, era atata seninatate si pace in el si cu el, cu suferinta sa, cu omul pe care il lovise...Hm! Dar spusese ca acolo era o lupta sau un razboi, asa ceva... Jan nu vedea razboi...Batranul vazuse...El avea pace...Lui nu i se parea natural razboiul acela, cum i se parea lui...Biblia...Oh! E nebunie. De fapt, nu Zvoba...Mintea lui Jan lucra febril de parca intregul Univers astepta ca el sa ajunga la rezolvarea misterului. Dar unele etape nu sunt ale mintii sunt ale... a... ceva... altfel!... Biblia!... Nu Zvoba!... Biblia facea diferenta! Biblia ii dadea pace si ii aratase razboiul...Ea ii dadea liniste... Nu se poate! Batranul zice ca e ceva... cum se exprimase, oare? Cuvant viu? Adica se poate asa ceva? Cuvintele erau vii? Scrisese carti, dar cuvintele lui nu era vii...Primise aplauze, dar nu dadea pace nimanui...Mai ales muribunzilor...Doamne! se ingrozi. Ar putea fi adevarat?
   Jan nu mai simtea frigul.Se intoarse cu spatele si se sprijini de balustrada pe care aproape o sarise. Nu se intelegea pe sine insusi, dar in acele clipe un foc se stinsese in viata lui. Parca nu mai simtea dorinta instinctiva sa urasca si sa priveasca cu suspiciune orice om. Isi adusese aminte ca Loos era furios pe batran ca Vonk ii spunea ce Isus il iubeste. Pentru prima data dupa multi ani simti ca divinitatea nu ii e dusmana Era alta divinitate fata de ce intelesese el? Anna! Anna stia! Si ea stia, dar a sfaramat-o! Inainte ca ea sa ii arate altceva decat ce invatase el...Vonk avea probabil dreptate! E ceva!... Nu poti in mod natural sa ai atata pace!...Iubirea lui Dumnezeu si iubirea semenului. Da! Trebuie sa fie ceva dincolo de sufletele noastre deprinse a ura, sau in cel mai bun caz de a fi dezinteresati de tot...Cartea aceea trebuie sa aiba ceva viu. Altfel nu ar putea insufla pace, decat daca este din aceeasi substanta ca sufletul omului...Nu uratenia lui, nu raul, ci tot ceea ce el a fost odata frumos! Cuvantul viu si sufletul! Asta era! Erau din aceeasi sursa de aceea putea un om banal sa fie influentat de ce spune ea...Dar ce spune ea? Jan nu stia! Ba da stia! Ca Isus ne iubeste si ne da pace! Minunat! Dar cine e Isus, de fapt? Fiul lui Dumnezeu? Si Dumnezeu cine era?...Adica nu filosofic! Ci real, cine era Dumnezeu?...Acela care il urmarea pe Jan...Filosofic? Dar nu! Dumnezeu care il urmarea pe Jan...Undeva era o diferenta...Jan era descumpanit! Trebuia sa afle! Poate ii dadea si lui, marele scriitor un strop de pace mintii care il ardea...Jan era nebun! Dar in sfarsit era o nebunie care ii topea amaraciunea...
Jan o lua la fuga ca apucat...Ceva nu i dadea pace, adica ii dadea, dar dorea sa stie ce e cu el, ce e cu toata nebunia din fiinta lui...Fugi catre spitalul unde era Zvoba...Era noapte, dar trebuia sa afle, sa stie adevarul...Nu va fi primit, dar trebuie sa afle! Va astepta afara in fata spitalului daca trebuia, in frig...Era o nebunie si o bucurie copilareasca in el...Cine era Isus? Cine era Dumnezeu?...Oare cati oameni stiu cu adevarat? se intreba Jan alergand... Era insa convins ca Zvoba stia!

Partea X

 Fugise cativa kilometri si obosise. Nu mai era atletul din liceu, care alerga 100 de metri in 10.8 secunde. Munca sa sedentara isi spunea cuvantul. Intra grabit si cei de acolo pentru moment, vazandu-l atat de ingrijorat si gafaind crezura ca a avut un accident. Il intrebara daca il pot ajuta. Se uita la ceasul din hol care arata ora 1.00. Le spuse cu greu ca vrea sa viziteze un pacient. Fu refuzat. Doar dimineata la ora 10 aveau loc vizitele pacientilor. Se tranti pe o banca. Timpul nu dorea sa treaca! Ceasul probabil ca era stricat. Arata aceeasi ora. Cand isi mai reveni, Jan se ridica si isi lua o cafea de la automatul din hol. Undeva intr-o camera se auzeau gemete. Probabil un accident  de masina. O femeie de serviciu curata atenta cateva picaturi de sange cazute pe podea. Oameni ingrijorati cu fete pamantii asteptau pe acest hol, in tacere. Nu aveau curajul sa spuna nimic de teama ca ar putea intr-un mod mistic sa rupa un fragil echilibru, iar cei dragi ai lor sa fie afectati. Fiecare sunet, fiecare soapta insemna ceva mai profund decat se poate intelege cand viata are o curgere normala.
 Jan incepu sa dea din picior a nerabdare. O batranica se uita la piciorul lui cu repros. Era o impietate! Era ceva ca un sacrilegiu. Acolo doar ingrijorarea, era admisa. Ea era religia camerelor de urgenta. Tacera incordata dupa un raspuns, nu nerabdarea agitata...Ea era dusmanul durerii si apasarii ce se citea pe chipul rudelor si prietenilor...
 Scriitorul isi sorbi cafeaua, lipsita de aroma...Nu conta! Nici nu stia ce gust are...Nu ar fi baut-o in conditii normale. Acum insa il ajuta sa rememoreze ziua care tocmai trecuse...
 Era o nebunie. Totul. Totul fusese atat de intens. Fusese la un pas sa sara de pe pod...Apoi dupa toate acele ganduri ciudate, altele opuse lor la fel de ciudate. Ba nu! Mai ciudate! Gandurile de sinucidere nu erau noi. Le mai rumegase in timp, cand cauta macar un strop de sens, pentru existenta sa. Nu gasea si se prabusea mai deprimat decat oricand. Stia ca intr-o zi totul se va sfarsi. Viata urata... Isi spunea ca viata sa e urata, dar nu reusea sa inteleaga cum putea, si aici era un mister extraordinar, sa raporteze viata sa urata...Adica daca viata e urata, a lui sau a altcuiva, cum poate arata o viata frumoasa? Nu se amagea crezand ca viata frumoasa inseamna o sotie iubitoare, copii ascultatori, care sunt mereu premianti, prieteni gata sa moara pentru el...Prostii! Utopii! Cunostea atatia oameni cu copii excelenti, sotii deosebite, oameni de succes care insa sufereau. De ce? Nu stiau nici ei! Era ceva in ei care le facea viata urata...Dar ce? De ce avea nevoie omul pentru a fi fericit, daca banii, faima, familia nu puteau sa ii ajute?
 Jan isi dadea seama ca pleca de la o situatie gresita. Ca sa intelegi un fenomen trebuie sa ii vezi cauza, nu doar efectul. Ce era omul? Aici trebuia sa inceapa cautarea! O maimuta evoluata? Atunci aceasta maimuta ar trebui sa fie fericita cand are mereu cosul de fructe plin...Cand tot ce e material posibil sa ii fie la dispozitie oricand...Dar nu era asa! Omul avea o latura spirituala prea puternica pentru a fi multumita de cateva fructe.
Zvoba era un batran ce traia din mila celui de care avusese grija uneori cand era mic, de Jared.  Amicul sau de la Imperialul nu fusese un om prea darnic, dar nu isi uitase niciodata prietenii. Era convins ca "fructele" primite de Zvoba nu erau prea multe niciodata si totusi acesta avea pace...Mai multa pace decat vazuse Jan vreodata! Si daca nu ar fi vazut-o nu ar crezut ca exista! Era o minune! Era o altitudine pe care nu ar fi crezut niciodata ca un om o poate urca, mai ales fara sa fie sustinut de "materie". Zvoba era opusul a tot ce era Jan...
 Ai fi putut crede ca batranul va fugi dupa Jan sa-l intrebe cum poate si el avea succes...Cand colo Jan care avea tot, sau aproape tot, astepta nervos sa se scurga orele pentru a intreba un om sarac, bolnav, fara prea multa scoala, care era "succesul" sau. Jan se simti rusinat. Ce cauta acolo? Ce nebunie il facuse sa alerge aici?
O mahnire, o deprimare  ii patrundea inima incet, incet! Avu aceeasi senzatie de durere psihica ca atunci cand fu aproape sa sara in apa inghetata...Simti nevoia sa se ridice si sa plece acasa. Abia era ora trei. Pentru ce sa stea o noapte aici langa acesti oameni chinuiti? Ambulantele veneau zgomotos aducand intr-un ritm des tot felul de bolnavi sau accidentati. Gemetele si urletele lor ii dadeau o stare cumplita. Dorea doar sa plece. Sa alerge din nou, inapoi in noaptea rece, in linistea fara raspuns de afara.
 Dar parca picioarele nu-l ascultau. Se foia pe banca sa, dar nu reusea sa se desprinda. Era furios.
Pe la patru parca se mai linisti si agitatia din camera de garda a spitalului. Isi mai lua o cafea fierbinte. Sorbi din ea cateva inghitituri si o puse alaturi. Inchise o clipa ochii. Cineva il misca. Nu il puteau lasa o clipa in pace. O asistenta ii spuse ceva...O fi dorind vreu autograf? I se intampla destul de des sa fie recunoscut. Nu avea aceasi priza ca un star de cinema sau muzica, dar oamenii inca citeau...Era bine. Internetul facea cartile si ziarele sa dispara. Era pacat! Personal iubea sa atinga hartia fragila ziarelor si cartilor...Le simtea, le mangaia, le iubea...
 -Pe cine doriti sa vizitati? intreba din nou asistenta.
 -Mi s-a spus ca la 10 se pot face vizite! raspunse Jan.
 -E 10!
 Jan privi prin geamurile inghetate si vazu ca se face dimineata. Aici in nordul Europei dimineata venea tarziu. Iar seara venea pe la ora 15... Asadar adormise...Se simtea mai putin agitat. Cafeaua rece era tot pe masuta. Lua o inghititura. Se stramba. O puse jos. Era oribila.
 -Caut un batran. Numele e Zvoba si a fost adus ieri. A avut o criza...Are cancer sau asa ceva...
 -Numele lui e Zvoba? Sau prenumele?
 - Nu stiu exact...E un prieten...
Asistenta zambi intelegatoare:
 -Inteleg ca nu il cunoasteti prea bine. Jan admise ca asa era. Asistenta il gasi destul de usor:
 -Jan Zvoba! Asa il cheama!
 Scriitorul ridica usor din umeri:
- Jan?
- E un nume destul de comun, spuse asistenta zambind usor.
-Mie imi spuneti! zise Tomaso zambind si el la randul sau.
Asistenta il privi atent, incercand sa isi aduca aminte de unde il stie. Era scriitorul ei preferat. Entuziasmata, ca un copil ce primise cadoul atat de mult dorit, aplauda usor si isi chema colegele. Era atat de fericita. Se prezenta cu glasul gatui de emotie:
 -Lidia! Lidia Wals!
Scriitorul ii intinse mana usor amuzat:
 -Jan Tomaso...Dar cred ca ai aflat deja asta!
 Una dintre asistente rase usor:
- In sfarsit o vedem pe Lidia in toata splendoarea sa interioara. Va adora!
- Deja, spuse Jan zambind. Abia ne-am cunoscut...
- Iubeste romanele dumneavoastra. In special acela cu tanarul Vladek, sarbul bosniac care isi pierde sotia in razboi si devine un luptator in trupele paramilitare a lui Arkan....Doamne! Chiar si eu am lacrimat cand a murit! De ce nu l-ati lasat sa traiasca? Lidia a plans vreo trei zile. Nici nu stiti ce impact poate a avea cuvantul scris...
 Jan tresari. Nu se gandea la romanele sale. Se gandea la o carte care avea o putere dincolo de imaginatia vreunui om...Care te face sa plangi, sa te bucuri, sa iubesti, sa visezi, sa speri...Care aduce pace...Biblia.
 Dorea nu doar sa o citeasca, ci sa vada ce putere zace in ea. De ce oameni ar mai cauta sa o citeasca, cand omenirea era plina de carti?...Bune si rele...Dar care doreau sa scoata un profit pentru autorul lor, nu un profit pentru omul care o citea...Se incrunta. Asistentele se temura ca au spus ceva gresit. Jan le asigura ca nu. Il invitara pe Jan in camera 203, unde batranul Zvoba era internat. Probabil ca Jared platise niste bani ca batranul sa fie singur acolo. E ceea ce Zvoba nu isi dorea. Considera ca un crestin e in mijlocul luptei, nu intr-o chilie undeva pe un varf de munte inaccesibil.
Ramase surprins cand o vazu pe asistenta aceea draguta intrand cu Jan. Ce cauta Jan aici? O clipa firea incerca o impunsatura: era o gluma? Ce cauta un om atat de bogat si de plin de faima aici! Of, dulce Isus! Cine sunt eu sa judec? Il pofti pe Jan sa se aseze. Lidia ar fi vrut sa ramana. Era curioasa de ce un scriitor enorm, da! asta era cuvantul -enorm- dorea sa stea si sa povesteasca cu Zvoba. Era bunicul lui? Sau tatal lui? Nu citise in biografiile gasite pe Internet ca Jan  ramase de orfan de tanar?...Atunci? Iesi cu greu din camera, stramband din nasucul ei, cum facea totdeauna cand era nemultumita. Prietenele ei izbucnira in ras, spre supararea Lidiei.
 - Cum e? Nu ti-a dat intalnire?
- Relelor! E casatorit!
- Mai citeste si tu tabloidele...Sotia lui e cu un altul...
Lidia ridica din umeri mahnita. Avea 32 de ani si inca visa la un Fat-Frumos! Dar nu! Nu putea fi Jan Tomaso! Era batran si urat! Adica nu era urat...Ba chiar era dragut. Era doar batran...
 La cativa metri mai incolo in camera de spital Zvoba il privea pe Jan nedumerit! Doamne e ultimul meu rod...Ultimul Tau rod prin mine?... se corecta batranul. Vazand ca Jan ezita sa vorbeasca intreba:
 -Ce doriti, stimate domn, sa discutam? Opera literara pe care ati scris-o este o necunoscuta pentru un om sarac si fara cultura generala...
 -As dori sa discutam despre dumneavoastra...Despre viata dumneavoastra...Si despre Biblie!
Batranul Zvoba era uimit. Nu se astepta ca acest om al elitelor culturale sa fie interesat de viata unui batran bolnav si sarac...Si mai ales de Biblie, care nu mai insemna pentru multi crestini nimic...

Partea XI

 Batranul Stark nu iubea nimic decat acel sentiment de putere. Sa te scalzi cumva in el...Dincolo de banii pe care ii dorea din visteria tarii, care puteau corupe atatea fiinte umane...Nu...Nu banii...Banii erau un mijloc! Prietenii care azi te iubesc si maine te ucid erau si ei un mijloc... Caesar fusese ucis de cei pe care ii credea ca fiind prieteni. Stark nu dorea sa aiba un Brutus in familia sa. Sau in Partidul sau. Jan, desigur, era un idealist.
Cei ce inca nu stiau si care cautau inca, erau cei mai oribili..Si totusi, instinctiv simtea ca exista o tradare. De ce ii pasa? Nu era Iulius Caesar...Dorea putere... Iubea forta mai mult decat se iubea pe sine... Ideea de a putea sa schimbe orice cand dorea era totul. In el ura si iubirea se impleteau, dand nastere unui hibrid de viata, de sentimente "gri", cum ii placea sa le defineasca. Iubirea era dorinta si seductie la cel mai rafinat nivel...Nu era dragoste...Era atractie...Si atat! Era inteligent! De o inteligenta feroce! Care nu are nevoie niciodata de gesturi extreme. Nu exista violenta sau gesturi de compasiune...Era intradevar rece...Vedea acolo unde nimeni nu intuia ceva. Si atingea acel punct... Manuscrisul lui Jan ii spusese ca era sansa lui, cand criza si investitori il lasasera aproape falit. Cateva edituri ii respinsese atunci lui Tomaso, tanarul muncitor cu nume ciudat, romanul care mai tarziu deschisese o pagina noua in cultura Kronelandiei...El vazuse potentialul. El vedea puterea. Vedea forta... Unde toti vedeau desertul, el vedea oaza. Era un vizionar...Manipularea acestui tanar valoros fusese o chestiune de amuzament. La inceput... Acum era ceva vital...Facuse tot ce putuse ca Jan sa o placa de Helen. Si invers. Nu era vreun zeu. Sau poate doar un pic. Un pic mai mult. Ii placea sa creada asta!...Si chiar daca reusise, intelegea ca intre cei doi nu exista nimic...Absolut nimic. Batranul editor simtea ca pierde o partida pe care o castigase. Sau doar era vorba de transformare? Avea nevoie de Jan, de potentialul lui mai mult decat de Helen. Jan nu era ce crezuse initial patronul editurii Odin ca e. Un tanar ce se arunca dupa bani...Nu era ca el sau ca Helen. Jan cauta ceva ce Stark considera ca e o prostie...Ceva dincolo de om... Isi petrecea mai mult timp in spelunciile muncitoresti...Bând! Stark stia... Ca era cautare, nu vodca puturoasa... Jan cauta! Iar cautarea aceea, il facea pe Stark sa vada o infrangere eminenta! Credea ca se pricepe la oameni... Dar intelegea ca nu toti oameni pot fi pusi in lanturi cu bani sau cateva placeri... Cei ce cauta dincolo de ei insasi ceva, erau cei mai periculosi... Pe acestia nu ii poate controla nimeni. Din ei se nasteau apostolii, profetii, martirii... Cei nascuti sa aiba curaj chiar in fata mortii... Cei ce erau dincolo de materie erau adevaratii razboinici ai zeilor!
Stark nu credea in nimic...Nu simtea nimic...Era rece si calculat...
Lucra la un proiect cand Helen intra in birou. Slaba, palida, roscata, cu un zambet prefacut. Stark stia ca dorea ceva. Ceva deosebit. Se uita la ea, la chipul palid si fatarnic. O clipa se simti jignit... Vazu in ea tendinta de al manipula... Surasul mieros, mainiile care o sa-i mangaie umeri batrani... Ocolul pe care il va da prin spatele scaunului din lemn de cedru...Vorbele dulci, dar evitarea contactului dintre ochii... Masajul usor al umerilor care il dureau...Eliberarea de tensiune, nu-i asa?...Il credea prost? Tacu.
-Tati!...spuse cu glas mieros Helen.
Nebuna! Intelesese imediat ce doreste pana sa execute acel dans aiurit. De ce nu? De ce nu? Putea sa se disperseze de ea...
-Ok! Accept! Poti sa divortezi de Jan!
Fiica sa deveni alba ca hartia: "De unde stie bosorogul asta nenorocit ce doresc eu? Vrajitor nenorocit! Te urasc!" gandi ea strangand buzele aproape imperceptibil.
-Desigur ca ma urasti!
Helen se sperie de aceea putere de intuitie a tatalui ei.
In sila spuse:
- Multumesc ... ca ma intelegi...
Iesi urandu-l mai mult decat niciodata.
Johann Stark ramase cateva clipe pe ganduri. Nu era sigur daca lucrurile se simplificara sau se complicara. Fiica sa era un factor perturbator... Daca Jan putea fi convins sa ii ramana alaturi lui si nu ei, isi va sacrifica copilul... Era doar o femeie fara scrupule care isi parasise sotul, un om excelent, o fiinta deosebita... Asta insemnau voturi in plus. Stark ranji:
- Ma credeai fraier, Helen? zise el incet. Nu sunt facut sa pierd. In schimb tu si Alben ati facut o greseala fatala! Nimeni nu se joaca cu mine fara sa piarda!
Helen iesi vesela din cladire.
- Am castigat! Tata a fost de acord! Pot divorta de Jan!
Batranul o privea de la etaj, prin fereastra deschisa. Era frig, dar lui Stark nu-i pasa.... Isi aprinsese un trabuc...Jos Helen isi imbratisa iubitul aflat langa masina... Caciula de blana ii cazu din capul roscat langa ea in timp ce isi saruta patimasa iubitul. Era prea fericita ca sa simta. Castigase! Atat de simplu...Incredibil de simplu!...Tatal ei era terminat!... Nu mai avea putere. Era lipsit de energie!
Stark simtea ce era in inima naiva a fiicei sale. Zambi si ofta!. Pacat! Inchise geamul si se lasa in fotoliu. Privi fotografia aflata pe birou. Era el , sotia sa cand traia si Helen. Toti erau veseli... Poza era facuta acum 20 de ani chiar dupa ce rusii plecasera... Cata speranta fusese in tara lor...In inima fiecaruia dintre ei... Sotia lui parea ca il priveste cu repros din fotografie...Parea ca ii cere dincolo de mormant socoteala...
- Ce stii tu?
Intoarse poza cu fata in jos. Se simti un pic mai liber...Liber pentru ce? Cineva il mana de la spate. Trebuia! Puterea!... E cel mai frumos si minunat lucru! Sa simti ca esti acel vant ce unduieste valurile spre acel ceva pe care ti-l doresti! Sa fi Zeu! Un Eol! Sa-L egalezi pe Dumnezeu....Pufni! Dumnezeu nu exista! Trebuia sa-i inventeze acestei tari noi zei. Existau in toti idolii pe care tanara generatie ii vedea...Muzica si film. "Vedetele" cu trupuri aratand bine...Stark scuipa! Doar corpuri!...Carne...
Isi turna un scotch. Il bau rapid. Isi mai turna unul. Il bau si pe acela.
Lumea are nevoie de zei, de cand nu il mai are pe Dumnezeu. Ranji! El era un zeu! Pe care cei din tara sa il vor asculta. Atunci cand nu il ai pe Dumnezeu, iti vei asculta zei din lut si carne, te vei transforma asemeni lor... Stark nu era religios. Ura religia crestina. Isi adusese aminte ca comunismul nu o invinsese. Ba dimpotriva! Dar acum crestinismul pierdea mai mult decat pierduse vreodata... "Dati-le libertate oameniilor si vor uita!...Ingraditii, si atunci isi vor aduce aminte!" spusese el intr-o intalnire secreta a Partidului Popular. Adauga: " Mimati libertatea si democratia...Faceti cumva sa creada ca ei au ales. Ca ei si-au dorit tembelii din varful statului. Faceti-o la modul maxim... Si atunci veti castiga cu adevarat! Iar ei vor uita... Chiar daca conducatorii vor gresi, vor avea un sentiment de neputinta si infrangere... In Tunisia sau Egipt oamenii m-ai sperau! In Europa nimeni nu mai crede si nu mai spera!"
Batranul se simtea bine in timp ce pufaia trabucul. Il savura ca atunci cand savurezi o victorie...Bineinteles ca va castiga!

Partea XII

  -Biblia? Biblia nu mai inseamna pentru oameni mare lucru, ofta trist Zvoba. Nu ea a devenit, precum spun unii domni, perimata, ci mintea noasta devine tot mai rea... Nimeni nu a putut demonstra ca ea nu e adevarata. Mai degraba ea poate demonstra ca oamenii devin pe zi ce trece mai neadevarati, mai falsi, mai putin umani.
 Au fost doi domni care au ras de mine si mi-au zis ca un om incult poate crede basmele Bibliei, dar unul cult nu va face aceasta prostie. Am recunoscut ca sunt incult! Dar i-am intrebat cam cat trebuie sa invat pentru a deveni la fel ca domniile lor, un doct, un om cult. Mi-au spus ca trebuie sa  fac un liceu si o facultate. "Si apoi?"i-am intrebat. "Poti sa iti dai masteratul, poate mai tarziu si doctoratul". "Aha! Acum inteleg! Fac liceul, apoi o facultate, imi dau masteratul...poate si doctoratul! Excelent! E clar! Biblia incepe sa devina neadevarata incepand cu liceul meu si total neadevarata dupa ce imi dau doctoratul!" Sau uitat un pic incurcati unul la celalalt. "Nu! In cursul etapelor vei citi, vei acumula si vei intelege ca Biblia nu e adevarata!" Mi-au raspuns ei. "Pai nu pot sari cateva etape si sa inteleg chiar acum ca Biblia nu e adevarata?" i-am intrebat. "Uite" zise unul dintre ei , un domn simpatic, rotofei si bine imbracat ce pufaia o tigara, "Darwin a demonstrat ca omul se trage din maimuta. Biblia spune ca omul a fost creat de Dumnezeu...". "Deci" am facut pe prostul eu "Biblia nu e adevarata pentru ca maimuta l-a creat pe om...Aha!". "Nu maimuta la creat pe om. Omul se trage din maimuta..." au raspuns ei nervosi. "Dar dumneavoastra vorbiti de o descendenta ca fiind echivalentul actului de creatie pura, i-ar cu aceasta asa-zisa dovada imi spuneti ca Biblia nu e adevarata....La fel de bine mi-ati putea spune ca nu exista Dumnezeu pentru ca tatal meu si mama mea m-au adus pe lume, nu Dumnezeu”.
Jan se gandea ca e acel principiu al speculatiei paralele cum il numise el.
- Jan, eu nu am nevoie sa imi spuna cineva care este adevarul. Cuvantul acesta e viu! Transforma vietii, aduce lumina. "Originea speciilor" nu schimba nimic. E o litera moarta care dupa un veac si jumatate starneste controverse chiar si in randurile evolutionistilor. Ei nu pot crea viata din moarte. E imposibil! Nici Dumnezeu nu a creat viata din moarte, ci a creat viata din Viata Sa. El nu a creat nimic din nimic, ci din Cuvantul Sau!
 Sfanta Scriptura e vie. Citeste din ea cu inima deschisa si vei vedea lumina ei. Nu doar vei simti, ci spiritul tau va fi umplut de o substanta divina. E Duhul lui Dumnezeu acela aduce pace, bucurie, cumpatare, speranta...
Ce speranta am cand citesc teoriile oamenilor? Vorbesc de stiinta, de infrangerea credintei. Oamenii ii urmeaza! Gata religia e distrusa! Putem sa ne facem de cap! Dincolo de materie nu mai e nimic! Ura! Nu exista supranatural! Omul e totul, masura valorii, a tuturor valorilor.
 Dimineata insa apare paradoxul! Omul fara Dumnezeu, care e convins ca nu exista supranatural cauta febril in ziare, la televizor, la radio sa isi auda horoscopul pe acea zi! Si cauta in functie de asa-zisele lui previziuni, sa isi duca ziua la bun sfarsit. Esti bolnav? Te duci la medic, sau daca nu merge tratamentul apelezi la vrajitori, vraci, vindecatori si cum se mai numesc toti acesti oameni care nu ar trebui sa aiba o astfel de ocupatie!
 De ce sa nu inceapa ziua oamenii cu cateva cuvinte din Biblie? Cu o rugaciune? Nu e mai bine sa stii ca ai in Cer un Tata care te pazeste, decat sa te incordezi ca sa implinesti un horoscop...Sa fi atent o zi intrega la spusele unui mincinos! Care te manipuleaza...Nu stiinta castiga teren in razboiul cu religia, ci ocultul.
 Isus este Fiul lui Dumnezeu trimis ca prin jertfa Sa, sa existe un transfer extraordinar: noi ii transferam pacatele noastre, iar El ne transfera din viata Sa! Noi murim fata de aceasta lume ticaloasa si primi viata pentru o lume curata, fara rau. Dragostea lui Isus i-a adus moarte, dar moartea Sa ne-a adus viata. Putem trai cu El, si ca El, daca dorim. Nu vom primi pace ori dragoste cum o are lumea. Lumea nu o are pentru ca nu o cauta la Dumnezeu, ci in ea insasi. Nu are raspunsuri , dar si le fabrica! daca spui ca ai aflat si altceva esti etichetat ca nebun. Caci ea  pune un lant al fricii peste orice om, care isi iubeste imaginea sa mai mult decat Adevarul. Crucea este o nebunie pentru lume, asa cum probabil viata este o nebunie pentru moarte. Sunt doua lucruri diferite. Nu-mi pasa daca oamenii cred ca sunt nebun. Cu toate acestea ma lovesc cu pumni, uneori, pentru ca le stric ideile, le spun de Isus. Daca nebunia mea e atat de mare de ce nu rad? De ce mai degraba aduc furie, decat amuzament? Pentru ca ce spun eu nu e amuzant pentru firea umana! Cuvintele lui Isus aduc o stare neplacuta inimii reci, pentru ca El condamna raul din ea. Oamenii pleaca cat mai departe de Dumnezeu, pentru ca nu vor sa isi schimbe viata si inima. Apoi cand au satisfactia ca sunt departe, sau cel putin asa cred ei, gasesc ca Biblia e o nebunie si o judeca. Ii gasesc pe toti care au blamat-o de-a lungul timpului si se hranesc cu ideele lor. Ah, ce bine e sa fii ateu! Nu sta nimeni invizibil sa vada toata rautatea din fiinta ta, toate pacatele urate pe care pana si justitia omeneasca le condamna! Asta da fericire! Dar e fericire? Eu unul l-am preferat in copilaria mea pe tatal meu, sa stiu ca imi corecteaza greselile, dar ma protejeaza, inclusiv de imaturitatea mea, decat perioada adolescentei, cand devenisem orfan de parinti si faceam toate relele. Furam, minteam, ajunsesem sa ii talharesc pe cei batrani sau pe copii din cartier pentru ca nu se puteau opune! Este asta corect? Ateul se bucura si zice ca da! Mai bine fara Dumnezeu! Ce lipsiti de intelepciune sunt! Prefer un Tata in cer care sa ma pedepseasca, decat sa traiesc in voia firii mele si care sa imi aduca nenorociri!
  Esti fericit, Jan? Stiu ca nu esti. Nu esti  pentru ca nu ai bani sau faima, ci pentru ca nu il ai pe Isus Christos! Iar nefericirea noastra e rusinoasa! Asa ca o poleim, o reinventam, o facem sa arate ca o reclama. Stralucire, iar in spate dezastru. Un produs de slaba calitate. Isus vrea sa ne dea bucurie, pace, iubire. Atat apa vie ar curge din fiintele noastre daca l-am lasa...
 -Biserica pare infranta, domnule Zvoba! spuse Jan, cu o usoara doaza de rautate care il surprinse, dar nu si pe batran.
 -Care biserica? Cea adevarata nu va fi infranta niciodata! Faptul ca bisericile moarte se descompun, nu e o problema care sa ma afecteze. Atat timp cat va mai exista un credincios in inima caruia Duhul lui Dumnezeu arde, inseamna ca Biserica inca exista. Daca te referi la numarul de persoane ce spun ca cred in ceva, dar nu prea se vede, numarul lor scade e drept...Dar e finalul! Isus a prevestit ca oamenii se vor lepada de credinta aceea seaca pe care o au. Nimeni in care arde o adevarata credinta nu se leapada de ea. Nimeni nu-l paraseste pe Isus daca iL are in inima sa...Nu! Ne parasim poate ideea de Dumnezeu, nu pe Dumnezeu. Ideea care ne-a facut sa umblam ani de zile la biserica, sa traim ceva acolo. Dar niciodata nu am fost altceva decat ramuriile uscate ale ideilor despre Dumnezeu. Omul care este altoit in Dumnezeu, nu se va rupe de Cel care la altoit in Sine. Daca e ceva uscat, undeva, poti fi sigur ca acolo nu a curs apa vie din Dumnezeu. Cei care sunt morti spiritual pot fi la carciuma sau la biserica, pentru ca nu conteaza. Tot la fel de intens traiesc viata spirituala! Adica nu o traiesc!
 Iar daca in inima e doar asa o dragoste caldicica, aceasta se va stinge, tulburata de prea mult rau si ura ce e in jurul sau. Dar cine va rabda pana la sfarsit va fi mantuit. Exista un final...Nu toata omenirea va merge in Paradis, ci acei care au impletit credinta si iubirea cu rabdarea lor. Asta inseamna sfintenie! Asta inseamna curaj! Sa nu te dai batut orice va veni asupra acestei lumi. Sa ai la fel de multa rabdare si credinta si cand e soare si cand e furtuna. Suntem testati pentru ca sa ne vedem slabiciunile. Si sa cerem intarire in acele puncte in care nu reusim sa biruim. Isus e Viu si aduce izbavire. Nu vorbim de un personaj de roman, care a trait acum 2000 de ani, ci de aceea Persoana care este mai reala in lume decat noi doi... Sau decat Europa la un loc. Ca nu avem credinta, nu e vina Lui. E vina noastra ca nu ne lasam prelucrati. In Cartea profetului Isaia la capitolul 35 in versetul 7 spune: Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă: niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi; cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească.  Impresionant! Cei care sunt fara minte, nu vor rataci. E ceea ce noi ne straduim mereu: cumva sa luptam si sa biruim, cumva noi sa ne programam fiecare pas...Dar Biblia ne spune ca cei ce au probleme mentale nu vor rataci. Stii care e adevarul? Nu il lasam pe Dumnezeu sa faca ce El isi propune. Planificam planificari si programe, iar totul devine un cosmar si un stres, iar apoi un esec. Mai bine sa fim un pic fara minte, caci Dumnezeu nu ne lasa sa ratacim, decat in fiecare zi sa avem planurile noastre in fata ochilor si sa ne taram ca sa le facem.
 De ce ai venit tu azi aici? Pentru ca Dumnezeu a lucrat, nu-i asa? De ce oamenii devin crestini? Pentru ca s-au straduit? Nu! Pentru ca au fost atrasi, dusi de Dumnezeu in acel punct al prabusiri interioare unde te caiesti, te smeresti, te intorci la Dumnezeu! Viata credinciosului e la fel, sau ar trebui sa fie la fel: sa ne lasam atrasi de Tatal in lucrarea Sa!
Jan incepea sa inteleaga!
- Nu e lucrarea mea! E a Duhului! Daca mereu ne vom razvrati, gandind altceva ce ni se pare mai bun, nu vom obtine nimic. Isus a murit pentru noi ca sa ne faca ai Sai, nu sa ne duca intr-un club. Biserica e vie, daca organele ei sunt vii. Lucrarea din ea difera, organele nu fac acelasi lucru: chiar degetele de la maini si de la picioare au actiuni diferite.Cele de la mana ating si apuca obiectele, cele de la picioare au rol major in echilibrul trupului. Toti suntem importanti in Trupul Lui Christos. La fel de importanti!
 - Nu pot, Jan, sa te conving de ce traiesc eu. Dar te asigur ce e real. Ucenici au fost aproape toti executati pentru convingerile lor! Daca erau minciuni crezi ca ar fi rabdat! Pentru ce? Nu au deveni prim-ministri sau regi. Au ramas saraci, prigoniti, suferind ura acestei lumii...Pentru ce? Pentru ce daca nu pentru Adevar? A rabdat cineva pentru o minciuna? In ziua de azi oameni nu mai vor sa rabde pentru adevar, daramite pentru o minciuna...
  Se facuse ora 12 cand vizitele se incheiau. Jan era obosit! Trebuia sa prelucreze destul de mult din ceea ce batranul Zvoba ii spusese.
 -Vino si maine, Jan! Si daca ceva din ce ti-am spus te-a miscat, roaga-te! Povesteste-i lui Isus cum mi-ai povesti mie! Spune-i ce crezi! Fa-i reprosuri! Cearta-te cu El! Dar cauta sa gandesti si ce crede El despre tine! Pune-te in locul Sau! Cere-i sa te faca sa simti cu adevarat totul! Incearca sa simti ca tu esti gata sa mori pentru un om, iar acela te uraste! Nu e dureros? Vino si maine!

Partea XIII

 Zilele treceau linistite. Jan il vizita pe batran la spital zilnic. Isi cumparase o Biblie si citeau cate putin impreuna. Acasa insa Jan citea ore intregi. Nu era inca convins de toate cele pe care le primea in sufletul si mintea sa. Exista o puternica opozitie. Era o furie undeva in sinea sa, care ii spunea ca nu conteaza. Nu conta ce face pentru ca nimic nu va descoperi.
Se va autoinsela cum mereu s-a inselat atunci cand a crezut si a sperat in ceva. Dar atunci se insela scormonind  in suflet solutiile si retetele propriei sale fericiri. Acum o Fiinta numita Isus ii spunea altceva: ca el, Tomaso, era pierdut, ca raul din el nu ii va da pace, nu-i va da fericire! Nu exista bogatii care sa umple inima omului si sa ii aduca multumire! Jan era un fiu risipitor, care fara tatal sau era infometat mereu, in zdrente, ca nimic, doar durerea ii era partea...pana cand nu va intelege si va avea curajul sa isi paraseasca mandria si nebunia.
  Era tot mai tulburat. Din pacate trebuia sa isi scurteze mereu vizitele la batranul Zvoba. Cu cateva minute de fiecare data, in ciuda protestelor batranului.
Lidia era mereu acolo. Vazand ce mult tinea acest om pe care ea il considera idolul ei la acest batran, facea totul ca sa aiba cea mai buna ingrijire. Dar stia din cele spuse de medici ca era un miracol ca Zvoba nu murise inca. Ceva il tinea inca in viata. Batranul se incapatana sa capituleze. Era oare din cauza lui Jan? Ce se intampla cand stateau atat de mult de vorba? De ce crisiparea aceea adusa probabil de nefericire se estompa pe fata scriitorului.
  Lidia dorea in aceasta dimineata sa il anunte pe Jan ca ajunge. Se opri in fata usii, care nu fusese inchisa. Jan uitase sa o inchida asa ca vru sa o impinga in laturi cand auzi glasul batranului spunand ceva. Curiozitatea o invinse. Tacu si asculta:
- Jan, ne-am aruncat telescoapele peste galaxii asteptand cumva un semn, al vreunei civilizatii din celalalt capat al Universului...Civilizatii care trebuiau sa fie marete, inteligente, dezvoltate. Cautam perfectiunea...in alte galaxii...ne recunoscand ca e o lupta ce e pierduta. Dorim mereu ca undeva cineva limitat precum noi, sa ne aduca printr-un miracol perfectiunea. Dar e doar tacere.
  Dar niciodata nu am privit printr-un telescop universul din sufletul nostru, asa trist si urat cum a devenit...Am fi putut vedea o urma a Creatorului nostru, am fi putut sa ii vedem maretia si perfectiunea. Am preferat sa cheltuim miliarde de dolari, decat sa fim sinceri cu noi insine si sa ascultam celalalt univers macar cateva minute...
  Lidiei care ascultat mirata credea ca cei doi discuta filosofie. I se parea interesant. Mai asculta cateva clipe.
- Cei care trebuiau sa ne vorbeasca despre maretia Universului au obosit au inceput sa ne vorbeasca despre Dumnezeu si filosofie. Aproape socant! Si ne-au spus ca Dumnezeu nu exista! Apoi ca filosofia a dat gres pentru ca nu raspunde intrebarilor esentiale puse de om. Cat de amare trebuie sa fi fost aceste constatari! Sa fi ajuns astrofizica noua religie sau noua filosofie? Dar daca exponenti unei stiinte de conexiune maxima intre om si univers, ajung sa discute religie si filosofie in cadrul dezbaterilor clor, ceva se petrece. Ceva rau! Nu mai sunt aduse in fata colegiilor lor, in fata omului obisnuit, dar iubitor de stiinta, noi teori bazate pe fizica, , pe calculele unor matematici superioare, ci ni se spune ca Dumnezeu nu exista. Nu pentru ca ar fi vreo dovada...Apoi ni se adauga ca filosofia a esuat...Nu vezi, Jan nebunia! NEBUNIA!!! E ceva mai inspaimantator decat ar fi la un moment dat vestea ca la CERN in Elvetia s-ar fi format o minuscula gaura neagra, care in final ne-ar putea distruge pe toti.
 A inceput matematica sa calculeze filosofia? Daca nu, atunci ce se intampla? Cum se poate ajunge la o absurditate atat de mare? In loc sa vedem de ce nu gasim vreun semnal al unor fiinte ce locuiesc undeva departe de planeta noastra ne repezim sa il rapunem pe Dumnezeu. Apoi filosofia. Apoi vine randul sa mortii! Ea e finalul! Cine crede altceva crede povesti de bune de spus copiilor de trei ani!...Ca sa ii bucuram sau sa-i speriem...Totul in functie de ceea ce dorim noi ca parinti la un moment dat. Aruncam toate religiile, credintele si filosofia omului la cosul de gunoi al umanitatii si spunem: "Atat! Nu mai e nimic!" Neintelegand  ca acel "nimic" e o noua filosofie, o noua religie pentru cineva care va veni si va stii cum sa dea o noua imagine. Omul care devine Dumnezeu prin el insusi. Isus a devenit din Dumnezeu om, prin Duhul Sfant! A implinit Legea, a construit adevarul. Acel Anti Crist va putea birui pentru ca va fi distrus tot din constiinta umanitatii. Va avea succes pentru ca nu va mai exista religia unui Dumnezeu bun care a creat totul. Filosofia va fi distrusa...El insa va veni cu raspunsuri! Atentie! Cu raspunsuri reale! Nu zic adevarate! Ci raspunsuri care vor da sens mintii umane! De aceea va fi urmat! Va aduce religie celor dornici de spiritual si o filosofie noua celor care nu aveau raspuns, celor care credeau ca stiinta va raspunde intr-o zi la toate!
  Jan eu nu voi mai trai. Dar in lume se construieste ceva ce va distruge omenirea asa cum o cunoasteam azi, cu bunele si relele ei. Nu te lasa! Crede in Isus! Foloseste credinta asta ca far pe carare! Vei vedea prin ea mai clar decat cu ochii de carne. Vei vedeam cum toate cutremurele fara precedent, catastrofele nucleare, criza mondiala, foametea, revoltele, conducatorii care nu mai apartin popoarelor si nu mai lupta pentru binele lor, isi dau mana pentru a ingenunchia Omenirea! E atata tulburare si framantare! Pasim intr-o era noua! Dar nu e o era a iubirii, ci a urii. O era in care credinta si dragostea vor fi vanate prin orice mijloc! Exista un rau extrem pe care il aduce omul. Dar intreaba-te unde e binele extrem...Nu exista alb fara negru, lumina fara intuneric, adevar fara minciuna. Crede in Isus! El are binele extrem in sine. Stai cu inima legata de Fiinta Sa! Nu ceda!
 Batranul era sfarsit. Lidia intra si il ruga pe Jan sa il lase pe batran sa se odihneasca! Era insa tulburata de ce auzise...Pe vremuri cand era copil se considerase credincioasa...Dar nu mai intrase intr-o biserica de ani de zile... Credea! Adica credea ca crede! De aceea nu era sigura de nimic. Nu era sceptica. Era doar plina de prejudecati si de judecati. Isi demonstra ca e mai buna decat crestinii care intru in biserici prin evidentierea greselilor lor. Nu avea nici incredere in preoti sau pastori. Era convinsa ca nu isi faceau treba la fel de corect, precum ea. Ea avea grija de bolnavi si iubea sa le aduca un zambet pe buze. Era pentru ei un inger!
 Cand citea despre preoti care isi bateau joc de tot ce era sfant, simtea o furie amara. Considera ca toti erau niste nelegiuiti care doreau sa se imbogateasca pe spatele enoriasilor. Le ura religia! Ea avea o religie a ei. Un Dumnezeu care nu avea nici o legatura cu Biserica catolica sau protestanta. Un Dumnezeu care isi faurise templu in inima ei plina de daruire pentru ceu suferinzi!
 Dar azi vorbele batranului muribund ii spusese ceva...Despre un Isus ce iubeste, un Bine extrem, dincolo de om. "Si dincolo de preoti sau pastori! De ce nu pot fi niste sfinti? Uite cum era Maica Tereza?" rosti ea cu naduf crezand ca e singura in birou, aranjand niste fise.
- Intradevar a fost unica, auzi o voce in spatele ei, in pragul usii.
Se intoarse suparata vrand sa ii dea o replica acida celui cei tulburase ideile si care nu o facuse atenta ca e acolo. Se opri inrosindu-se ca o liceeana. Jan o privea zambind. Era atat de frumos! "Of! Nu trebuie sa ma gandesc le el! E un mare scriitor, iar eu o biata asistenta! Nici nu prea ma baga in seama! E mereu ocupat cu unchiul sau sau ce o fi Zvoba!" Era atat de agitata. Mana batea un tam-tam pe niste fisele unor pacienti. Se legana usor . Nu era Lidia! Parea ca fiinta ei nu mai asculta de mintea ei! Jan observa si ii zambi din nou. Ea se scufunda in ochii lui albastri ca de cer! Lasa privirea in jos, timida!
- Va pot ajuta cu ceva, domnule Tomaso?
- Am o problema, domnisoara Wals!
"Mi-a retinut numele!" gandi fericita. El spuse ceva...Dar nu mai conta. Isi ridica privirea si il privi cu recunostinta zambindu-i. Redeveni serioasa. "O sa creada ca sunt o gasculita!"
-Doar daca se poate...mai adauga Jan.
-Sigur! ii scapa Lidiei. "Doamne!"se sperie asistenta. "Ce mi-a cerut? Si eu am zis ca se poate?" Rusinata intreba la cacialma:
- Cand?
- Chiar acum, daca se poate!
Se hotara sa joace la fel, poate cumva iesea bine, pana la urma. De ce era atat de mandra in preajma lui? Doar nu era mandra...Si daca a zis ceva indecent? De maine isi interzisese sa ii mai pese de el. Doar azi...Inca un pic... Maine gata! Va redeveni micuta ingereasa - cum o numise un pacient intr-un mod stupid si amuzant in acelasi timp.
 -Acum nu se poate! zise ea stapanindu-se aproape perfect, cu o voce ce se dorea autoritara.
-Orice zi conteaza! zise cu gravitate Tomaso. Trebuia sa ma ocup de acum cateva zile. Poate muri...
- Jan Zvoba? intreba ea nedumerita. Imi pare rau, dar cred ca e mare lucru ca a apucat unchiul dumneavoastra ziua asta...
- Poftim? zise Jan cu duritate. Domnisoara Wals? Puteti fi atenta un minut la ce va cere cineva sau sa chem pe altcineva? Poate sunteti cumva prea ocupata sa va bataiti!
 Jan era furios pe ea. In clipa urmatoare isi dadu seama ca e nedrept. Stia ca Lidia era o asistenta deosebita. Zvoba o lauda mereu. Nu stia de ce reactionase asa. Era un nenorocit!
 Lidia primi lovitura din plin. Nu spuse nimic. Era palida ca o coala de hartie. Stia ca meritase. Ce dorea? Era atat de neinspirata. O visatoare. Cu greu il ruga pe Jan sa ii spuna ce doreste. Vocea ei calda devenise rece, de gheata. Se ura pe sine. Jan dorea fisa unui copil bolnav de leucemie. Ca prin vis il refuza de data asta. El ridica din umeri putin suparat pe ea. Dar furios pe sine insusi. Era atat de slobod la gura! Era atat de stresat, chiar daca nu mai simtea acel gust amar al vietii.... Helen depusese actele de divort. Diseara le va semna...Nu era in apele lui. Ar fi vrut sa isi ceara scuze. Lidia ii intoarse spatele. Conversatia aceea urata se terminase. Isis si se indrepta spre biroul directorului pe care il cunostea. Erau un fel de amici. acesta ii va da fisa. Furios se intreba de ce ii ceruse Lidiei. Doar ca sa o vada inca o data....Gandul parea absurd. Dar probabil ca era adevarat. Si uite ce iesise. Lidia il va ura pe veci., la cat a fost de magar! Ce era cu el?
 Tura Lidiei se termina intr-o ora. Pleca acasa mergand fara sa simta si sa gandeasca ceva. Imbracata se arunca pe pat. Micutul apartament parea ostil. Viata era atat de trista. Nemernicul ala o jignise atat de tare! Pentru o clipa de neatentie. Pentru  ca ii privise ochii lui fermecatori! Asta era! un nemernic cu ochii atat de frumosi! Nu voia sa-l mai vada niciodata! O sa ii arunce toate cartile! Toate! Lua furioasa un sac de nylon. Lua pe rand cartile si le arunca. Dintr-una Jan ii zambea. Incerca sa o arunce...Era un roman de dragoste minunat! De ce acolo putea fi atat de profund, de tandru, de minunat, iar in realitate atat de crud? Cine se credea el? Cu ce era mai presus de ea ca sa o jigneasca si sa ii franga inima? Si ea, nu numai el, crea atata frumusete! Stia sa ii faca pe bolnavi sa se simta bine! Habar nu avea el ce zana putea fi. Sa fi acolo in contact cu bolnavul, acesta sa planga, sa-l doara, sa iti povesteasca viata sa...Aceea era realitatea! Nu doar sa stai la un birou si sa scrii carti fara sa stii cata suferinta exista si cata frumusete poate aduce o inima plina de iubire in suferinta. Jan era un badaran nestiutor. Degeaba ii spunea unchiul lui Zvoba de Dumnezeu lui Jan... Pe cat de minunat era batranul acela atat de curajos, care avea puterea interioara de a aduce lumina in fiecare dimineata in inima ei si a celorlalte asistente, acest om care era aproape mort, isi invingea boala, aducand ceva mistic in fiinta lor ceva atat de frumos...Jan era un nepot rau. De aceea il roaga zilnic pe Jan, probabil, sa il iubeasca pe Isus.  Jan nu poate iubi! Poate de aceea mergea la unchiul sau atat de des. Caci cine merge zilnic la o ruda? Erau acolo oameni care mureau dupa luni de zile chinuiti de boala, dar mai ales de singuratate, cu o familie care nu-i vizita aproape niciodata. Acei oameni mureau de tristete in primul rand...Dar Jan venea zilnic! Nu putea fi atat de rau...Sigur il iubea pe batran. Lidia surase usor. Se incrunta iar suparata. Nu! Nu o sa se lase iar pacalita! Era un prefacut. Punct.
 Lidia lua cartea. Dar in loc sa o arunce in sac se pomeni ca o deschide si incepe sa citeasca. Era o carte minunata. Cum pot unii scrie atat de frumos? Cum pot crea din cuvinte simfonii, iar ei sa fie niste ticalosi?
 Lidia insa uita sa isi mai puna intrebari. Ceva din sufletul lui Jan se dezvaluia pe paginile acelei carti...Ceva atat de frumos!

Partea XIV

- Ce cauti? Ce doresti? Ai cautat pana la 45 de ani si ce ai gasit? Ai devenit nefericit cautand de unul singur...Sperand si privind la o iluzie...Atata cautare pentru ce? Pentru amar!...

Omul cauta! E in natura sa sa nu se multumeasca nicicand. Dar e diferit atunci cand cauti cu o inima smerita pe Dumnezeu. Atunci iL poti afla! Omul care cauta pentru propria sa marire  e dezamagit! Omul care cauta in micsorarea sa ca fiinta , dar in marirea lui Dumnezeu, gaseste si e inaltat! El se bucura! Nici o inima care nu e smerita cand cauta, nu va primi! Dumnezeu e impotriva celor mandri. Atatia au esuat, dar au dat vina pe Dumnezu care se ascunde de ei! Domnul e aproape de cei smeriti si zdrobiti in spirit! Ei il gasesc! Cei care il cauta pentru divertisment, nu vor gasi nimic. Nebunul zice ca nu e Dumnezeu. Nebunul e nebun inainte de a deveni ateu. Inainte de a zice ceva referitor la Dumnezeu! Caci cautarea, fara a dori sa fi o viata la dispozitia lui Dumnezeu, e pierdere de timp. Nu va gasi decat vidul rece! 
 - Ai devenit mistic? zambi Jan.
 - Mistic? Poate...Dar tu ce esti? Ce cauti....Gresesc! Cum cauti? Stii ce inseamna Jan smerenia? Sa renunti! Sa renunti la tine insuti! Sa nu mai fi tu insuti! Ne gandim ca asta e amar... Dar daca asta inseamna sa renunti la amarul din tine?  Sa renunti la amar, nu la dulce? Sa renunti la viata de infrant! Si sa speri in Christos! Sa renunti la deprimare, la ganduriile negre, asa cum renunti la cele mai urate pacate. Caci a te smeri nu inseamna atat sa te rupi de pacat, cat sa te rupi de tot ce esti tu. Oameni cred ca asta inseamna sa nu mai ai parte de tot ce le-a facut placere pana atunci....Dar daca inseamna si de tot ce i-a distrus, tot ce i-a chinuit...tot ce au crezut ca le aduce un soi de izbavire printr-o suferinta inutila. Sabia diavolului are doua taisuri: va incerca mandria sau va incerca umilirea. Le va alterna in mod formidabil, ca un spadasin de cea mai inalta clasa! Cum pot sa rezisti? Fiind tu insuti in Christos! La picioarele lui Isus! Acolo omul e el insusi! Acolo cineva devine om! In ascultare! Fara framantarea zilei si a vietii! Fara macar sa trebuiasca sa te intrebi daca Isus are pegatita de noi masa cea mai buna, fata de masa cea mai curata, mancarea cea mai buna... Cel mai rau e sa fi atat de aproape de un tablou si sa privesti doar la un detaliu, pierzand din vedere imaginea de ansamblu...
 Dumnezeu are o economie si o matematica total lipsita de logica in viziunea umana. Un om pierde o oaie si lasa 99 de oi slobode, cu riscul de a se pierde toate pentru a gasi una singura! Un om are un economist care neatent, probabil, nu ii mai aduce profit. Vrea sa-l indeparteze din slujba si ii da termen sa isi puna contabilitatea la punct. acesta dintr-un om neatent se transforma intr-un om care pentru binele sau isi fraudeaza stapanul.
 Un om are doi fii. Unul ii toaca averea si cand se intoarce e primit in bucurie, e imbracat, e incaltat si redevine fiul tatalui sau. Fratele sau ramane la usa furios. Nimeni nu se bucura nicicand de reintoarcerea sa.
 E o nebunie! Dar nu intelegem ca Tatal vrea bucurie si schimbare pentru toti! Fiul risipitor s-a smerit! Fiul cel mare si-a etalat marile realizari: ca asculta mereu, ca el e altfel decat fratele sau...ca el nu primeste macar un ied...Ca el asculta mereu, mai putin cu cateva clipe inainte cand Tatal il ruga sa intre si el nu voia...Ca, de fapt, Tatal e nedrept... Asta nu e smerenie! E ipocrizie! E rautate ascunsa....amar si pelin...cum zicea un poet!
 Dar stii ce e interesant? A doua zi! Cand tatal se decide sa ii puna intrebari incomode fiului risipitor!
 - Mai e si a doua zi? intreba Jan nedumerit.
 - Pai nu e? Ziua in care anumite probleme se vor rezolva in favoarea fratelui nerisipitor!
 - Inca nu am ajuns acolo! zise Jan un pic rusinat.
 - Exact! zise batranul. Nu este a doua zi. Te smeresti si intri in casa Tatalui sau nu intri niciodata! Nu exista maine! Totul e ciudat! Dar atat de minunat! El iese dupa fiecare din fii sai! Dar nu o sa stea o vesnicie ca sa ii roage sa intre in Casa! Decizia e lor!Smerenia te duce in Casa lui Dumnezeu! Mandria te tine la porti!
 Cand cauti cauta in smerenie...Orice altceva esueaza! Mandria indiferent cum s-ar numi nu il va gasi pe Christos! Isus nu e un trofeu pe care sa-L pui intr-o vitrina, ci e Dumnezeu care vrea sa iti schimbe viata si sa il urmezi. Cauta in smerenie!...

Partea XV

Jan strangea la piept doua lucruri: o scrisoare si o Biblie. Statea pe un scaun privind patul gol unde prietenul sau statuse timp de doua luni... Ce ii ramase de la acesta era atat de putin...Dar cand deschideai cele doua lucruri si citeai in ele puteai realiza cata bogatie poate avea Cartea si scrisoarea.

 Durerea il inabusea pe Jan! Ar fi vrut sa se certe cu Dumnezeul lui Zvoba, dar se simtea rapus. Se simtea atat de ingrozitor de singur, incat se simtea cum parca si trupul sau fugea de el. Ar fi vrut sa zica ceva cand o lacrima se scurse pe obrazul sau de cremene. Dar in loc sa zica ceva urat, ceva care sa isi arate furia pentru nedreptatea de a fi murit un om bun spuse ca si cum ceva plezni in inima sa ceva ce a fost prea mult sub presiune:
 - Of, Isuse! Vrea si eu sa fiu al Tau precum a fost acest sfant al tau!
Poate undeva dincolo de Univers se petrecea ceva minunat. Jan era prea indurerat pentru a se intreba ce...Dar simti ca nu mai era singur. Simti ca povara aceea grea a disperarii si singuratatii se topeste. Jan nu era un tip care sa creada in autosugestii ieftine. Ceea ce simtea era real. Intelesese ca nu crezuse o minciuna. Era real! Isus era adevarat! Ce daca nu era crezut de marea masa a oamenilor?
 Se simti mai putin indurerat de moartea batranului. Bietul Zvoba statuse o saptamana in coma timp in care nu mai putuse sa dialogheze...Era tot mai putin coerent chiar si inainte de a intra in cama din cauza morfinei. Uneori nu stia cine era Jan! Dar Stapanul sau lucrase! Zvoba murise linistit! Era fericit pentru Jan ! Era ultimul sau rod. De fapt mai avea un rod. Pe Loos... Si nici macar nu stia...
 Loos nu stia daca sa fie fericit sau ingrozit! Era convins ca Dumnezeu facuse o minune...Dar de ce acum? De ce? De ce traia o nebunie! Se afla de o luna in Elvetia impreuna cu sotia sa. Fiul sau, micul Peter, era tratat la o clinica specializata pentru tratamentul leucemiei cu celule stem.
 Intr-o zi un avocat le batuse la usa. Le spuse ca a primit ordin din partea unui client sa ii duca pe toti trei in Elvetia. Pentru ca sa fie tratat Peter a lor. A crezut ca e vreo gluma proasta. Dar avocatul nu parea un tip care sa se amuze. Degeaba l-a intrebat Loos cine era in spatele acestui dar divin! Avocatul sec ii spuse: " Dumnezeu!" Loos simtea ca se invarteste totul cu el. Era coplesit...Cazu in genunchi si ii multumi lui Isus! Mosul ala chiar credea in Cineva Viu! Loos intelegea ca Dumnezeu avusese un om prin care actionase, dar nu stia cine era acela. Nu erau prea multi cei care cunosteau de boala fiului sau. Vecini, cei cativa pe care ii cunostea mai bine aflasera. Dar erau prea saraci...Cine era acest om al lui Dumnezeu?...
 De o luna era aici vizitandu-si fiul zilnic. Si intrand tot zilnic in bisericile orasului si multumind in genunchi lui Isus, starnind mirarea preotilor si pastorilor din acel oras, ai caror enoriasi nu mai ingenunchiau, cel putin nu zilnic, si de aceea il considerau pe Loos un om ciudat. Dar poate ca minuniile ii fac pe oameni ciudati atunci cand le accepta.
 Medici erau optimisti. Peter raspundea la tratament. Dar doreau sa il tina acolo inca doua luni. Sperau sa il vindece. Banii acelui om misterios ajungeau, cu toate ca intr-o zi aparu avocatul lui Dumnezeu cu inca 100.000 de coroane. Pentru cheltuieli suplimentare, spuse el. Loos incerca din nou sa afle numele binefacatorului sau. "De la Dumnezeul Viu a lui Zvoba!" raspunse acesta. Loos fu atat de surprins, mai surprins decat prima data, incat fu sigur ca Insusi Dumnezeu ii trimitea banii.
 - Il stii pe batran? intreba timid Loos.
 - Am auzit de el. Era un soi de inger! ranji avocatul. Pacat! A murit acum o saptamana. Cancerul nu iarta! spuse avocatul fara sa-i pese Loos si de sotia lui care erau intr-o situatie asemanatoare.
Saluta si iesi. Loos era insa napadit de aceasta veste. Ii parea rau ca nu apucase sa isi ceara iertare de la Zvoba. De ce trebuise sa-l loveasca? Dar nu stia ca toate merg dupa un plan divin. Iar lovitura aceea a creat un rezultat prin care acum Dumnezeu isi turna din binecuvantarile sale. Jan nu stia asta! Loos nu stia asta!  Ba chiar nici Zvoba nu stia! Dar Dumnezeu stia. El nu-i lasa pe copii lui in incercari degeaba. Daca ei sunt biruitori, chiar daca nu stiu, aduc binecuvantare asupra altor oameni. Prin rabdare si sufletul sau plin de pace batranul adusese doua fiinte umane la Christos! Iar Peter era tratat din banii lui Jan. Fara acea lovitura, nimic nu s-ar fi intamplat. Peter ar fi murit. Loos ar fi ramas un om pierdut in carciuma lui Jared. Jan s-ar fi sinucis! Ar fi fost un subiect excelent pentru ziarele de scandal si pentru televiziunile care castigau bani din pacat, nefericire si moarte. Locuitorii Kronelandiei ar fi avut un subiect bun de distractie la talkshow-uri unde ar fi fost invitati tot soiul de cunoscuti si mai ales de necunoscuti ca sa isi dea cu parerea despre viata lui Jan si de ce s-a sinucis. Dar raspunsul e in fiecare om: pacatul! Raul in care nu nastem! Si care doar prin Christos poate fi abandonat! Nu e nevoie de talkshow-uri pentru asta! E nevoie doar de o clipa de sinceritate, care sa lumineze bezna din fiecare om!

Partea XVI

Jan citise scrisoarea lasata de batran de zeci de ori. Batranul il incuraja sa vada dincolo de viata aceasta plina de dezamagire, viata lui Dumnezeu. "...E greu sa crezi atunci cand nu stii. Nu te opri niciodata la perceperea vietii prin simturile tale. Nu invata doar din experientele altora. Nu te limita la cea ce cred unii ca stiu. Fii suficient de hotarat si cauta experienta care
vine de la Dumnezeu. Am umplut Terra cu carti despre propriu nostru esec, dar nu reusim sa credem si sa pasim dincolo de toate acestea si sa vedem ca prin ascultarea de Dumnezeu ajungem la o reala biruinta. Asupra fiintei noastre! Asupra esecului din noi...Dar uneori esecul pare atat de dulce...Pare un membru al familiei, mai rautacios, mai stresant, dar e al nostru si noi ai lui. Cata nedreptate ne facem noi insine! O omenire intreaga ne cheama inapoi cand vrem altceva. Ne va striga ca asa se traieste dintotdeauna...De ce sa schimbam acum ceva? Dar ciudat este ca atunci cand facem rau nu ne pasa de parerea cuiva. Dar cand vrem ceva bun ne intrebam mereu ce impact poate avea asupra altora. Ce vom pierde, ne intrebam mereu fiindu-ne teama ca binele facut, decizia corecta pe care o luam, va schimba modul nostru de viata, va schimba imaginea noastra din ochii altora. Si chiar daca imaginea e gresita, ne place. Suntem ipocriti! Suntem altceva in interiorul nostru...Dumnezeu vrea sa schimbe acel interior intunecat cu ceva luminos. Cu o imagine noua si adevarata. Ai sa il lasi ? Poti sa ai incredere in Isus Christos atat de mult incat sa il lasi sa schimbe inima ta?... Doar Isus bate la usa inimii tale! Talharii patrund fara sa ceara voie, fura ce e de pret si pleaca lasandu-te singur. Fiinta ta interioara ramane goala si singura. Isus insa bate! Daca ii deschizi, va intra va cina cu tine si iti va fi pe veci prieten, sfatuitor, frate. Nu vei mai fi singur. Chiar de vei fi parasit de toti oamenii, El nu te va lasa. Si chiar daca nu iti va promite doar zile senine, El va fi in casa inimii tale. In mainile lui este odihna. Exista pace, cand afara e razboi. Doar la El..."
 Impaturi scrisoarea si o puse in seif. Valora pentru el mai mult decat banii. O puse deasupra actelor de divort. Privi pentru o clipa hartiile galbui. Helen era libera. El era liber. Fusese si inainte liber. Atat cat cineva poate fi liber pe planeta asta.
                                                                  *****
 Lidia era trista. Venea la servici, dar acolo nu mai era batranul Zvoba si nici Jan. Nu putea sa-l uite. Citise in ziare de divortul lui. Era egoista: simtise o bucurie pe care ar fi vrut sa o inabuse. Dar inima are puterea de a nu se supune ratiunii. Apoi timp de cateva zile aparu vizitandu-si amicul, pe directorul spitalului. Se salutara rece de cateva ori.
 In dimineata aceasta dulce de aprilie, iarna parea invinsa. Verdele inlocuia albul si cenusiul. Se simtea mai bine. Era un efect miraculos al vietii vegetale care renastea. Ii trebuiau cateva semnaturi urgente pentru un transfer al unui bolnav din provincie la spitalul lor care era dotat mult mai bine. Lua dosarul albastru si urca scara pana la etajul doi. Acolo era biroul directorului. Secretara  zambindu-i ii facu semne sa intre:
 - E cu un prieten, dar mi-a spus ca pentru urgente e disponibil...
Lidia batu la usa. O voce vesela o pofti sa intre. In birou era directorul lor si...Jan.
- A! Lidia! Il cunosti pe marele nostru scriitor Jan Tomaso...zise directorul aratandu-l pe Jan.
- Da... spuse intimidata si suparata ca nu a stiu ca Jan era aici.
- Domnule Tomaso, frumoasa domnisoara de aici este Lidia Wals, cea mai desavarsita asistenta pe care Tosen a vazut-o vreodata.
Lidia se imbujora usor. Era tot mai suparata si incerca sa se retraga.
- Nu! Doream ca sa il ajuti pe Jan. Acum trei luni a platit 500.000 de coroane pentru un transfer de la spitalul nostru al unui pacient la o clinica elvetiana. In cateva zile micul pacientul va reveni in tara. Doctorii din Elvetia m-au asigurat ca a raspuns bine la tratament. Noi insa il vom monitoriza la intoarcere. Doresc ca tu sa te ocupi de aceasta. Impreuna cu doctorul Schneider. Si te rog sa il informezi pe distinsul nostru oaspete permanent de starea micului Peter. De fapt cred ca il cunosti. A fost intr-unul din saloanele de care raspunzi... Inca ceva, familia nu stie cine e cel ce a facut posibila aceasta actiune profund umana...Deci incearca sa faci in asa fel incat totul sa ramana confidential...
 Lidia inteleses tot. Datorita lui  Peter fusese transferat si probabil salvat. Acum ii era ciudata pe ea insusi. Si parca in inima ei ceva atat de dulce se reaprinse.
 Jan se ridica sa plece.
- Multumesc mult! spuse Jan dand mana cu directorul.
- Hei! Vreau si eu sa castig ceva... Un autograf pe urmatoarea ta carte!
- S-a facut. Numai sa ma apuc sa mai scriu...Deocamdata cred ca trebuie sa ma ocup de altele.
- Politica?...sopti misterios directorul.
Jan ii zambi:
- Cine stie?
 Se intoarse brusc spre Lidia:
- Pot sa va invit la o ceasca de cafea?
Amuzat si mirat directorul zise:
 - Da' chiar ca nu pierzi timpul!...
Timida ca o fetiscana Lidia raspunse afirmativ. De fapt ar fi vrut sa spuna ca nu. Pentru ce? Ce schimba o cafea? Sau cateva minute de politeturi ? Nimic! Era inca suparata...Dar se mintea pe sine insusi. Era suparata pe ea. Pentru ca era o visatoare. Pentru ca avea 32 de ani. Pentru ca barbatii care au curtat-o ii indisplaceau. Stiau tot despre tot felul de ciudati, care se defineau ca mari muzicieni si care erau in voga o zi, o luna poate, dupa care dispareau in anonimat, dar nu reuseau sa spuna o strofa dintr-o poezie. Orice poezie... Sau sa o invite la un concert de muzica simfonica. Ea ar fi fost in stare sa recite pagini intregi din cartile lui Jan. Dar prietenii avuti pana acum nici macar nu stiau ca el exista. Iar acum idolul ei o invita la o cafea? De fapt nu mai era idolul ei de cand o jignise...Sau mai era?

                                                                    ***
Poarta grea a manastirii se deschise cu un uruit trist. Automobilul lui Jan intra in manastire, in dimineata inorata. Cand opri si iesi din masina privi constructia trista, cenusie...De undeva se auzea un cor de voci feminine. Manastire Carmel era locul unde Anna dupa divortul ei dureros de Jan intrase ca simpla calugarita. Se dedicase mult slujirii. Dar dorea ceva mai mult. Sa il duca pe Christos si celor ce il cunosc putin sau deloc. Iar daca cuvintele erau putine, ea neavand mintea de plina de teologie crestina, dar avand inima plina de dragoste si intelegere fata de semenii ei mai putin norocosi, schimba incet, incet, sufletul unui sat din Bangladesh. Prima data cand ajunsese acolo avea ca ideal pe Maica Teresa. Apoi a inteles ca idealul unui crestin nu poate fi decat un singur Om: Isus Christos! Din dragostea Lui izvorase si dragostea Maicii Teresa si dragostea ei.
 E cea ce aflase acum de la maica stareta o batrana de vreo 70 de ani, care stea dreapta inaintea lui Jan cu un aer usor sfidator.
 -Si-a gasit liniste pe care dumneata, un om celebru i-ai refuzat-o. De atunci nu iti mai apartine. Ea a devenit mireasa a lui Christos. Dar ma indoiesc ca intelegi ce inseamna asta. In lumea voastra materiala nu mai e loc de iubire sau credinta... Iar pe Christos l-ati inlocuit cu ateismul vostru sec!
Jan pleca capul. Era adevarat, dar se schimbase mult.
 - Cred in Christos!...El mi-a schimbat viata ticaloasa si urata.
Batrana il privi cu un aer de neincredere:
 - Cred ca ai fi in stare sa spui orice...Adresa sorei Anna nu iti va fi dezvaluita niciodata de nimeni. Las-o asa! Nu mai poti da timpul inapoi. Sunt zece ani! E ciudat ca iti mai pasa...Unde ai fost pana acum?
 - In infernul acestei lumii...
 Tacura si fiecare inteleses ca discutia s-a terminat. Jan saluta si iesi afara din incaperea sobra, precum era stareta.Cand intra in automobil stia ca era un capitol inchis...Facuse odata o greseala enorma...Dar poate ca acolo unde era Anna era mai de folos decat aici. Decat sa se amageasca ca ceva s-ar putea din nou infiripa intre ei...Nu mai erau tineri. Iar drumurile lor se separasera in mod total. Sau poate ca nu. Amandoi slujeau lui Christos. Si asta ii unea mai mult decat orice. Mai mult decat orice in ultimii 10 ani.

Partea XVII

-   Nu te-am invitat aici degeaba, Jan! Ai avut timp sa reflectezi suficient. Vreau azi sa te inscrii in Partidul Popular, pentru ca in toamna sa participi la alegerile pentru Senat!
 Batranul Stark se foia pe un fotoliu cu trabucul in mana. Era convins ca chiar daca Jan nu mai era casatorit cu fiica sa va avea in cuvant de spus in continuare.
 - Crede-ti ca as putea face treaba buna in Senat, in noua mea calitate de crestin? intreba Jan facand pe naivul.
"Ce bate ăsta câmpii?" se întrebă Stark nedumerit. Ceilalţi din comitet nu înţeleseseră ce spusese Jan, de fapt. Se gandiră că vrea sa meargă pe o nuanţă crestină a campaniei. Excelentă idee. Tradiţională, conservatoare, simplă şi eficientă. Oamenii trebuiau să işi readucă aminte de rădăciniile creştine, de tradiţiile Kronelandiei de dinainte de ocupaţia sovietică. Se vede ca Jan e scriitor! Are imaginatie bogată. Are aceea esenţă de om politic! Comitetul era încantat. O idee excelentă la care nu se gandiseră care trebuia şi putea să aibă priză la public.
 Presedintele partidului care era prezent pentru a da greutate acestei intalniri ii raspunse:
- Jan văd ca inţelegi perfect cum se mişcă lucruriile. Sper sa nu ne dezamagesti. Ţărişoara asta are nevoie de oameni capabili ca tine...
Jan se intrebă dacă ar fi sărit de pe podul Malcovsky în iarna trecută şi mai ales în iarna sufletului său, ce s-ar fi întâmplat cu ţara asta. Căci cimitirele erau pline cu oameni de neînlocuit...Zâmbi în sinea sa şi spuse:
- În calitatea mea de creştin veţi vedea ca nu voi dezamăgi. Voi fi cu trup si suflet in lupta aceasta! Socrul meu si alti cativa buni prieteni mi-au deschis ochii...De aceea sunt gata acum sa acţionez în acest spirit!...Indiferent unde va duce calea aceasta!
 Comitetul nu sesiză nuanţa. Jan nu promisese că nu îi va dezamăgi pe ei, ci că nu va fi un creştin care să dezamăgească în propria lui credinţă. Scriitorul le pregătea o surpriză.
Preşedintele partidului râse încantat şi îi zise:
- Sper că nu imi citezi acum dintr-un manual de conştiinţă sovietică?
- Nu! Sunt absolut sincer in ceea ce va spun! E vorba doar de propria mea conştiinţă!
Jan semna adeziunea la Partidul Popular. Socrul său prea puţin încântat, plin de suspiciune ii spuse:
- Sper sa nu faci vreo greseala! Tara asta are nevoie de tine si are nevoie de noi. In special de noi! Noi suntem ceea ce are mai de pret ea. Noi suntem elita, crema. Ceilalti vin dupa noi. Artistii, oamenii de cultura, intelectualii. Şi undeva in urma departe marea masa a populatiei... Fara noi tara asta nu are directie. Fara cultura tara poate fi nestiutoare. E mai important sa stii unde mergi, decat sa stii totul despre drumul pe care il parcurgi, nu crezi?
 Era o amenintare. Johan Stark era tot ce era mai rau in lume. O combinatie demonica intre un politician corupt, un rechin al finantelor, un om fara suflet si poate chiar un criminal fara scrupule. Asta se vazu la scurt timp.
 Doua zile mai tarziu o stire atragea atentia tarii. Helen si Alben proaspat casatoriti fusesera impuscati intr-un hotel din Monte Carlo unde isi petreceau luna de miere. Alben murise pe loc. Helen era ranita usor, dar in stare de soc. Probabil fusese un jaf  destul de nereusit. Politia insa nu dadea de urma agresorului. Care se comportase in camera de hotel ca un biet amator, nereuşind să o ucidă şi pe Helen si plecand doar portofelul lui Alben grabit şi, aparent, speriat, dar foarte profesionist in modul în care reuşise să işi acopere urmele.
 Stark fu informat la o ora despre tragedia intamplata. Nu paruse impresionat. Iar a doua zi, dupa ce citi stirea in ziare se lasa pe spate tragand multumit din trabucul sau. "Uite cum destinul e de partea mea! Sa mai zici ca nu sunt iubit de Forta aceea Vie de care scriu ilustrii mei parapsihologi! E drept ca uneori trebuie sa ajuti un pic destinul, ca si el sa poata sa te ajute!" Incepu sa rada zgomotos, cu un ras harait de la prea mult tutun si coniac.
 Jan citi stirea cu o fata palida. Era ingrozitor ce se intamplase cu fosta sa sotie. Nu o iubea. Dar simtea ca dincolo de sentimentele sale umane era altceva care prin care o iubea, ceva din Dumnezeu. Isi propusese sa o viziteze pe Helen la spital cand se va intoarce in tara.
Lidia afla si ea de la colegele ei care erau la curent cu toate stiriile mondene. Spera sa-l vada pe Jan si sa ii fie alaturi. Era atat de indragostita de el. Isi aducea aminte de prima cafea pe care o bausera impreuna, dupa intalnirea din biroul directorului. Jan timid isi ceruse iertare. Ea suparata ii reprosase ca el ca fin psiholog ar fi trebuit sa inteleaga mai bine sufletul unei femei. El insa ii povesti ce traise. O pacalise! A fermecat-o cu o povestire de i se parea incredibila incat se lasase seara parca intr-o clipa. Dar nu era asa...Bausera trei cafele si mancasera doua prajituri fiecare. Parca era intalnirea a doi liceeni. Insa era atata de mult farmec, tristete, poezie in tot ce spunea Jan. O conduse in automobilul sau pana acasa. Nu ar fi vrut sa vada ca statea intr-o casa saraca...Dar Jan nu era deranjat. In unele clipe era parca atat de departe, intr-o alta lume...
 S-au intalnit din nou, la o cafea, a doua zi. Ea il tinea la curent cu progresele lui Peter, cel putin acesta era pretextul....Apoi zilele au trecut si nici unul dintre ei nu isi puteau inchipui sa nu se vada si sa nu bea o cafea. Cafeaua devenise simbolul afectiunii lor.
 Jan ii povestise viata...Tot ce traise. Cum un batran cu o Carte a putut sa-i arate o alta lume, un Om care iubise atat de mult omenirea incat se sacrificase pentru ea. Lidia nu stia ce sa creada. Nu putea sa accepte ca Dumnezeu ar dori sa patrunda atat de mult in inima ei, in trairile ei, in sentimentele ei. Ce Dumnezeu atat de mare s-ar ocupa cu o fiinta atat de mica si neinsemnata ca ea? Poate ca Isus murise la Golgota...Nu era suficient? Nu era o dovada de imensa dragoste? Lidia nu putea crede ca misiunea de dragoste a lui Dumnezeu continua. Nu se oprise la Cruce, ci prin Sfantul Spirit dorea sa se contopeasca cu inima fiecarui om care crede in El! I se parea exagerat de mult. Pentru Dumnezeu insa era ceea ce stia sa faca si sa fie. Adica dragoste! Nu era mult...Era El insusi!
 Scriitorul insa isi facu o regula de a merge la o biserica in fiecare duminica. Dorea sa invete mai mult despre Dumnezeu si despre jertfa Fiului Sau. I se pare atat de fascinant, de minunat, de coplesitor. Scrisese mult. Dar un roman in care un tata sa isi dea fiul sau preiubit la moarte, pentru altii, pentru niste oamenii rai, nu i-ar fi trecut prin minte niciodata. Invatati cu propria noastra rautate si cinism nu putem gandi ca asa ceva se poate...Legea talionului era ceea ce credem si ne calauzise mereu. Si asta credeam ca e viata noastra.
 Pastorul era binevoitor cu Jan. Si Jan il simpatiza pe pastor, dar in sinea lui ii lipsea Zvoba. El traise si vorbisea altfel. Din inima, din incercarile vietii lui. Din aceea contopire a vietii lui cu Cuvantul Viu. Cum ii povestise batranul de un razboinic viteaz al regelui David, care luptandt cu filistenii la final mana sa a ramas lipita pe arma sa, se contopise de sabie. Pastorul nu prea facea asa ceva. Multe din ce spunea erau la nivel mental si asta se simtea... Dar Jan intelegea ca nu era vina pastorului, ci poate ca acest om nu traise si nu vazuse ce poate face Dumnezeu...Cati crestini si-ar duce lupta intr-o carciuma? Cati ar participa ca Isus la ospaturi unde se  bea si se mananca, doar pentru al propovadui pe Christos? Cei mai multi isi duceau lupta intre zidurile unei biserici si atat. Pana si Anna, fosta sa sotie, iesise din manastirea unde primise alinare, pentru a duce alinarea din fiinta ei inimilor din satul acela pierdut in inima Bangladeshului.
 Zvoba fusese el insusi, nici mai mult nici mai putin. Si asa murise...Dar nu cum descriu atatea povestiri crestine, mai mult sau mai putin adevarate, sfarsitul unor sfinti crestini, cu aceea fericire pe chip...Zvoba murise cu o umbra de tristete. Ar fi vrut sa mai lupte pentru Jan, sa se mai roage, sa-i mai vorbeasca...Era ultimul sau rod si asta i se parea o sarcina grea si minunata in acelasi timp.
 Jan devenise crestin. Mergea pe o Cale grea, presarata de spini. Dar era singura cale dreapta. Era singura care ducea la Adevar! Zvoba nu putea sa schimbe o inima, dar Isus putea...De aceea batranul nu ar fi trebuit sa se teama. Fusese singura slabiciune a batranului...

Partea XVIII

Jan astepta in biserica sa incepa slujba de dimineata. In drepta sa statea Lidia. Lidia nu era sigura daca era locul ei aici. Nu iubea bisericile si pastorii fatarnici care le conduceau, dar nu dorea sa il refuze pe Jan. Ar fi facut orice pentru el. Era atat de dedicat acestei credinte. "Fara ea as fi acum cadavru in apa Tosenului...Si cu sufletul in iad!', ii spusese Jan intr-o zi. Lidia se infiora. Ce gand groaznic!

 In stanga sa erau trei locuri libere. Biserica nu era plina. Ceasul se misca greu catre ora 10. Inca mai intrau credinciosi, pasind in tacere catre bancile in care stateau de obicei. Jan statea, de regula, la mijloc bisericii. Nici prea aproape, nici prea departe de altar. Incerca pentru o clipa sa si-l inchipuie pe Zvoba pastor aici, predicand de la amvon. Zambi trist. Zvoba nu se potrivea aici. Se potrivea in mijlocul framantarii din aceasta viata, nu in biserica linistita si atipita... Era mai potrivit acolo, in mijlocul urletelor betivilor care se mai luau din cand in cand la harta, dupa ce alcoolul le lua mintiile, rostind o rugaciune...Ciudat! Era intr-un loc unde aproape nimeni nu il baga in seama, dar avand atatea comori de spus, mai mult decat vor avea poate toti pastorii si preotii acestui oras de spus vreodata.
 "Doar in smerenie se poate auzi glasul lui Isus! La picioarele sale. Daca exista crestini care nu mai aud e pentru ca inima lor nu mai sta la picioarele lui Isus, iar dincolo de Cuvantul lui Isus e doar vorba omului...sau mai bine-zis vorbaria umana. Cand in viata nu vei gasi raspuns la problemele tale, iar cei ce ar trebui sa ajute nu mai pot sa o faca, nu dispera! Pune-te in genunchi...Taci! Asculta! Asculta tacerea! Pentru ca dincolo de ea vei auzi!...Vei auzi la un moment dat un susur dulce! Vei simti si vei trai raspunsul...Nu te baza pe oameni pentru raspunsul la intrebarile vietii! Nici un om nu iti va da raspunsul adevarat, decat Isus! El a promis ca prin Duhul Sfant ne va invata toate, ne va calauzi...Si nu doar ca turma, ci pe fiecare in parte. Isus vorbeste fiecarei inimi smerite ce are ea nevoie sa auda, pentru a fi intarita si binecuvantata!"
 Cineva il intrerupse din meditatie.
- E liber, va rog?
Se intoarse si privi chipul celui ce il intreba daca e liber si ...incremeni!
- Tu aici! Credeam ca esti la Imperialul?
Loos si Jan se holbau unul la celalalt. Amandoi in acelasi timp pusesera aceasta intrebare. Lidia se uita mirata la Loos, la femeia si la copilul de langa ei. Era Peter. Vioi. Cu obrajii rosii...Loos se uita la Lidia si o recunoscu pe asistenta care avusese grija de fiul sau.
 Pastorul se apropie de amvon si vru sa inceapa, cand doua hohote de ras sparsera tacerea de mormant  a bisericii. Persoanele prezente se uitara nedumerite spre cei doi barbati care radeau si se imbratisau. Loos intelesese cine era binefacatorul sau. Era atat de clar, de evident, cum de nu se gandise pana atunci? Cum nu era omul sa taca, ci mereu spunea ce gandeste indiferent unde se afla striga catre pastorul nedumeri:
- El e un sfant! A dat 600.000 de coroane pentru fiul meu! Daca nu era el, Peter nu mai era in viata. Fiule, imbratiseaza-l pe acest om de la Dumnezeu! Datorita lui esti sanatos!
 Peter cu un glas subtirel spuse:
 - Nu ai zis tati ca Isus m-a vindecat?
Loos incurcat vru sa spuna ceva. Dar Jan bland interveni:
- Loos, Peter are dreptate! Eu am scris un cec, cu banii pe care i-am primit ca sa fac bine. O bogatie nedreapta. Caci nu era a mea, ci a lui Isus. El a facut totul!
Fara sa tina cont de pastor Loos incepu sa povesteasca in gura mare cum l-a salvat Isus. Dar unii erau curiosi si nu il auzeau. Pastorul intelept ii dadu voie sa vina la microfon. Nu se auzeau zilnic marturii despre cum Isus lucra. Si asta pentru ca oamenii nu doreau ca El sa lucreze, nu se deschideau pentru lucrarea Sa!
Loos povesti cata ura si furie avusese impotriva lui Dumnezeu pe care il vedea responsabil pentru nefericirea din viata lui. Il ura pe Zvoba, pentru ca isi "pierduse" prietenul de pahar, pe Vonk...Il ura pe Vasili pentru rautatea lui, pe Jan care era un bogatas, care nu avea ce cauta in carciuma ce era doar a lor, a muncitorilor...Si se ura mai mult decat orice pe sine. Era un depravat, un alcoolic, fara bani si care isi distrugea familia. Se ura pentru ca stia ca era un netrebnic, care nu merita iubirea nimanui...De fapt, singurul care nu il cunostea cu adevarat si care inca il iubea enorm era Peter. Se ura pentru acea dragoste nemeritata... Dar intr-o zi in mod ciudat Isus i-a schimbat viata... Nu a mai fost loc de ura...Christos a facut pace intre el si Dumnezeu. A renuntat la alcool, a inceput sa se roage. Si-a cumparat o Biblie si a citit. A inteles ca era o alta Carte...Nu era ce crezuse el ca e, o carte ciudata, perimata, pe care o mai credeau  doar persoanele de peste optzeci de ani...
 S-a intors in tara si acum participa la studii biblice, fiind un "elev" silitor invatand  nu pentru a-si umple mintea, ci inima. Dorea sa stie totul despre Isus. Dorea sa inteleaga din Scripturi de ce Dumnezeu putea atat de mult sa iubeasca. Si nu doar la un nivel "mondial", ci la un nivel individual. Vazuse minuni! Fiul sau era o minune divina. Viata lui era o minune. Viata sotiei sale era schimbata si era o minune. Iar azi il vazu pe Jan! Iar aceasta i se paruse cea mai mare minune...Era fericit si coplesit!
 Lidia era si ea coplesita. Poate ca Jan si Loos devenisera atat de apropiati printr-o legatura aparte. Traiau in lumi atat de diferite si totusi erau legati de acelasi spirit. Ce il determinase pe Jan sa plateasca o suma atat de mare pentru cineva necunoscut? Era adevarat ca era Isus? Cine se sacrifica pentru altcineva necunoscut, daca nu iubeste, daca in inima sa nu arde ceva ce schimba toate lucrurile, facandu-le noi si diferite!
 Il asculta pe Loos cu stilul sau aprins, care ar fi incercat sa convinga si statuile daca se putea de lucrarea lui Isus, cum marturisea despre minunile din viata lui. O lacrima i se strecura tinerei fete printre gene! Era atat de frumos, daca ar fi adevarat. Sa stii ca in Universul acesta inghetat este o Inima care arde pentru tine. Inca nu avea curajul sa creada si sa spere...Viata o invatase ca tot ce pare minunat e doar o iluzie. Incepea dulce si se sfarsea amar! Caci viata era potrivnica Vietii! Si totusi Jan credea...Credea Loos si familia sa...Crezuse si batranul acela minunat, Zvoba, pacientul ei. Oameni diferiti, din medii diferite, care traiau in "sfere" diferite, dar care erau uniti in iubirea lor fata de Dumnezeu si semenul lor...Era adevarat! Simtea ca este! Nu era vorbaria goala a multor pastori si preoti imbuibati...Era adevarul trait de inimi sincere. Era apa vie care se revarsa din inima celor care cred. Era Adevarul! Si ea intelesese si stia... Aceea minunata Fiinta topea gheata din inima Lidiei...

Partea XIX

 Helen il privi pe Jan cum intra in camera sa de spital cu un buchet de flori. Se enerva. Nu dorea sa-l vada pe fostul sau sot. Dar era prea deprimata si obosita ca sa ii spuna ceva. Se mira ca ii adusese frezii. Erau florile ei preferate. Poate ca o cunoscuse mai bine decat crezuse. Poate ca Jan era un om mai bun si mai profund decat
stiuse ea. Nu mai conta... Ea era o tanara vaduva... Mark murise ucis de tatal ei.  Era sigura ca demonul ala batran il ucise. Iar ea primise doar un avertisment. Nimeni nu i se putea opune! Crezuse ca l-a invins. Nu!
 Isi aduse pentru o clipa aminte de ziua cand venise sa ii ceara aprobare ca sa divorteze.  O obtinuse prea usor, cu toate ca stia ca asta insemna sa loveasca in planurile batranului. Iar acum platea. Simtea o durere cumplita in suflet. Tatal ei venise in trei saptamani doar o data. Ranjise si ii spuse ca Mark fusese un ratat. Ca daca doreste, cand va iesi din spital va gasi destui ratati de care sa se bucure, in cercul de parveniti in care se invartea...Isi aprinse trabucul si ii afuma camera cu mirosul acela cumplit. Nici un doctor, nici o asistenta nu intra cat timp tatal ei statuse in camera, amarandu-i sufletul si mai mult...Fiica lui era prea slabita ca sa ii strige tot ce dorea, tot veninul pe care il adunase din copilarie,de atunci de cand  tatal ei, ca ultimul grajdar o batea de cate ori i se parea ca gresise cu ceva, cu o cravasa. Ii nimicise sufletul de atunci. Sopti ceva...Batranul se apropie de ea ca sa o auda mai bine:
 - Te urasc! Si sa-mi ajute Dumnezeu! Intr-o zi o sa te omor! Cu mana mea! Nu prin intermediari cum ai facut tu...
 Batranul ii privi fata schimonosita de ura si furie. Nu era un om sa se sperie! Dar de data asta se infiora! Era sigur ca daca ar avea prilejul Helen l-ar fi ucis. Intinsese coarda prea mult. Ranji din nou, dar nu atat de vesel ca atunci cand intrase. Pentru ce venise de fapt? Era un prost...
 - Javra nerecunoscatoare! ii spuse. Am facut toate pentru tine...Ca sa iti fie bine, nu sa traiesti viata mea de sclav!...Muncind din greu pentru orice coroana amarata! Ce stii tu?
 Fiica sa ii raspunse cu o inima inghetata de ura:
 - Violenta e ultimul refugiu al incompetentei!...
 - Da? Cine a spus asta? Faimosul tau ex-sot?
 - Asimov...
 -Suntem culti acum? Dupa ce toata viata nu ai lucrat o zi, nici macar in Belle Arte sau cum le zice si pentru care am cheltuit o groaza de bani....Si am sa iti spun eu ce e violenta - calea cea mai sigura sa obtii ce iti doresti! Calea in care nu trebuie sa te pierzi in negocieri si in ipocrizie. Calea in care nu exista prefacatorie, ci numai adevar! Iar eu sunt cel care creez adevarul! Intelegi, netrebnico!
 Pleca acasa furios trantind usa dupa el
 Jan ii zambea si o prinse de mana.
 - Ma bucur sa te vad, Helen!
 Ea era surprinsa. Niciodata nu-i spusese Jan ca se bucura ca o vede. Poate in luna lor de miere cand isi inchipuira ca ar putea sa tina unul la altul. Dupa cateva saptamani casnicia lor luase, de facto, sfarsit. Ea traise cu alti barbati, iar Jan si el...Se opri surprinsa.De fapt, Jan isi inecase durerea in alcool si in cartiile sale. Jan ii fusese credincios. Stia asta...Dar realiza abia acum.
Jan se aseza pe scaunul de langa ea. Ii intinse buchetul de flori.
- Ti-am adus frezii...Stiu ca iti plac...
Helen cu o voce inabusita ii spuse rautacioasa:
- Ai aflat de pe Internet ce flori imi plac?
Se astepta ca fostul ei sot sa rabufneasca asa cum facea intotdeauna cand il intepa cu ceva. Dar Jan ramase linistit.
- Nu, Helen! Am stiut mereu...
- Atunci poate ca ar fi trebuit sa imi fi adus! Acum buchetul acesta ar fi fost al doilea!
- Ai dreptate, Helen! Imi pare rau ca nu am fost un sot bun! Iarta-ma!
Helen cu ochii sai stinsi il privi atent pe Jan. Parea schimbat. Se intamplase ceva rau cu el? Parea mai tacut, mai linistit si invatase sa isi ceara scuze. Unde era Jan? Cine era omul de langa ea? Era mirata! Pentru o clipa dupa o luna de cosmar uita de necazul ei:
- Ai patit ceva, Jan? Jan te cheama, nu-i asa?
- Am patit! Am inceput sa invat sa traiesc, sa uit, sa iert, sa ma vad asa cum sunt si sa iubesc. E ceea ce m-a invatat Isus!
- Cine? Isus? Ai innebunit! De ce nu te ajuta Buddha? El nu e la fel de valoros? Ai devenit un nebun religios?
Helen era din nou deprimata. Alt om care isi pierdu-se mintile. Alt ticalos care viseaza la cai verzi.
- Buddha nu e Fiul lui Dumnezeu si nu a murit pentru mine pe Cruce.Invataturile sale pot fi interesante, dar nu mi-au miscat inima niciodata...
- Si ale lui Isus da?
- Intr-o seara am vrut sa ma sinucid. Eram certati, tatal tau ma dorea ca sclav al ambitiilor sale, alcoolul era un drog de cateva ore tot mai ineficient. Ma chinuia un sentiment de inutilitate Tot ce faceam era sortit distrugerii... Tot....Simteam ca nu mai pot! Aproape am facut pasul fatal. Dar ceva m-a oprit si a dat sens vietii mele. Isus! Apoi am vazut minuni, cum Dumnezeu le randuieste incet, incet, dar cu atentie pe toate... El imi schimba viata....Nu ca as fi devenit vreun sfant pictat pe biserici cu o fata ciudata indreptata in sus...Ci vad ca El ma invata si ma calauzeste in acest veac tulbure si rau...Uite ti-am adus un Nou Testament! Incepe daca doresti, sa citesti de la Evanghelia scrisa de Ioan. Sunt cuvinte atat de dulci si inaltatoare. Isus mangaie inimile zdrobite si aduce pace.
 - Crezi ca si mie mi-ar aduce pace, daca as crede in El? intreba cu o voce trista Helen.
-Cred ca oricui! Aceasta a fost esenta lucrarii Sale. Sa ne lasam mangaiati, sa ne lasam iubiti de El, sa fim mereu cu El si sa fim fericiti. Dar trebuie sa nu il tinem departe de noi prin necredinta, rautate, mandrie, ura si toate lucrurile care ne fac Eul nostru rege in noi, iar fiinta noastra sclava. De aceea traim mereu esecuri, chiar can suntem aplaudati si laudati.
- Vreau sa-l omor, Jan! Pe tatal meu! Vreau sa scap Pamantul de un monstru. El a angajat criminalul! Va ucide pe oricine nu-i va face voia sa. Ai grija si tu, Jan. E o bestie! Daca il vei refuza s-ar putea sa te "sinucida" cineva...E nebun! Iar politia nu va face nimic impotriva sa. Toti se tem de el. Greseala mea a fost ca l-am iubit pe Mark...Nu te-am iubit pe tine! Si Mark a platit cu viata greseala mea...
Izbucni intr-un plans amar. Jan ca sa o linisteasca o lua in brate. Si brusc, fara sa inteleaga ce face, cu o voce plina de hotarare si putere rosti un verdict:
 - Dumnezeu nu il va lasa pe cel rau sa isi duca la indeplinire planurile de nimicire. Bratul CeluiPreainalt il va lovi pe vrajmasul sau in mijlocul bucuriei sale pacatoase!
Jan se opri mirat. Helen se opri si ea din plans:
- Ce ai spus?
- Cred ca am citat un dintr-un Psalm! facu Jan nedumerit.
- Parca erai un judecator care rosteste o sentinta!
 Reusi sa zambeasca. Se mira de ea insasi. Se intamplau lucruri ciudate cu Jan. Poate era adevarat ce ii spusese. Va citi din Testament. Jan era mereu, un maistru al suspansului. In viata reala si in romanele sale.
-Si acum? intreba ea
- Peste o luna ma casatoresc!
- Din nou? Crezi ca e bine?
- Da, cred! Si sper sa imi faci cinstea sa participi la slujba in calitate de cea mai buna prietena a mea.
 Helen cu toate ca inca o durea si rana, dar mai ales sufletul, izbucni in ras:
- Doamne! Of! Unele lucruri nu se schimba nicidata...Inca nu ai putut sa iti faci nici un prieten, daca ticaloasa de fosta nevasta iti e cea mai buna prietena?!
  Rase cu lacrimi. Jan era atat de dulce, incat aproape ca era geloasa...Se linisti.
- Am totusi un prieten!...spuse Jan spasit.
Auzindu-l Helen izbucni in ras din nou. Veselia ei il molipsi si pe Jan. Radea si el. Helen avea dreptate...Inca Dumnezeu trebuia sa mai lucreze si la spaima asta de a avea prieteni.... Probabil nu era ceva atat de bun!
 - Daca mai stau mult de vorba cu tine vei reusi sa faci ce nu a reusit nenorocitul ala!
Intra intr-o stare de melancolie:
-Bietul Mark! De ce a platit greseala mea? De ce a lasat Dumnezeu sa se intample asta?
Era din nou suparata.
- Helen!... Nu stiu sa iti dau un raspuns! Citeste insa aceasta Carte! Iti va aduce raspunsuri adevarate la tulburarile vietii...
-Crezi?
-Stiu! Si iti va aduce raspuns nu numai pentru nenorocirea asta! Ci raspunsuri la intreaga ta viata! Citeste! Am sa mai vin aici! Chiar maine, daca imi vei permite!
- Sigur! Oricum nu ma viziteaza nimeni. Se pare ca nici eu nu mai am prieteni...

Partea XX Finalul

Cand intra in sala gigantica unde urma sa primeasca premiul de cel mai bun scriitor al deceniului, la brat cu Lidia, toti se ridicara in picioare si aplaudare indelung. Teatrul Dramatic vuia de aplauzele si uralele furtunoase.
Oameni din crema acestei tari: artisti, oameni de cultura, bancheri, oameni de afaceri, politicieni il ovationau. Toti cei ce credeau ca reprezinta elita acestei tari baltice erau prezenti. Televiziunile, posturile de radio si ziaristii se inghesuiau sa il aduca pe Jan pe primul plan pentru media... Scriitorul ii privi trist. Cata desertaciune! Unde erau toti cand viata lui fusese atat de chinuita incat nu isi mai dorea decat moartea? Unde erau cand in mijlocul unui pod, in miez de iarna a simtit atata durere, incat toate aplauzele omenirii nu ar fi putut sa il aline? Pe cine slaveau ei?... Pe ei insisi! Era un egoism crancen! Fiecare aplauda pentru a primi la randul sau aplauze! Jan isi aduse aminte cum Isus vazuse necredinta formata tocmai in aceasta alergare dupa slava care oamenii si-o dadeau unii altora.
 Stransese cateva maini. Apoi se intalni cu batranul Stark. Aceasta cu o fata dura, de cremene ii spuse:
 - Esti Omul!... Omul providential....Ai ajuns atat de sus!  Maine vom avea de lucru. Ca sa ajungi si mai sus! Savureaza! Umple-te de bucuria acestei seri!
 Jan ii scurta vorba:
 - Singurul care ma umple de bucurie e Isus Christos! Cel ce a murit pe Cruce! Si pentru mine , chiar si pentru un om rau ca tine! Nu e prea tarziu sa lasi raul din tine! Si sa il cauti pe Isus sa te schimbe!
- Tampit religios, spuse furios Stark, printre dinti. Nenorocitule! Imi vorbesti de Christos mie? Habar nu ai cine sunt eu!Sunt omul care face totul posibil...Nu am nevoie de Christosul tau! Sunt mai mult decat a fost El vreo data, aici pe pamant!
Jan il privi trist:
- Esti doar cat ingaduie El sa fi!
Batranul Stark ridica din umeri si incerca sa vorbeasca mai calm:
- Dupa discursul tau iti vom anunta candidatura... Nu o fi obisnuit , dar va avea o eficienta maxima!
- Abia astept! facu Jan ironic . Apoi il lasa. Se indrepta spre masa rezervata lui si sotiei sale, Lidia. Erau fericiti. Dar Jan inca nu pe deplin. Stia ca aceasta era ultima zi cand mai era in randul "elitelor". De maine va fi un proscris. De maine va fi Jan Tomaso. Doar atat. Si toti il vor uita. Aceasta era insa calea.
 La masa il astepta Loos si sotia acestuia. Jan si Lidia se asezara langa ei. Loos nu apartinea acestei lumi magice si stralucitoare, care i se parea ciudata. Poate daca nu ar fi avut o bogatie mai mare in suflet decat poate omul sa conceapa, ar fi invidiat si dorit acesta lume pentru a deveni si lumea lui. Fusese invitat de Jan si se tot intreba daca facuse bine ca venise. Dar nu l-ar fi putut refuza pe prietenul si fratele sau. Se minuna de aceea risipa in vreme de criza. Exista criza, oare? In mod sigur nu pentru cei de aici. Doar pentru popor...
 - Aceasta a fost lumea ta, Jan?
 - Cred ca de fapt, nu a fost niciodata... Nu am putut sa iubesc toata aceasta spoiala. Si cred ca omul obisnuit a simtit in cartile mele ca nu apartin acestei elite. Ca apartin mai degraba lui...
 - Oamenii acestia de aici traiesc pe alta planeta, Jan!
 - Nu, Loos! Oamenii acestia nu traiesc! Nici aici, nici pe alta planeta. Si aurul, diamantele, safirele, care ii acopera, nu fac altceva decat sa aduca stralucire unor trupuri si spirite, care sunt pierite demult. Morminte varuite si impodobite care contin doar putreziciuni.
Loos zambi trist.
- Poate ar trebui sa iti anunti candidatura din partea Partidului Muncitoresc. Cred i-ai face fericiti! Ideile lor oarecum coincid cu ale tale...
- Crezi? Crezi ca dincolo de vorbele lor, care au ca tinta muncitorimea, sunt spirite sincere? Nu mai cred in politicieni, Loos! Toti vor ca sa ajunga sus, pe umerii unui electorat sincer si necajit, bombardandu-i cu promisiuni, pentru ca apoi cand si-au atins obiectivele, sa nu mai existe poporul, ci doar ei. Isus a fost altfel. El era sus, dar a venit  jos in chip de rob, pentru a sluji tuturor. Iata singura politica pe care o cred si o doresc in viata mea. Cine crede ca e crestin si intra in politica pe listele unui partid sau altul, ar trebui sa se intrebe daca chiar e crestin. Iar daca constata ca e, sa se intrebe ce politica crede ca poate face! In aceasta lume corupta nu poti face politica lui Christos daca esti inhamat la jugul partidelor politice! Altfel, daca as fi crezut macar o clipa ca pot face ceva pentru oameni, probabil ca in noiembrie as fi devenit senator. Dar nu ma amagesc singur! Sunt lucruri unde sper sa fac mai mult decat mincinosii de politicieni. Si asta doresc sincerc: sa ma dedic celor pe care stiu sigur ca ii pot ajuta, nu sa imi pierd timpul cu chestii utopico-politico-pseudocrestine, in care visez ca ajut un popor, dar nu sunt in stare sa ajut un singur om. Exista Pilda Samariteanului milostiv! Acolo vedem preotii si levitii, oameni implicati politico-religios in slujba poporului evreu. Si cand acestia il vad pe un om zdrobit si suferind pe drumul lor, trec mai departe. Aceasta e politica reala, nu vorbaria de la TV. Prefer sa fiu un samaritean, un proscris, decat un lider al poporului, si sa ajut un singur om, decat sa ma amagesc ca ajut milioane...
 Loos avea lacrimi in ochi. Fiind un om ce actiona tot timpul impulsiv se ridica de pe scaun si il imbratisa pe Jan. Ziaristi si televiziuniile nu ratara ocazia sa speculeze asupra momentului! Cine era acel om misterios?
- Iti multumesc, din nou, samariteanul meu milostiv, spuse Loos fericit si recunoscator. Esti cel mai minunat om de pe Pamant!
 - Multumeste-i lui Isus! El ne-a dat sansa sa ne intalnim...
 Ceremonia incepuse. Se asezara pe scaunele lor ascultand. Mai multi vorbitori incepura sa vorbeasca despre Jan si arta sa. Il periau, il laudat, il slaveau, iar cand terminau o luau de la capat. Ovatiile, aplauzele nu mai conteneau. In final Jan Tomaso fu invitat sa primeasca premiul,  pe scena maretului Teatru. Jan urca calm treptele. Gazda serii il inmana din partea Comitetului Asociatiei Scriitorilor. Era o cascada de blitzuri. Era momentul lui Jan!  Dar nu momentul la care se asteptau toti. Jan privi frumosul premiu: o carte de cristal  deschisa. Randuri negre parcurgeau cartea...Deasupra era asezata o pana de gasca poleita cu aur. Era frumos.
- Multumesc! Multumesc ca in aceasta seara, din timpul dumneavoastra pretios ati rupt cateva ore pentru a ma sarbatori.
Le zambi fermecator.
- Promit ca e ultima data! Asa ca nu trebuie sa va para rau ca ati venit. Va fi o seara de neuitat!
Mai multe persoane rasera amuzate de "promisiune".
 - M-am intrebat cand am aflat ca urma sa primesc acest premiu ce va voi spune...Cand scriu imi e usor sa cred ca cititorul va accepta ideiile mele. Iar daca nu o va face, ghinionul lui. Dar acum sunt aici, fiind privit de sute de ochi. Si poate de milioane care ma vad pe ecranul televizoarelor.
 - Romanele mele au fost create dintr-o experinta amara a vietii mele. Din durere... Multi le-au cumparat indentificandu-se cu ea. Dar viata mea s-a schimbat. Dumnezeu a adus un suflu nou... Da! Nu va uitati surprinsi pentru ca il pomenesc pe Dumnezeu... Natiunea noastra a fost una crestina, una libera cu adevarat tocmai pentru ca era crestina. Priviti si la modelul care a fost SUA timp de 240 de ani. La oamenii aceia bravi, neinfricati, care au avut curajul ca impreuna cu Dumnezeu sa se opuna celei mai mari puteri de pe Pamant din acel timp: Anglia si care in mod de neinteles au invins... Acei oameni care au creat o natiune mareata prin puterea lui Dumnezeu! O natiune prospera si binecuvantata! Dar azi e o tara a crizelor si  a falimentului propriu, in timp ce presedintele ei declara fericit ca SUA nu mai e crestina. Obama a reusit! L-a scos pe Dumnezeu din viata lor, lucru care il poate face mandru! Chiar daca toate celelalte se prabusesc... Nu va intrebati daca coincidenta nu e prea mare? Scoateti-L pe Christos din viata acestei natiuni si veti avea "libertatea"de a trai crize, recesiuni, dezastre faurite de om si de natura!
 Cei prezenti incepura sa se foiasca agitati pe scaunele lor. Venisera sa auda un discurs religios? Tomaso era un om care incerca sa-i converteasca? Ei au venit ca sa fie laudati, dupa ce atat timp l-au laudat ei pe scriitor...Trebuia sa li se spuna ca fara ei acel premiu nu ar fi putut castigat, ca fara ei Tomaso ar fi fost un strungar sau asa ceva. Ca ei erau totul si el nimic. Ei erau stapanii operei sale! Ei il creasera pe Jan! Era marioneta lor. Iar acum aceasta marioneta le vorbea de Dumnezeu si de crestinism. Creatura lor se revoltase! Sforile se rupsesera!
 Batranul Stark era tot mai furios! Golanul asta nenorocit isi batea joc de el. O privi pe fiica-sa care era statea la alta masa. Parea linistita si cumva fermecata de discursul ciudat al lui Jan. Netrebnica, gandi batranul furios. Trebuia sa fi scapat si de ea...Dar mai e si maine o zi...Sa vada cum o trece de ziua de azi. Sa vada ce mai are nebunul asta de spus despre Dumnezeul sau!
 - Stiu ca doriti sa auziti de la mine multumiri! Multe multumiri! Dar singura multumire adevarata o adresez lui Dumnezeu. Lui ii datorez totul, iar dumneavoastra restul!... spune Jan ironic. Cand eram tanar am dorit sa imi iau o masina. Domnul Hener presedintele Grupului financiar TAOS si care era atunci un functionar marunt  m-a refuzat. 30.000 de coroane i s-au parut mult. Dar sa nu credeti ca il blamez. Nu! Dimpotriva! M-a facut sa vad ca exista o lupta cumplita in capitalism... Asa ca am inceput sa scriu! Si azi am in maini acest superb premiu. Azi domnul Hener mi-ar da fara sa clipeasca 10 milioane de coroane! Deci, domnule Hener, va multumesc! Ii multumesc si socrului meu, Johan Stark! Fara el probabil ca nu as fi reusit. Iar el ar fi dat faliment, oricat de valoros ni se prezinta azi in afaceri! Romanul meu ne-a salvat pe amandoi. A! In seara asta doreste sa imi prezinte candidatura pentru Senat din partea Partidului sau. Cu nume popular! Popular pentru cei care manevreaza totul din umbra. Asa cum face el!...
 Un urlet furios ca de taur se auzi in sala. Stark cu o fata rosie ca racul isi injura fostul ginere. Toti ochii se indreptara spre batranul magnat care in picioare urla in sala ca un nebun amenintandu-l pe Jan. Intelesese ca s-a sfarsit. Ca bani, faima, orice altceva nu mai aveau efect. Jan nu mai putea fi cumparat cu nimic din lumea asta. Ii apartinea Dumnezeului sau si atat. Dura cateva clipe pana cand duse mana la piept sufocat. O gheara rece i se infipse in inima. Cativa apropiati il luara si il scoasera din sala, chemand o ambulanta. Fiica sa se uitase la el nepasatoare. Nu se deranja sa afle ce patise tatal ei. Cateva clipe ceremonia se opri. Apoi continua. Ciudat era ca intr-un fel toti doreau sa auda discursul acestui mare scriitor aflat la capat de cariera. O cariera care incepuse neasteptat si se termina la fel. Maretia lui Jan nu mai era maretia unui mare scriitor, ci o maretie a smereniei, a omului care crede si renunta pana si la el insusi. Era altceva ce nimeni, nici o persoana din aceea sala nu intalnise niciodata.
 - Tuturor va datorez ceva din acest premiu. Tuturor celor care m-ati vazut mereu ca o afacere buna, dar niciodata ca om. Si de aceea doresc sa il impartasesc cu toti. Si acest lucru e simplu! Poftiti!
 Lua premiul si il arunca pe podeau de marmura din fata lui. Premiul se facu tandari, in sute de bucati de cristal! Lumea era consternata! Nimeni nu scoase nici un sunet! Era o nebunie ce nu se mai auzise!
 - Sper sa ajunga pentru toti! Daca nu, va promit ca daca ma veti mai premia si peste zece ani, am sa dau si din acel premiu tuturor celor care raman azi fara "recunostinta" mea de cristal.
 Loos zambea fericit. Undeva mai in spate la fel si Helen. Incepea sa inteleaga! Trebuise sa treaca prin atat suferinta ca sa vada adevarul. Lidia era palida. Nu se asteptase...
Jan incheie ironic, zambind:
- Lume iti multumesc! Adio!
Cobora de pe scena, intr-o tacere de mormant. Isi lua sotia si iesi. In urma lui Jan si sotia lui paseau...Helen se ridica si iesi cateva clipe mai tarziu. Jan si Lidia luara un taxi si disparura in noapte.
 A doua zi ziarele vuiau despre nebunia care fusese la ceremonie. Dar ziaristi nu-l mai gasira pe Jan nicicum. Casa lui avea de o saptamana alt proprietar. Disparuse. O asaltara pe Helen, dar nici ea nu stia unde se afla fostul ei sot. Nu stia nici Loos. Nici Jared care urmarise ceremonia la TV. Rase impreuna cu Gabrielle copios, fericit ca Jan le spuse niste vorbe asa cum trebuie arogantilor alora. Fusese cea mai frumoasa zi din viata lui.
 Batranul Stark murise, insa, in aceea noapte in spital datorita unui infarct masiv. Nu mai existase un maine! Nu mai existau planurile sale. Nu mai era nimic. Helen era usurata. Intr-un fel. Isi adusese aminte ce spuse Jan cand era la spital si care sunase a profetie. Lua Biblia si incepu sa citeasca...Ceva era cu aceasta Carte! "La inceput, Dumnezeu...". Surase trist..." La sfarsit tot Dumnezeu!" murmura ea mangaind filele Bibliei...O lacrima se scurse pe obrazul ei palid. Ofta! "Cat suntem de mici...sau de mari...Jan avea dreptate!..."
                                                                        *****
 Lumea uita repede. Dupa doua luni nimeni nu isi mai aducea aminte de Jan. Cu toate ca impactul in societate fusese urias. Cei mai multi il considerau nebun. Dar toti ii admirau curajul. Dar viata mergea inainte. Trista si seaca. Intr-o zi Loos primi o scrisoare din Nigeria. Jan era acolo! Era misionar. Poate nu stia tot din Biblie! Dar cine stie tot din Biblie? Insa stia cum era inima Stapanului sau. Si din ce primise daruia. Nu asta e esenta crestinismului? Sa daruiesti din ce ai primit?
 Loos citi scrisoarea. Zambi si se adresa sotiei sale:
- Draga, tot imi spui ca ti-ar place un loc mai cald, mai insorit! Tosen e rece si umed! Nu vrei sa ne mutam mai in sud?
- Da! Te-ai gandit la ceva? La Jutas?
- Nu! Chiar mai la sud! Sa zicem prin Nigeria!...

                                                            SFARSIT